acum 14 ani

Animalele joacă un rol important în viaţa a numeroşi indivizi. Oamenii se accepta compania acestora din diverse motive; iubesc animalele, le place să facă mişcare, iar împreună cu acestea se pot plimba prin parc, să alerge, să se joace cu mingea, sau pur si simpu vor să dăruiască dragoste necondiţionată. S-a observat în urma unor teste ştiintifice, că iubitori de animale au un indice al sănătăţii mult mai ridicat; tensiune normală, nivel al stresului mult mai scăzut, recuperarea dupa spitalizare se realizează mult mai rapid, dând dovadă de o mai mare putere de concentrare fizică si mintală.

Statisticile spun că aproximativ 23% din totalul deţinatorilor de animale de companie le tratează pe acestea ca şi pe membri familiei; un procent de 20% din populaţia Americii are probeme în relaţiile sentimentale din cauza disputelor privind animalele de companie. Oamenii au devenit parca din ce in ce mai devotati micilor vietuitoare; 80% se laudă cu animalele lor, 79% permit animalelor să doarma cu ei in pat, 37% poartă o poză cu acestea în portofel, iar 31% îşi iau liber de la servici pentru a avea grija de necuvântătoare dacă acestea se îmbolnavesc. Ǐn decembrie 1999, americanii au cheltuit în medie 97$ cumpărând cadouri de Craciun pentru micile necuvântătoare.

Numărul celor care traiesc cu un animal alături, a crescut simtitor. Ǐn afara animalelor tradiţionale, câini şi pisici, americanii cresc o sumedenie de specii; de exemplu, 11 milioane de indivizi deţin acvarii cu peşti, 6 milioane cresc păsări, 5 milioane animale de dimensiuni mici, precum iepuri,hamsteri; iar 3 milioane de locuitori deţin reptile.

Iubindu-şi la infinit animaluţele, oamenii se gândesc ce-or să facă micii necuvântători după moartea stăpânului, mulţi dintre aceştia îşi trec drept moştenitori animalele de companie. Cântăreaţal Dusty Springfield îşi făcuse planuri pentru pisica sa, Nicolas. Testamentul prevedea că pe patul pisicii sa fie intinsa camasa de noapte a stăpânei, înregistrările lui Dusty să fie difuzate la ora de somn a pisicii, şi aceasta să fie hranită cu preparate pentru pui de pisici, adusă din import. Natalie Schafer, actrita care a jucat-o pe Lovey in showul American “Giligan’s Island”, si-a lasat toata averea cainelui. Si sunt numeroşi oameni pe al căror testamente sunt trecute animalele de companie ca moştenitori. Ciudat, nu? De exemplu, în cazul actriei Betty White se spune că ar lăsa la moartea sa 5 milioane de dolari animaluţelor sale din casa. Iar celebra Oprah Winfrey a lăsat scris ca după moatea sa, câinele ei să ducă o viaţă de huzur.

Oare legile permit deţinătorilor de animale să-şi ducă acest scop până la capăt? Tribunalele multor ţări privesc cu ochi buni aceste iniţiative ale oamenilor, alte ţări nu.

Pe când noi ne luptăm cu un sistem complicat, mii de câini duc o viaţă mizeră pe străzi, zeci de câini sunt abondonaţi pe străzi. Sute de pisici mişună nestingherite printre blocurile oraşelor patriei, in timp ce vestul abordează total altfel aceste probleme. Ei nu au luptele noastre. Nu-şi arunca animalele în stradă. Aici mentalitatea îşi spune cuvântul. Nivelul lor economic le permite să aibă altă viziune asupra creşterii animalelor de companie. Ei scot legi în favoarea acestora, pe cand la noi nu se respectă nici cele în favoarea oamenilor.

Acum se trec în revistă situaţii excepţionale pe meleagurile noastre.Animalul de companie-unic moştenitor. Interesant? Să vedem cum s-ar proceda dincolo de ideea preconcepută de noi sub formă de normalitate.

Legile moderne intră în funcţiune, prin intermediul a numeroase tehnici şi politici. Din 1990, multe state au adoptat legi care să permită ca micile necuvântătoare să aibă o viata tihnită după ce stăpânii lor îşi vor da obştescul sfârşit. Principalul scop al avocaţilor ce reprezintă deţinătorii de animale, e să se ocupe de dorinta clientului, iar aceştia să se asigure că animalul va primi atentia cuvenită atunci cand el nu va mai putea.

O primă măsură ar fi ca animaluţul sa aibă un card cu informaţii esenţiale, precum numele, rasa, casa unde e crescut, alergii, boli, vaccinuri numit ”animal card”, pe care propritarul să-l poarte în portofel. Dacă proprietarul are un accident, acesta e identificat, dar şi câinele are şanse să primească îngrijiri în cazul în care stăpânul său va fi internat în spital, sau chiar mai grav. Acest card poate garanta că într-o anumită măsură animalul îşi va găsi un adăpost, autorităţile ocupandu-se să-i găsescă un nou cămin animalului dacă stăpânul său nu a lăsat dispoziţiile necesare.

