La iniţiativa Senatului, autorităţile din Moldova încep Eutanasierea maidanezilor sâmbătă, 17 octombrie, 2009, Evenimentul regional al Moldovei

Comisia Juridică din Senat a dat aviz favorabil pentru modificarea Legii nr 9/2008, privind protecţia animalelor La începutul acestei luni, Comisia Juridică din Senat a dat aviz favorabil pentru modificarea Legii nr 9/2008, privind protecţia animalelor, care interzice eutanasierea cîinilor comunitari. Măsura…

Citeste mai departe»


Maidanezii rămân ai craiovenilor vineri, 16 octombrie, 2009, Gazeta de Sud

Autorităţile locale şi asociaţiile pentru protecţia animalelor din Craiova au stabilit ce trebuie să facă pentru a scăpa oraşul de maidanezi. Asociaţiile văd rezolvarea problemei în strângerea de bani de la cetăţeni pentru ridicarea unui adăpost, însă Serviciul Public de Salubritate aşteaptă…

Citeste mai departe»


Primarul Sucevei porneşte campania de eutanasiere a maidanezilor joi, 15 octombrie, 2009, Evenimentul Regional al Moldovei

Lucrurile pot scăpa de sub control (ASIS) – Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, salută o iniţiativă legislativă aflată pe masa Senatului, prin care se propune eutanasierea cîinilor vagabonzi şi nerevendicaţi de nimeni. „Cred că este o soluţie corectă pînă la urmă. Şi…

Citeste mai departe»


 
Plantam impreuna livezi urbane: LIVEZILE GRÄ‚DINESCU

Plantam impreuna livezi urbane: LIVEZILE GRÄ‚DINESCU
Pomii fructiferi aduc abundenta in spatiul urban atunci cand ei sunt prezenti- ne imbogatesc aerul cu oxigen, ne ofera roade gustoase, infrumuseteaza peisajul si creeaza noi habitate. Gradinescu va invita sa va alaturati campaniei de plantare: Livezile Gradinescu. Cu mic, cu mare plantam impreuna in perioada 11-19 noiembrie in gradinilie urbane de la Aparatorii Patriei […]

Prima centrala verde de tip Jean Pain din Romania s-a construit si se afla in etapa de cercetare

Prima centrala verde de tip Jean Pain din Romania s-a construit si se afla in etapa de cercetare
CINE? CÂND? Constructia s-a realizat in doar 2 zile (4-5 noiembrie), insa proiectarea centralei a fost rezultatul unei documentari minutioase conduse de Antim Nechifor, referent de specialitate inginer horticultor, sprijinit de echipa Institutului de Cercetare in Permacultura, alcatuita din ingineri de constructii, ingineri de mediu, horticultori, peisagisti, pasionati si  specializati in permacultura. Peste 40 de […]

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.



Încă un adăpost pentru câinii comunitari, în Lunca Sucevei joi, 15 octombrie, 2009, Monitorul de Suceava

Câinii neadoptaţi ar putea fi eutanasiaţi Municipiul Suceava ar putea avea încă un adăpost pentru câini comunitari, deoarece numărul acestora este foarte mare, iar cel în funcţiune este supraaglomerat. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că…

Citeste mai departe»


Animalul de companie sterilizat gratuit în sectorul 1 joi, 15 octombrie, 2009, Libertatea

Peste 600 de câini comunitari, dar şi câini cu stăpân din sectorul 1 al Capitalei, au fost sterilizaţi gratuit, în cadrul programului iniţiat de administraţia locală, prin Serviciul Poliţia Animalelor. Sterlilizare animale de companie Sterilizarea gratuită a animalelor de companie este o…

Citeste mai departe»


Adapostul pentru caini comunitari din Drobeta se extinde joi, 15 octombrie, 2009, Administratie.ro

Capacitatea adapostului pentru caini comunitari al municipiului Drobeta-Turnu Severin se va extinde cu inca 100 de locuri, a declarat miercuri primarul localitatii, Constantin Gherghe. Potrivit acestuia, spatiile actuale care adapostesc 302 caini prinsi pe strazile orasului se dovedesc neincapatoare, in unele cartiere…

Citeste mai departe»


Botoşani: Câini pentru identificarea cadavrelor, în căutarea Denisei joi, 15 octombrie, 2009, Adevarul

Denisa Gabriela Suru, fetiţa de doi ani din Cordăreni, dispărută în urmă cu o săptămână, va fi căutată cu ajutorul unor câini de la Bucureşti. Anchetatorii vor solicita câini special antrenaţi în identificarea cadavrelor, ipoteza morţii fiind tot mai mult luată în…

Citeste mai departe»


Turnu Severin: Vremuri grele pentru proprietarii de câini joi, 15 octombrie, 2009, Adevarul

În cazul în care nu vor avea asupra lor aceste accesorii, proprietarii riscă amenzi de până la 150 de lei. Toate aceste obligații ale proprietarilor de animale de companie au fost prevăzute în Hotărârea de Consiliu Local nr. 202 ce a intrat…

Citeste mai departe»


Suceava: Problema câinilor comunitari se va rezolva din 2010 joi, 15 octombrie, 2009, Adevarul

Primăria va mai face un adăpost pentru patrupede la Lunca Sucevei însă soluţia salvatoare pentru numărul mare de câini vagabonţi rămâne sterilizarea. Sute de câini sunt închise la adăpost şi alte sute mărşăluie prin Suceava în fiecare zi. Sute de câini vor…

Citeste mai departe»


Cainii vagabonzi din Capitala au muscat peste 9.000 de oameni, in 2009 miercuri, 14 octombrie, 2009, Evenimentul Zilei

Câinilor vagabonzi nu le-au căzut victime doar bucureştenii, peste 2.000 dintre persoanele care s-au prezentat la „Balş” fiind din provincie. Peste 9.000 de persoane, dintre care mai mult de 1.500 de copii, au fost muşcaţi de câinii comunitari din Bucureşti, de la…

Citeste mai departe»


Cainii comunitari din Bucuresti pot transmite leptospiroza miercuri, 14 octombrie, 2009, Gardianul

Primaria Capitalei nu renunta la programul privind sterilizarea cainilor comunitari, a celor de rasa din apartamentele bucurestenilor, precum si microciparea acestora din urma. Un raport al Institutului “Matei Bals“ arata ca, de la începutul anului si pâna la sfârsitul lunii iulie, în…

Citeste mai departe»


Italia: puşcărie pentru tăiatul cozii la câini miercuri, 14 octombrie, 2009, Adevarul

Legea va prevede sancţiuni penale pentru cei care taie urechile, cozile sau coardele vocale ale câinilor din motive de estetică. În Italia va exista nouă lege care prevede pedespe cu închisoarea şi amenzi de până la 18.000 de euro pentru cei care…

Citeste mai departe»


Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.