acum 15 ani

Povestea mea adevarata

Ma numesc Tandarica si sunt un catel nascut si crescut afara, in ploaie, ger, caldura, etc.Am mancat ce am gasit, sau ce mi se oferea de catre cineva cu suflet, am baut apa din balti, si am fost plin de purici.Nu stiu cine, -un om foarte rau – a tras cu o pusca de vanatoare, si am un alic infipt in coloana.Dar cine sa bage de seama suferintele unui biet catel vagabond.Eu niciodata n-am muscat pe nimeni, cu toate ca as fi putut s-o fac, dar totdeauna am spus ca este mai bine sa le arat ca sunt mai intelept decat cei care ma huiduiau.Intr-o zi, s-a mutat in bloc o familie care avea un catel frumos, foarte rasfatat si foarte guraliv.El se lua de toti cateii pe care ii intalnea pe strada, si din aceasta cauza, doar tatal lui iesea cu el.Eu nu i-am raspus niciodata, si din aceasta cauza cred ca ne intelegeam cat de cat.Parintii lui imi aduceau si mie de mancare, si ma mangaiau pe crestet, dar eu eram cam gelos pe norocul lui, cu toate ca stiu ca nu era frumos din partea mea.Se spune ca el s-a sacrificat pentru unul din parintii lui, si a murit.Mi-a parut rau pentru el, si am vazut cat de tristi erau parintii lui.Cand ii vedem pe afara, ma duceam sa le alin putin suferinta, si intr-o zi tatal lui m-a luat in casa.

Acum, ei sunt parintii mei.La inceput imi era frica si sa dorm. Eram in permanenta in alerta, de teama sa nu-i supar cu ceva.Cand a venit zapada, mama m-a lasat sa ma joc si eu putin.Am sarit si m-am bucurat ca a nins, ca si copiii, dar a doua zi n-am mai putut sa merg. Tata s-a speriat foarte tare – a facut chiar o criza de inima.Atunci mama m-a dus la doctor si asa au aflat si ei ca am un alic in coloana.

Au urmat luni de tratament.Am facut injectii in fiecare zi, timp de o luna intreaga.Am luat si o groaza de pastile, iar dupa aceea am facut si un tratament cu laser.Si acum mama ma duce din cand in cand, -atunci cand ii spune doctorul- sa imi faca laser.Mama mi-a facut hainuta pentru iarna, mi-a cumparat sepcuta sa ma apere de soare.Am un pat regesc, si mai am si o saltea speciala pe care sa dorm.Am voie sa merg in toata casa.Nu ma mai cearta nimeni.Am tot ce vreau.Oamenii buni care ma cunosc, imi spun ca am avut noroc ca am fost adoptat, si vad in privirea lor o parere de rau ca ei n-au avut curajul sa ma ia in casa lor.Dar parintii mei spun ca ei au avut noroc sa ma intalneasca pe mine

.Nu fac galagie, nu ii supar cu nimic, nu fac rele, pentru ca nu vreau sa fie nemultumiti de mine.Foarte rar mai am probleme cu stomacul noaptea, si atunci plang sa ma duca afara, dar ei nu s-au suparat niciodata pe mine.Am fost cu ei peste tot.M-au dus la mare si la munte.Am facut plaje, pe salteaua mamei mele-si ea nu s-a suparat.Am intrat chiar putin cu labutele in apa.Am ajuns cu ei pana in localitatea Comandau.Acum stiu ca nu ma vor lasa niciodata singur, ca fac parte din familie, ca sunt rasfatatul lor, ca am locul meu in inima lor, dar… tot sunt un pic gelos, cand vad ca mai hranesc si alti catei pribegi, ca ii mangaie pe crestet, si atunci – chiar daca stiu ca nu fac bine – incerc sa-i imping de laga parintii mei.Nu fac asta din rautate, dar nu pot sa suport aceasta situatie.

Acum sunt curat, nu mai am purici, sunt vaccinat in fiecare an, am tot ce imi doresc.V-am spus povestea mea, ca sa le spuneti tuturor oamenilor care stau in balanta daca sa adopte un catel din strada, ca noi subtem poate mai buni si mai cerebrali decat toti cei de rasa.Noi stim sa daruim infinit mai multa iubire, si recunostiinta dacat orice alt catel.Nu vreau sa ma laud, dar asa i-am auzit pe parintii mei vorbind, – ca mai trag si eu cu urechea la cei mari.
Mama m-a ajutat sa vatrimit povestea mea, pentru ca eu nu stiu sa scriu, si tot ea o sa vatrimita si niste poze, ca sa va convingeti ca spun adevarul, si sa ma vedeti cat suntem de fericiti.Nu vreau decat sa stau alatui de ei cat mai mult timp de aici incolo. Ham, ham, va multumesc ca m-ati ascultat, si sper sa ne mai auzim si cu alte noutati, cand ne vom intoarce din vacanta.

4 comentarii

superba poveste,nu pot decat sa i felicit pe parintii tai tandarica,niste fiinte care sunt cu adevarat OAMENI!toata admiratia pt ei,sa le dea Domnul sanatate si tie la fel,va ppupp dulce pe toti 3

ameni cu suflet va scriu deoarece am speranta ca putem schimba situatia de la adapostul de caini pascani,jud iasi orasul meu,e ceva deplorabil :cainii mor p capete,stau claie peste gramada,nesterilizati nevvacinati,hrana insuficienta,conditii precare,cu toate ca au fost fonduri slava domnului da au fost alte ”prioritati”,oricine n poate ajuta cu o paturica,o pastila de deparazitare,un saculet de mancare putem stabili sa aj la noi:0786 587 780 sau 0740430740,cautati pe net imagini si detalii dspre starea adapostuluiiii

SUPER! Bravo! Mi-ati adus un zambet pe buze si in inima. si povestea in sine este foarte frumoasa, dar si felul in care este scrisa e foaaaaarte simpatic!!!!!!
Sanatate si fericire atat tie, Tandarica, cat si parintilor tai adoptivi!

ma bucur ca dupa ce am citit cateva realitati groaznice,am vazut si o poveste cu un happy end….daca pana acum am plans din cauza celorlalte povesti triste si pline de cruzime…acum printre lacrimi mia aparut un zambet si un sentiment de admiratie pt parintii tai tandarica.din pacate la noi in romania sunt prea putini oameni care pun pret p aceste sufletele curate si pline de sinceritate.si eu am o fetita mica(intradevar este de rasa)dar asta pt mine nu conteaza eu am crescut o viata cu animale de p strada.eu personal am optat pt o fetita de rasa pt ca stau intr-o garsoniera si nu am destul spatiu pt un catel mai mare.toata stima si respectul meu pt parintii tai tandarica!!!