O altă măsura ar fi realizarea unui certificat al câinelui, conţinand informatiile de pe card dar şi unele suplimentare; propriearul ar trebui să păstreze acest document alături de celelalte sau alături de dosarul cu actele pentru moşteniri. Un prim avantaj; dorinţa stăpânului va fi indeplinita în cel mai scurt timp. Ǐnsă specialiştii recomandă deţinătorilor de animale să pună avertismente pe ferestre, ca în eventualitatea unor accidente să se ştie că acolo trăiesc şi necuvântătoare.

Pentru a asigura viitorul animalului de companie, cel mai simplu e să se creeze totul în favoarea unui beneficiar uman, care va fi obligat prin contract sa aibă grijă de animaluţ; este cea mai sigură metodă, mai ales în statele unde legislaţia refuză ca animalele să fie moştenitori direcţi.

E nevoie doar şi poate şi de cineva care să spele vasele micuţului necuvântător,aşa că ,un îngrijitor care poate să corespundă şi cu tutorele animalului ar fi perfect.Acest îngrijitor trebuie să corespundă standardelor cerute de stăpân.Acesta trebuie chestionat în prealabil,de abilităţile sale,timpul liber de care dispune,mai ales dacă animalu în cauză are nevoi speciale din punct de vedere medical,daca e în vârstă.De recomandat ar fi ca îngrijitorul să petreacă un anumit timp cu animalul de care poate va avea grija în viitor pentru a se asigura că animalul se va adapta noului stăpân.

Dacă fraţii noştrii de peste oceane dispun de economii şi se gândesc la familie dar şi ce- o să manance şi mici lor prieteni,înseamnă că pot bine mersi să apeleze la un avocat sau o asociaţie de avocaţi pentru a se asigura că toate dorinţele sale cu privire la prietenul său necuvântător sunt realizabile.De acum totul va decurge între om şi avocat.Contractul încheiat de aceştia privind siguranţa moştenitorului ia în calcul mai mulţi factori:rasa,speranţa de viaţă a animalului,standardul de viaţă la care aspiră pentru animalul său ,cheltuieli suplimentare,extramedicale;de exemplu atunci cnd îngrijitorul va fi plecat ,animalul va fi cazat în centre speciale,adăposturi sau pensiuni pentru animale.Şi la noi în ţară a început să înflorească acest tip de afaceri ,gen pensiuni pentru căţei sau pisici,semn că vrem să-i prindem de coadă pe cei din vest.

Dintre toate,mărimea moştenirii face totul,fiind primul reper care trebuie luat în considerare.Comisionul pentru avocat nu trebuie să fie foarte mare,plaţile după efectuarea serviciilor sunt cele mai recomandate.Un sfat important,chiar dacă pe excentrica persoană nu o interesează soarta familiei,rudelor,prietenilor,nu trebuie lăsata o sumă de bani imensă pentru animalul de companie,judecatorul putând să o reducă la una rezonabilă.

Foarte important,persoana în cauză trebuie să specifice ce fel de viitor poate rezerva animalaţului ,precum suma de bani ce o poate oferi îngrijitorului,pentru nevoile tradiţionale precum mâncare,curaţenie,îngrijire cosmetică şi medicală,alte detalii.instrucţiuni şi extravaganţe.

Avocatul are urmatoarele atribuţii.Să verifice dacă nu cumva îngriitorul cheltuie nejustificat sau în interes propriu;un caz amuzant din Statele Unite ale Americii,Arizona,în care judecatorul a concis că e nejustificat să cumperi un automobil pentru a plimba câinele,dar justificat când a achiziţionat o maşină de spălat special pentru păturile căinelui.O altă variantă ar fi ca avocatul să fixeze o anumită sumă şi să o modifice de-a lungul timpului.

Durata contractului n-ar trebui să fie legată de vârsta câinelui,ar trebui sa fie valabilă cât se aproximează a fi speranţa de viaţăă la oameni,dacă statul acceptă prin legislaţie;de obicei 21 de ani e timpul optim sau chiar mai devreme;este necesat deoare viitorul propriatar ar putea sa omoare animalul pentu a putea obţine foloase necuvenite(ca exemplu ,situaţiile amuzante din filmul animat Garfield,unde un motan prinţ devine ţinta unei rude de-a stăpânei sale ce-i vrea moştenirea).

Pentru identificarea animalului sunt necesare efectuarea unor fişe complete,identificarea unor semne particulare,analize,reţinerea unei monstre de ADN pentru a se realiza comparaţii ulterioare,sau chiar implantarea unui microcip .Un caz plin de umor,petrecut bineinteles tot n USA,în care autorităţile au descoperit că omul primea încă bani deşi pisica moştenitoare murise,aceasta fiind déjà a treia pisică neagră crecută.

Avocatul trebuie sa faca inspecţii regulate,când ingrijitorul e acasă,ca să analizeze mediul în care trăieşte animalul.

La sfârşitul contractului ,stăpanul animalului poate decide ce se va întampla cu prietenul său necuvantător după moarte,dacă va fi înmormantat într-un cimitir pentru câini/pisici,un loc de veci aici constând între 250-1000$,sau va fi ars într-un crematoriu,această variantă fiind mai ieftină.

Privind cu ochi critic aceste evenimente nu pot decât să deimitez abisul dintre două lumi,temporal egale,una care încă maltratează bietele animale, şi cei care le organizează nunţi,le cumpară bijuterii şi le lasă moşteniri.Ǐn amandouă cazurile este vorba oricum de o viaţă de câine. Idealul, e undeva la mijloc.