25 Oct 2009

Pistoale cu bile pentru „comunitarii“ bârladeni

Pistoale cu bile pentru „comunitarii“ bârladeni

În curând, politistii comunitari din Bârlad ar putea fi înarmati, pe lângã spray-urile lacrimogene, si cu pistoale cu gloante de cauciuc. Conducerea institutiei a gãsit aceastã solutie dupã ce, în urmã cu câteva zile, unul dintre agenti a fost amenintat cu un cutit de cãtre un localnic.

În ultimul timp, câinii fãrã stãpân din Bârlad au ajuns sã fie o adevãratã problemã, nu doar pentru persoanele muscate de patrupede, ci si pentru agentii care asigurã ordinea publicã. De multe ori, de vinã sunt chiar membrii asociatiilor de locatari sau de proprietari, care ar face orice pentru ca personalul serviciului de ecarisaj sã nu le captureze câinii din zonã. Unii bârlãdeni sunt în stare chiar sã-i si atace pe cei veniti în acest scop, trecând repede de la înjurãturi la agresiuni fizice. Un caz concret este cel petrecut în urmã cu câteva zile: un agent comunitar a fost la un pas sã fie înjunghiat de un bãrbat care nu dorea cu niciun chip sã fie „deposedat“ de câinele care se aciuase lângã blocul lui. Din câte se pare, omul tocmai tãiase o gãinã si încã mai tinea cutitul în mânã în momentul în care s-a lansat asupra angajatilor Grãdinii Zoologice ce se ocupã cu ecarisarea, dar si a politistului comunitar. Din fericire, nimeni nu a fost rãni, însã, întâmplarea a dovedit cã localnicii preferã sã fie muscati de patrupedele de pe strãzi decât sã rãmânã fãrã câini. Pentru a se evita pe viitor astfel de situatii si pentru a nu mai pune în pericol agentii comunitari în operatiunile de ecarisare, conducerea Politiei Comunitare are de gând sã-si înarmeze subalternii cu pistoale cu bile de cauciuc. „Proportia e clarã: circa 15% sunt cei gãlãgiosi care urlã sã lãsãm câinii si fac panaramã. Ceilalti nu iau atitudine si stau linistiti. Agentul nostru stã deoparte si nu intervine decât atunci când sunt probleme. Însã, acum vreo sapte zile am avut un caz deosebit pe Aleea Parc, în timp ce se strângeau câinii din cartiere. Un cetãtean, având un cutit în mânã, pentru cã tãiase o gãinã, a ajuns într-atât încât sã atace cu cutitul si pe angajatul domnului Cãrãbãt (Adrian Cãrãbãt, directorul Grãdinii Zoologice, n.r.), si pe agentul nostru. Acesta, bineînteles, a fost obligat sã foloseascã sprayul. Însã, pentru cã s-a produs acest eveniment, de acum înainte, echipele care vor merge la ecarisarea câinilor vor fi dotate cu pistoale cu gloante de cauciuc“, a spus Vasile Rãdoi, directorul Politiei Comunitare Bârlad. Acesta a adãugat cã, respectivul cetãtean a avut si tupeul sã facã plângere împotriva agentului pe motiv cã a folosit sprayul, în prezent fãcându-se cercetãri.

Sursa: Monitorul de Vaslui


Un comentariu

Interesanta chestia cu pistoalele! De ce domnul Radoi nu da pistoale si pentru golanii care ne terorizeaza prin fata blocului sau care isi fac nevoile in scarile blocului?Va este teama de cainii comunitari,dar de golanii care „fac legea „in cartiere nu va este teama?Mai bine folositi pistoalele pentru cei care abandoneaza cainii pe strazi.

