acum 14 ani

Parazitul este privit ca un organism care îşi procură hrană din alt animal.

Cei mai întâlniţi paraziţi la câini şi la pisici sunt “viermii” şi aceasta deoarece majoritatea caţeilor şi pisicuţelor se contamineaza cu viermi intestinali ori înainte de naştere, ori la scurt timp după naştere.

Viermii sunt doar o piesă a tabloului parazitar căci oricum, există mulţi paraziţi de alta natura. Categoria paraziţilor comuni include purici, muşte, căpuşe, păduchi, gâze, dar la fel de bine şi viermi şi alţi paraziţi intestinali.

Toţi paraziţii însă pot dăuna sănătăţii animalului dumneavoastra. În mod similar, unii pot fi transferaţi de la câine sau pisică la alte animale din gospodărie, inclusi oamenilor. Niciun câine şi nicio pisică care are paraziţi nu este considerat (-ă) sănătos (-oasă).

Dacă doriţi să înţelegeţi mai bine paraziţii, atunci nu rataţi acest articol !

Ce sunt paraziţii ?

Cu siguranţă aţi auzit despre pasagerii clandestini de pe vapoare. Aceşti şireţi urcă pe furiş la bord, găsesc un loc perfect unde pot să trăiască, să fure mâncare şi apoi, eventual, să sară de pe vapor. Paraziţii se aseamănă mult cu pasagerii clandestini. Ei se aseaza pe gazdă, se mişcă acolo unde doresc, câştigă hrană, căldură şi alte atracţii, iar apoi ei sau progeniturile lor părăsesc gazda pentru a găsi o alta.

Într-un sens larg, o relaţie parazitică este definită ca una în care un organism (parazitul) trăieşte în sau pe un animal (gazdă) şi poate dăuna acestuia din urmă. Înainte de a continua, gândiţi-vă cum aceste relaţii diferă unele de altele în care diferite organisme trăiesc împreună.

Cum unele specii sunt legate în natură ?

În natură ne sunt familiare toate tipurile de relaţii dintre diferite specii. Unele se ajută între ele ; unele îşi fac rău reciproc sau chiar se omoara una pe cealaltă.

Mutualism; într-o relaţie numită mutualism, beneficiază ambele organisme. Este o situaţie în care ambele părţi au de câştigat. Un exemplu concludent este pasărea denumită graurele african de pe continentul cu acelasi nume, care se urcă pe spatele elefantului şi mănâncă muştele sau căpuşele care se găsesc acolo. Graurele african primeşte o masă bună, iar elefantul se eliberează de acele muşte şi căpuşe plictisitoare. Un alt exemplu ar fi lichenii. Unii dintre aceştia au relaţii foarte strânse între ei şi trebuie să stea împreună pentru a supravieţui.

Comensalism; un alt tip de relaţie poartă numele de comensalism. Aceasta este o relaţie în care un organism are beneficii, iar celălalt organism nu are nici beneficii, dar nu i se face nici rău. Gândiţi-vă la un autostopist. Un exemplu în natură ar fi relaţia dintre o remoră (peşte având un disc adeziv pe cap, cu care se fixează pe funduri de bărci, de corăbii) şi un rechin. Remora se ataşează de partea inferioară a rechinului. Aceasta nu îi dăunează şi nici nu ii aduce beneficii rechinului, însă remora primeşte mâncare gratuită mâncând resturile de mâncare rămase de la cina rechinului. Când ne gândim la aceasta, un alt beneficiu ar fi că atunci când eşti ataşat de rechin, cu greu poţi să-i devii cină.

Prădător-pradă; aici avem o relaţie câştig-pierdere. Într-o astfel de relaţie, un organism îl omoară repede pe celălalt. Exemple avem: pisica şi şoarecele, pescarul şi peştii sau păianjenul şi muştele capturate.

Paraziţii; definiţia unui parazit depinde cui i se adresează. Cum am inceput mai sus, definiţia generală a unui parazit este: orice organism care este dependent de altul (gazda) pentru spaţiu şi masă şi nu îi face gazdei neapărat rău. Unii oameni de ştiinta şi veterinari preferă să folosească termenul de parazit pentru a defini o relaţie strânsă în care un organism îi face rău celuilalt, în timp ce obţine ceea ce are nevoie pentru a trăi – în esenţă o situaţie câştig-pierdere care are nevoie de mai mult timp pentru a se dezvolta. În discuţia ce urmează, aceasta este definiţia pe care o vom folosi. Cu toate că un parazit poate dăuna gazdei, nu omoară gazda de obicei. În general paraziţii câştigă mâncare de la gazdă, dar au şi ei nevoie de o cale pentru a se reproduce şi a pleca de la o gazdă la alta.

