acum 12 ani

Penelope Cruz pentru PETA: “Tratează blănurile cu spatele”

Penelope Cruz pentru PETA

Actriţa Penelope Cruz, în vârstă de 37 de ani, se numără printre vedetele care susţin cauzele organizaţiei pentru protecţia animalelor PETA, scrie Huffington Post.

Actriţa a apărut pe un banner de aproximativ 21 metri în campania împotriva hainelor de blană. Sloganul PETA care apare pe afiş alături de Penelope Cruz este următorul: “Tratează blănurile cu spatele”.

“Penelope Cruz se numără printre vedetele care se îmbracă foarte bine şi în garderoba ei nu se găsesc haine de blană naturală”, a spus Lisa Lange de la PETA.

Actriţa iubeşte foarte mult animalele, ea adoptând recent mai multe pisici şi căţei.

Bannerul PETA va fi afişat începând din 9 februarie, în New York. Campania se va extinde şi în alte oraşe, cum ar fi Londra sau Milano.