acum 14 ani

PMB: Toata lumea este in isterie! Nu omoara nimeni cainii!

Câinii fără stăpân au toate şansele să scape de

Câinii fără stăpân au toate şansele să scape de

Câinii fără stăpân au toate şansele să scape de eutanasie şi să fie numai sterilizaţi. Potrivit directorului Administraţiei pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Simona Panaitescu propunerile prefectului în legătură cu eutanasierea maidanezilor nu prea au şanse să treacă de Camera Deputaţilor, ţinând cont de faptul că legea care prevedea acest lucru a fost depusă în urmă cu 2 ani şi nu a trecut nici până în prezent.

Problema eutanasierii maidanezilor a luat proproţii alarmante. Directorul Administraţiei pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Simona Panaitescu susţine însă că nu trebuie să ne îngrijorăm în legătură cu acest subiect.

“Toată lumea este în isterie. Nu s-a întâmplat nimic.Noi sterilizăm câinii în continuare. Atâta timp cât nu e nicio lege, nu înţeleg de ce e agitaţia asta. Câinii se sterilizează în continuare şi se duc pe stradă. Nu îi omoară nimeni de azi şi nici de mâine. Cine ştie când şi dacă va trece vreodată legea asta”, a explicat Simona Panaitescu.

Ea a amintit că proiectul “Legea Marinescu 2”, privind animalele fără stăpân a fost depus în urmă cu doi ani la Camera Deputaţilor, dar nici până în ziua de astăzi nu a trecut. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Sunt necesari cinci ani pentru a steriliza toţi câinii din Bucureşti, cu fondurile actuale

Potrivit Simonei Panaitescu, primăria sterilizează aproximativ 60 de câini pe zi şi a mai semnat nişte contracte cu unele cabinete veterinare care vor castra aproximativ 500 de maidanezi pe lună. În total, primăria are capacitatea de a steriliza 7.500 de câini pe an.

Dacă ţinem cont de cifrele organizaţiilor neguvernamentale, potrivit cărora pe străzile din Bucureşti sunt aproximativ 40.000 de câini fără stăpân, un calcul simplu ne indică faptul că în aproximativ 5 ani vor putea fi castraţi toţi maidanezii prezenţi, în acest moment, în Capitală.

Legislaţia în vigoare nu le permite autorităţilor să lase un maidanez pe stradă, după ce a fost sterilizat, fără să fie luat de sub custodia lor cu semnătura unei persoane. Simona Panaitescu a spus că toţi cei 11.000 de căţei castraţi până în prezent şi-au găsit stăpân.

Întrebată ce şanse ar avea căţeii luaţi de hingheri pentru eutanasiere, să fie revendicaţi de către români în cele 7 zile regulamentare, în cazul în care această lege va intra în vigoare, ea a răspuns rapid şi sigur: “toate şansele”.

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a înaintat către Parlament o iniţiativă legislativă care prevede, printre altele, eutanasierea câinilor fără stăpân, acţiune care ar costa aproximativ 100.000 de euro pentru cele 40.000 de animale fără stăpân din Bucureşti.

2 comentarii

Cainii sunt omorati ,mai ales in combinatul de la Galati Arcelor Mittal … Sunt unii de la paza wbc care si trag in ei ,criminali fara inima.Romania de cacat..

“Simona Panaitescu a spus că toţi cei 11.000 de căţei castraţi până în prezent şi-au găsit stăpân.” – Ar trebui sa si creada cineva asa ceva? Hai sa fim seriosi, ca nu ne-am nascut ieri. Stim cu totii ce se intampla IN SPECIAL in adaposturile primariilor.