Regimul de viaţă al paraziţilor

Paraziţii pot ajunge pe o gazdă şi pot rămâne “pe punte”. Aceştia sunt numiţi ectoparaziţi (ecto=afară).Exemple de ectoparaziţi avem puricele şi căpuşa. Alţi paraziţi se mută în cabinele interioare ale gazdei şi sunt numiţi endoparaziţi (endo=înăuntru). Limbricii, viermii la inimă şi teniile sunt exemple de endoparaziţi.

Paraziţii obligatorii trăiesc tot timpul în gazda lor. Nu pot trăi şi nu se pot reproduce liberi, în mediul înconjurător. Majoritatea paraziţilor câinilor şi pisicilor fac parte din această categorie.

Paraziţii periodici îşi petrec doar o parte din viaţă pe gazdă. Capuşele sunt un bun exemplu aici. Acestea urcă pe animal pentru a mânca, iar când s-au săturat, se detaşează – aceştia mănâncă şi pleacă.

Paraziţii facultativi: sunt alţi paraziţi care pot să mănânce, să doarmă şi să depună ouă în timp ce nu stau pe gazdă. Când aceştia nu stau pe gazdă, îi numim paraziti “care trăiesc liberi” . Când o gazdă este în jur, aceştia vor profita de schimbul de decor pentru a trăi pentru o perioadă pe o gazdă. Pelodera strongyloides este un exemlu de parazit facultativ. Acesta trăieşte în mod normal în solul umed, descompunând materiile organice. Când un câine stă aşezat, Pelodera strongyloides invadează straturile superioare ale pielii şi poate cauza inflamaţii severe.

Clasificarea paraziţilor

Clasificarea unor bine-cunoscute organisme sunt descrise mai jos: Căpuşa Câinelui, Viermele-cârlig al câinelui, Limbricul câinelui, Giardia, Kingdom, Animaliav, Animalia, Protista, Phylum, Arthropoda, Aschelminths, Protozoa, Class, Mammalia, Arachnida, Nematode, Zoomastigophorea, Order, Carnivora, Acarina, Strongylida, Ascaridida, Trichomonatida, Family, Candidae, Ixodidae, Ancylostomatidae, Ascarididae, Hexamitidae, Genus şi speciile, Canis familiaris, Rhipicephalus sanquineus, Ancylostoma caninum, Toxocara canis, Giardia canis.

Dintre organismele înşirate mai sus, putem observa că viermii-cârlig şi limbricii au o relaţie strânsă între ei, fiind din aceeaşi categorie.

Clase majore de paraziţi

Viermii intestinali : termenul de “viermi intestinali” este o denumire generică pentru cuvântul vierme (din grecescul “helmins” care înseamnă “vierme”). Termenul este folosit pentru a grupa anumiţi paraziţi şi include Nematodele (viermi alungiţi, cilindrici, tenii şi viermii-de-gălbează). Poate aţi auzit de medicamentele folosite pentru tratarea infectării cu viermi, numite medicamente antihelmintice. Mai jos vor fi descrise diferite tipuri de viermi intestinali.

Nematodele; în general, acestea sunt rotunde în secţiunea transversală, sunt mai mult lungi decât late şi sunt nesegmentate. Sunt de mai multe mărimi, de la lungime microscopică la lungime cât curtea. Nematodele sunt o cauză semnificativă de boală la câini şi la pisici. Pentru fiecare organ din corp, există probabil o nematodă care trăieşte acolo, sau măcar trece pe acolo.

Cu toate că fac parte din aceeaşi clasă, nematodele au cicluri de viaţă extrem de variate. Unele cer gazde intermediare şi unele sunt paraziţi facultativi. Unii depun ouă şi alţii dau naştere la larve vii.

