acum 11 ani

Peste 130.000 de câini se află în evidenţele veterinarilor din Argeş

Peste 130.000 de câini se află în evidenţele veterinarilor din Argeş

Peste 130.000 de câini se află în evidenţele veterinarilor din Argeş

În evidenţele Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş se află peste 130.000 de câini. Este vorba însă doar de animalele înregistrate şi care au fost vaccinate. ”Fiecare localitate are un anumit număr de câini înregistraţi, iar la nivelul întregului judeţ avem peste 130.000 de câini. Mă refer la cei care sunt în catagrafie şi care au fost vaccinaţi”, a anunţat ieri directorul DSVSA Argeş, doctorul Daniel Lupu. El a găsit şi o soluţie pentru rezolvarea definitivă a problemei câinilor vagabonzi. ”Pentru a ieşi din impasul actual, trebuie făcută o sterilizare generală, în fiecare localitate în parte, apoi trebuie montate microcipuri la fiecare câine. Ar fi cea mai sigură metodă de identificare şi numai aşa se poate preveni abandonarea animalelor”, a explicat doctorul Lupu. El a făcut şi o estimare a costurilor acestei operaţiuni, care nu sunt de neglijat. Astfel, montarea unui microcip costă în jur de 5 euro, iar sterilizarea fiecărui câine între 5 şi 10 euro.