acum 11 ani

Propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la recunoașterea cailor drept animale de companie

Propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la recunoașterea cailor drept animale de companie

Propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la recunoașterea cailor drept animale de companie

Parlamentul European a publicat pe site-ul sau o propunere de rezoluție, în urma scandalului cărnii de cal, prin care cere recunoașterea cailor drept animale de companie.

Redam textul integral al documentului, semnat de Cristiana MUSCARDINI (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor, Italia)

”Parlamentul European,

– având în vedere articolul 120 din Regulamentul său de procedură,

A. întrucât, în ultimii ani, tot mai mulți cetățeni s-au implicat în salvarea cailor care nu mai sunt considerați apți să participe la curse hipice sau la spectacolele de circ, împiedicând trimiterea acestora la abator sau ajungerea lor pe mâinile unor bande de infractori care îi comercializează ilegal și, în plus, îi folosesc în cadrul unor curse clandestine;

B. întrucât, în numeroase cazuri, apelându-se la cai, în urma terapiei cu animale de companie aplicate în cadrul unor centre de reabilitare s-au obținut rezultate optime în cazul pacienților cu patologii psihofiziologice;

C. având în vedere recentele revelații din mass-media referitoare la cazuri de depistare a cărnii de cal în semipreparate alimentare care ar fi trebuit să conțină numai carne de vită, evenimente care au creat confuzie și dezinformare în rândul consumatorilor;

D. întrucât în carnea care provine de la caii de curse pot subzista substanțe farmaceutice nocive pentru sănătatea umană,

1. invită Comisia să analizeze posibilitatea clasificării cailor drept animale de companie, pe picior de egalitate cu câinii și pisicile;

2. invită Comisia să propună norme comune care să favorizeze inserția cailor care nu mai sunt apți pentru cursele hipice în structuri medicale și/sau private.”