acum 13 ani

Patrupedele din Bănie, campioane la salvat vieţi

Într-un an bogat în competiţii canine de frumuseţe şi-au făcut loc şi competiţiile de lucru. Una dintre ele a avut la Craiova, pe 23 octombrie, când Clubul Zonal Oltenia al Ciobănescului German a organizat examenul de lucru pentru specialităţile RH ( câinii de căutare – salvare) şi BH (câinii de companie). Scopul acestui eveniment a fost evaluarea fondului canin pe specialităţi şi alegerea exemplarelor care vor reprezenta ţara la competiţiile europene şi mondiale din 2011.

Splendorile canine, în vizită la Craiova

Cei aproape 100 de spectatori prezenţi pe perioada concursului au putut observa duritatea şi greutatea acestui examen, având în vedere vremea extrem de capricioasă – umedă şi geroasă, zonele de concurs foarte grele (la nivelul competiţiilor mondiale) şi mai ales durata examenului, de la 7.30 până la 18.30, testând rezistenţa patrupedelor. Spectatorii au putut vedea un evantai de rase foarte variat pentru acest tip de concurs – ciobănesc german, ciobănesc belgian, labrador retriever, golden retriever, cocker spaniel, husky siberian, saint bernard -, animale sosite din toată ţara special pentru a participa la concurs.

Dacă la examenul de BH, unde au fost înscrisi opt câini, doar cinci au absolvit, examenul fiind câştigat de ciobănescul german, la specialitatea de salvare a fost un adevărat concurs. Chiar dacă, dintre cele 10 exemplare canine înscrise la specialitatea de salvare, au absolvit doar opt câini, publicul i-a încurajat pe toată perioada examinărilor, având bucuria de a vedea campionii care vor reprezenta România la Campionatul Mondial al Câinilor de Salvare – Belgia 2011. Astfel, labradorulului Kapa Watercrazy, care a câştigat concursului internaţional de salvare din primăvara acestui an, proprietar Liviu Ionescu, din Craiova, i s-au alăturat şi ciobănescul german Max, proprietar Nelu Băcioiu, şi cockerul spaniol Skip, proprietar Romeo Mitrache, câinii absolvind examenul la nivel maxim, cu un puncataj ce le conferă dreptul participării la Mondiale. Cei trei craioveni sunt membri ai Centrului de Educare Canină (CEdC), club desemnat şi câştigătorul concursului, având în vedere că membrii acestuia au câştigat toate specialităţile. În plus, şase membri ai CEdC s-au calificat şi la Campionatul Naţional de Misiuni al Câinilor de Salvare 2010, de la Timişoara, încercând astfel câştigarea unui loc în echipa naţională ce va participa la Camionatul Internaţional de Misiuni 2011, din Slovenia. “Am o echipă minunată, am crezut în concurenţi că vor absolvi examenul, am tremurat şi m-am bucurat pentru fiecare câine. Cine nu trăieşte şi nu trece prin asemenea clipe nu ştie ce înseamnă chinologia utilitară. Cel care vede numai partea comercială se poate lăsa de salvare. Nu mă interesează statistica câinilor de salvare din ţară, dar pot spune că numai în ultimul an, dintre toţi cursanţii mei, şase vor participa la Campionatul Naţional de Misiuni, iar trei reprezintă România la Campionatul Mondial de Salvare, ceea ce este mare lucru, chiar de invidiat”, a declarat Liviu Ionescu