 
Iasi, primul mare municipiu din Romania care si-a asumat tranzitia catre economia circulara

Iasi, primul mare municipiu din Romania care si-a asumat tranzitia catre economia circulara
Municipiul Iasi se alatura retelei internationale „Orase Zero Deseuriâ€� (â€�Zero Waste Municipalitiesâ€�) si devine primul municipiu din Romania, cu o populatie de peste 350.000 de locuitori, care se angajeaza sa implementeze solutiile „zero deseuriâ€�, cu impact dovedit in alte peste 350 de orase europene, in tranzitia catre economia circulara. Mihai Chirica, primarul Iasului, a semnat […]

Trucuri simple pentru o viata fara risipa

Trucuri simple pentru o viata fara risipa
Sunt intr-o continua cautare de mijloace prin care sa-mi fac viata mai simpla si mai usoara, mai eficienta si cu un mai mic impact asupra mediului. In ultimii ani am schimbat diverse obiceiuri si practici personale in acest scop si in speranta ca intr-un viitor recent voi putea trai o viata fara risipa. Prima masura a […]

Colectarea deseurilor organice intr-un mare oras. O poveste de succes.

Colectarea deseurilor organice intr-un mare oras. O poveste de succes.
Milano este cel mai mare oras din lume cu o schema formala de reciclare a deseurilor organice. De ce este importanta colectarea selectiva a acestor deseuri, cum au atins milanezii o rata de succes de 95% si cum sta Romania la acest capitol, aflati in randurile de mai jos. Desi ar putea parea inofensive, deseurile organice […]

Ministerul Mediului nu sustine instalatiile de incinerare in Planul National pentru Gestionarea Deseurilor

Ministerul Mediului nu sustine instalatiile de incinerare in Planul National pentru Gestionarea Deseurilor
Valorificarea energetica a deseurilor menajere prin combustie la temperaturi inalte este intens sustinuta de catre industrie ca fiind solutia salvatoare, care poate scapa Romania de deseuri. La o prima analiza pare sa fie o strategie foarte atragatoare, intrucat incineratoarele reduc cantitatea de deseuri depozitata in gropile de gunoi si produc energie. Mirajul dispare treptat odata […]

Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman

Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman
Omul este o fiinta meteosensibila, reactionand diferit la elementele climatice, in functie de fondul genetic trebuie sa-si constientizeze meteorosensibilitatea si sa-si evalueze potentialul de aclimatizare pentru a putea preveni eventualele situatii de risc ce ii pot afecta sanatatea, siguranta, productivitatea si creativitatea. Meteosensibilitatea este sensibilitatea detinuta de un organism la modificarile atmosferice, prin declansarea sau […]

Haine din bambus: moda ecologica sau viitorul industriei textile

Haine din bambus: moda ecologica sau viitorul industriei textile
Producerea tesaturii de bambus s-a inceput nu cu mult timp in urma – primele mostre au aparut acum zece ani. Si, dupa ce aparuse, au primit imediat titlul mandru de tesatura a secolului XXI. Intr-adevar, stofa din bambus are prea multe avantaje ca sa nu aiba toate sansele de reusita. Cu toate acestea, tehnologiile producerii […]

Land Art, arta care imbina ingineria si ecologia

Land Art, arta care imbina ingineria si ecologia
Arta cu natura si in natura, menita sa transmita un mesaj social profund. Aceasta ar putea fi, in cateva cuvinte, definitia Land Art-ului. Concept artistic originar din Statele Unite ale Americii din anii 50, Land Art-ul a ajuns si la Cluj de aproximativ o jumatate de deceniu, fiind si predat la Universitatea de Arta si […]

Toaletele ecologice ar putea disparea de pe strazile Timisoarei

Toaletele ecologice ar putea disparea de pe strazile Timisoarei
Primaria are de gand sa renunte la solutia toaletelor ecologice amplasate pe strazile orasului si sa construiasca toalete civilizate, inclusiv pentru persoane cu dizabilitati. Problema toaletelor ecologice amplasate pe strazile Timisoarei a fost luata in discutie la ultima sedinta de Consiliu Local, in contextul in care s-a propus si dezbatut un proiect care viza alocarea […]

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.