acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » , , , , , , , , , , , , , , , ,

Proiect de educatie in scoli “S.O.S. Animalele Comunitare”

Catelusi de 1 luna si jumatate

La Colegiul National “Nichita Stanescu” Ploiesti s-a infiintat comisia “S.O.S. Animalele Comunitare” din dorinta de a schimba mentalitatea actuala din societate, inca din perioada de formare a elevilor, prin implicarea lor in actiuni de protectie a animalelor. In Declaratia Universala a Drepturilor Animalelor, proclamata in mod solemn la Paris, la sediul UNESCO, 1978, este specificat la art.10: “Educatia si instruirea publica inca din copilarie trebuie sa conduca omul la observarea, intelegerea si respectarea animalelor”.
Ne propunem sa promovam legile 205/2004 si 9/2008, in randul elevilor si in randul comunitatii. In acelasi timp, dorim sensibilizarea autoritatilor locale cu privire la aplicarea acestor legi. Dorim sa sensibilizam populatia cu privire la actele de cruzime impotriva animalelor fara stapan. Dorim sa sensibilizam autoritatile locale cu privire la soarta amaratilor de pe strazi. NU ESTE VINA LOR CA SUNT PE STRAZI! ACESTE ANIMALE SUNT ALE NIMANUI SI NU NE INTERESEAZA, DAR NE DERANJEAZA.

Comisia noastra sustine politica de inapoiere a cainilor sterilizati si vaccinati in teritoriul sau comunitatea de care apartin, cu exceptia acelora care prezinta agresivitate. Suntem total impotriva eutanasierii in masa a cainilor comunitari. Art. 71 din legea 205/2004, actualizata 2008: “este interzisa eutanasierea cainilor, pisicilor si a altor animale, cu exceptia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar”. Domnilor primari, v-ati gandit la implicatiile emotionale si psihice in randul copiilor, ca urmare a deciziilor de eutanasiere in masa?! Nu este de ajuns ca in fiecare zi copiii nostri vad cadavre de animale pe marginea drumului? Solutiile sunt altele si, poate, implica si costuri mai putine.
Dragi profesori din intreaga tara, va rugam sa ne urmati exemplul, mai ales ca exista un articol, articolul 271 in care se specifica: “Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, in cadrul orelor de educatie civica, va promova actiuni de protectie a animalelor”.
In prezent avem inscrisi in comisie 50 de elevi voluntari, iar in fiecare zi ni se alatura altii.

“O COEXISTENTA A SPECIILOR IN LUME IMPLICA RECUNOASTEREA DE CATRE SPECIA UMANA A DREPTULUI LA EXISTENTA A CELORLALTE SPECII. ORICE FIINTA VIE ARE DREPTURI NATURALE, ORICE ANIMAL DOTAT CU SISTEM NERVOS ARE DREPTURILE SALE SPECIFICE. RESPECTUL OMULUI FATA DE ANIMALE ESTE INSEPARABIL DE RESPECTUL RECIPROC AL OAMENILOR” (DECLARATIA UNIVERSALA A DREPUTILOR ANIMALELOR)

prof. coordonator Oana Ghionoiu