acum 13 ani

Primăria Târgovişte a intrat în conflict deschis cu iubitorii de animale

Reprezentanţii municipalităţii au ridicat ieri din zona Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” un câine care purta crotal de Câmpina şi, printr-un comunicat de presă, au acuzat ONG-urile din judeţ că ajută acţiunea de plasare în Târgovişte a câinilor fără stăpân din alte localităţi.

„Ne manifestăm profunda dezamăgire faţă de aceste acţiuni, dar mai ales faţă de reacţiile aşa-ziselor asociaţii pentru protecţia animalelor, care, în afara unor demersuri mediatice extrem de vocale, nu desfăşoară niciun fel de acţiune care să vizeze direct ajutorarea acestor câini fără stapân”, se arată în comunicatul Primăriei Târgovişte.

400 de câini, sterilizaţi de târgovişteni la Câmpina

Iubitorii de animale au luat imediat poziţie faţă de reacţia administraţiei locale, pe care o acuză de rea-credinţă. „Toate aceste absurdităţi au unicul şi ridicolul scop de a distrage atenţia opiniei publice de la adevăratul «export» de câini, cei crotaliaţi de Primăria Târgovişte şi duşi în pădurea dintre Dragomireşti şi Butoiu.

Condamn, pe această cale, incapacitatea Primăriei Municipiului Târgovişte de a rezolva problema câinilor fără stăpân, refuzând propunerile de implementare a unor programe de sterilizare în masă. Cu toate acestea, de peste un an, iubitorii de animale din Municipiul Târgovişte au luat asupra lor sarcina de a reduce numărul de câini fără stăpân, prin sterilizări contra cost, sprijiniţi de Fundaţia pentru Protecţia Câinilor Comunitari Câmpina”, susţine Anda Popescu, preşedinta Asociaţiei „Câinele meu” Moreni.

La rândul lor, reprezentanţii nou-înfiinţatei structuri pentru protecţia animalelor din Târgovişte spun că Primăria ştia că, de un an de zile, iubitorii de animale, cu resurse financiare proprii, sterilizează la Câmpina patrupedele din oraş.

„Anul trecut, «Adevărul de Seară» a mediatizat campania noastră. În plus, directorul Direcţiei de Salubritate a fost informat cu privire la această acţiune chiar de către iubitorii de animale, care s-au întâlnit în mai multe rânduri cu dumnealui”, declară Alexandru Marin, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Sufleţel” Târgovişte.

Un comentariu

Chiar si eu stiu ca la fundatia de langa campina s-au sterilizat caini din Dambovita :)