acum 13 ani

Precedent: La Tulcea, medicii veterinari au fost condamnaţi pentru omorârea câinilor

Poliţia a început cercetările

Elemente noi în cazul maidanezilor masacraţi la Târgovişte. Direcţia Silvică s-a autosesizat cu privire la faptul că zăvoiul unde au fost îngropaţi câinii este în administrarea sa.

Petre Marin, directorul Direcţiei Silvice Târgovişte, spune că nu a dat nicio aprobare în acest sens şi urmează să se efectueze cercetări. Mai mult, ultima groapă comună, în care au fost aruncaţi la grămadă 150 de câini, a fost săpată cu escavatorul în zona de protecţie a reţelei de înaltă tensiune.

Gropile comune de la Aninoasa, săpate pe proprietatea Direcţiei Silvice

Ieri după-amiază, la Poliţie şi Parchet s-au înregistrat plângerile penale formulate de Asociaţia pentru Protecţia Animalelor “Ia-mă acasă” împotriva reprezentanţilor Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Târgovişte pentru cruzime faţă de animale, abuz în serviciu şi exercitarea fără drept a unei profesii.

“Solicităm verificări privind proba bolilor incurabile de care sufereau eventual câinii eutanasiaţi în adăpostul public din 2008 până în prezent. Probatoriul trebuie să conţină fişele de observaţie cu cod unic de identificare şi examenele de laborator ale tuturor câinilor eutanasiaţi”, spune Maria Beck, vicepreşedinta Asociaţiei “Ia-mă acasă”.

S-au anexat la plângere mai multe hotărâri judecătoreşti prin care doi medici veterinari din Tulcea au fost condamnaţi pentru eutanasierea a 1355 de câini pe baza confirmării rabiei la o pisică fără stăpân găsită moartă pe o stradă din oraş.

Cu alte cuvinte, explicaţia autorităţilor târgoviştene că a existat la un moment dat un focar de rabie nu are o bază solidă. Judecătorii din România au spus că nu este suficient. Trebuie ca pentru fiecare animal omorât să se confirme boala

8 comentarii

Sa se faca cercetari si in cazul Saveni-jud.Botosani unde cainii au fost impuscati in plina zi si in plina strada de catre reprezentanti ai primariei insotiti de politisti.

Cinste d-nei Maria Beck. Sper sa aiba sorti de izbanda ! Va fi un precedent bun daca vinovatii vor fi pedepsiti. Poate doar asa unii se vor teme sa mai faca astfel de fapte.

felicitari d-na beck pentru implicare..va rugam duceti pana la capat razboiul, sa se faca dreptate!…trebuie si exemple de acest fel, cu ticalosi care platesc faptele svarsite!

Rodica Danielsson 12 noiembrie 2010 la 9:43 pm

Sant foarte bucuroasa ca s-a ajuns atat de departe cu cazul Targoviste. D-na Beck este de felicitat. Asociatiile de protectia animalelor din Suedia au luat cunostinta de acest caz prin traducerea mea a articolui din zirul Adevarul si au reactionat foarte puternic. Acum nu mai este doar un caz romanesc ci si unul international. Sant sigura ca nu numai Suedia a reactionat la aceste atrocitati. Primarul Boriga(?)si d-na Florina Pirvescu ar trebui sanctionati juridic pentru ca dnsii sant cei care au calcat legile in primul rand.

Ar fi minunat ca cei vinovați sa nu iasă basma curată,asa cum se intamplă de obicei,la final.
Mai jos e un caz asemănător,care a fost mușamalizat,nu a fost desfăcut nimănui contractul de munca,se pare(si nici sanctiuni se aude ca nu s-au aplicat;e un caz mai vechi,inainte de legea 9/2008,insa asemănător):

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/24136/Cainii-comunitari-sunt-macelariti-in-adaposturi-special-amenajate.html

http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1730219-bucov-masina-tocat-ciini.htm

Doamnă Maria Beck,SUCCES!
Sper sa reușiți!

Imaginile sunt de atunci…dovezi au fost,insa degeaba.
Doamna in emisiune la otv a prezentat imaginile despre care vorbesc iulie 2009.

Scz,astea sunt imaginile:
http://www.youtube.com/watch?v=CiMIhChnZpo

georgescu bogdan 25 aprilie 2011 la 7:49 pm

In data de 22.04.2011 angajati ai primariei Moreni au ridicat de pe strada Bucegi din ‘municipiu’o catea neagra,maidaneza cu opt pui de o saptamana,acestia spunand ca o sa-i duca la adapostul deschis pe malul raului Cricov(la o sesizare facuta de o persoana cu domiciliul pe strada Teilor care nu avea nici o tangenta cu animalul).Intrebarea este de ce angajatii primariei nu au ridicat anterior cateaua pentru a fi castrata ?.Ce s-a intamplt cu puii si cateaua?.Nu va inchipuiti ca hingherii erau calificati pentru asa ceva,sau ca aveau o masina specializata pentru asa ceva!(un amarat de ARO).Cine poate verifica ce s-a intamplt cu cateaua?(care catea nu musca,nu latra ci traia din mila vecinilor).