Teniile : sunt viermi laţi care sunt segmentaţi, fiind alcătuiţi din cap, gât şi un număr de segmente. De obicei capul are ventuze sau muşchi care îi permit să se ataşeze de intestinul animalului.

Fiecare segment al teniei are propriile sale segmente reproductive. Noi segmente se formează continuu în regiunea gâtului în timp ce acelea de la capătul teniei sunt aruncate când sunt mature. Aceste segmente mature sunt adevărate pachete cu ouă şi pot fi adesea văzute în apropierea anusului câinii sau pisicii. Infecţiile cu tenii sunt de obicei diagnosticate prin găsirea acestor segmente asupra animalului.

Teniile câinilor şi ai pisicilor au toate cicluri de viaţă care includ o gazdă intermediară. Aceste gazde includ purici, peşti şi animale domestice cum ar fi oile şi porcii. Toate aceste tenii trăiesc în sistemul digestiv al câinelui sau al pisicii. Este interesant faptul că teniile nu au ei înşişi sistem digestiv, dar absorb nutrienţii prin piele.

Viermii-de-gălbează : viermi laţi, în formă de frunză, nesegmentaţi care sunt asemănători cu lipitorile, având ventuze, cârlige şi adaosuri de clame cu care se ataşează de organele gazdei. Pot infecta câinii şi pisicile, mărimea lor variind între de la câţiva milimetri la 2,5 cm. Ouăle viermilor-de-gălbează au o caracteristică unică – scoica în jurul oului are o trapă numită opercul.

Viermii-de-gălbează care infectează câinii şi pisicile au cicluri de viaţă indirecte. Gazdele intermediare diferă puţin, de la şopârle la peşti şi la melci. În general, aceşti viermi nu cauzează boli grave câinilor şi pisicilor ci doar atunci când sunt prezenţi în număr foarte mare.

Artropodele; Termenul de artropod înseamnă “picior articular” şi se referă la faptul că toţi membrii acestei încrengături au picioare fomate din mai multe segmente. Cele două clase care includ paraziţii câinelui şi ai pisicii sunt Insectele şi Arahnidele. Alte clase includ Crustaceii cu membri ca racul împăloşat şi racii şi clasa Miriapodelor de care aparţin centipedele şi millipedele. Încrengătura artropodelor include de asemenea un grup de organisme care nu pot fi incluse în categorii, cum ar fi pentasomiile, întâlnite la câini şi la pisici.

Insectele : nu sunt doar dăunătoare, ci pot fi cauza boli grave dacă includem în această categorie păduchii şi puricii.

Insectele pot reprezenta o adevărată ameninţare pentru sănătatea animalelor printr-un număr de mai multe mecanisme. De exemplu puricii, pot servi ca gazdă intermediară pentru alţi paraziţi (tenia peştelui), dar pot fi şi purtători de boli ca ciuma bubonică. Există multe insecte precum albinele şi viespii care au muşcături otrăvitoare.

Insectele au antene, ochi compuşi şi un corp alcătuit din cap, torace şi abdomen. Multe insecte au aripi. Puricii însă nu au aripi, ci doar o mustaţă.

Arahnidele : când ne gândim la arahnide, ne gândim adesea la păianjeni, însă păianjenii au nişte rude dezgustătoare : căpuşele şi acarienii. Ca şi clasă de animale, arahnidele sunt animale carnivore. Unele specii de păduchi se hrănesc cu fluidele ţesuturilor altor animale printr-un aparat de supt.

Protozoarele : sunt organisme unicelulare. Acestea sunt microscopice şi au fost primele descoperite de către persoana care a inventat microscopul, Anton van Leeuwenhoek. Există peste 45.000 de specii din această categorie. Împânzind întreg Globul, ele sunt responsabile de milioane de cazuri de boli la oameni şi la animale.

Protozoarele au două părţi principale – nucleul şi citoplasma. Ele sunt înconjurate de o membrană non-rigidă şi au diferite mijloace de locomoţie. Unele, cum ar fi Giardia canis şi Giardia cati, se deplasează cu asistenţa flagelului. Altele se deplasează cu ajutorul cilului. Toxoplasma gondii se mişcă prin glisare.

“Aţi intrat vreodată într-o cameră şi apoi să uitaţi de ce aţi intrat ? Cred că în acest fel îşi petrec câinii întreaga lor viaţă.” – Sue Murphy