acum 14 ani

Românii pot sesiza abuzurile asupra animalelor la numărul 9667

Caine abandonat si trist

Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor (IGPPA) a fost înfiinţat la sfârşitul anului 2009.

Românii pot sesiza cazurile de încălcare a legii privind protecţia animalelor, cum ar fi abuzul, aplicarea de rele tratamente sau actele de crizime asupra acestora, la numărul de telefon 9667 al organizaţiei neguvernamentale Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor (IGPPA).

Structura neguvernamentală înfiinţată la sfârşitul anului 2009 încearcă să atragă atenţia asupra actelor de cruzime şi relelor tratamente aplicate asupra câinilor fără stăpân. În urma sesizărilor primite la dispeceratul IGPPA, organizaţia va depune plângeri penale împotriva edililor şi a persoanelor care au atribuţii clare în problema animalelor comunitare.

Printre sesizările primite până acum de IGGPA se numără cazul adăpostului din Râmnicul Vâlcea, unde mor câini din cauza relelor tratamente şi a lipsei de mâncare, cel al adăpostului de la Glina, care a fost îngropat în zăpadă, şi cel al adăpostulului Ute Lagenkamp din Argeş care adăposteşte 3.400 de câini într-un număr insuficient de cuşti, potrivit datelor primite de organizaţie.

IGGPA este structură a Federaţiei Comisariatului pentru Societatea Civilă (C.S.C.), constituită la nivel euroregional, judeţean şi local. Obiectivele principale ale organizaţiei sunt amendarea legislaţiei în domeniu, precum şi promovarea şi apărarea intereselor medicilor veterinari din România.

Problema animalelor fără stăpân, care afectează în principal Capitala, a determinat primarii de sector să ceară prefectului Mihai Atănăsoaei, la începutul lunii februarie, să propună modificarea legislaţiei privind câinii comunitari, în special pentru ca aceştia, aproximativ 100.000 în prezent, să nu mai fie lăsaţi liberi pe străzi.

Potrivit estimărilor prefectului, pe străzile Capitalei sunt, în prezent, 100.000 de câini vagabonzi, iar până în noiembrie 2009 numărul persoanelor muşcate de câini care s-au prezentat pentru tratament la Institutul “Matei Balş” a fost de 10.000.

Pentru sesizări, adopţii de animale sau informaţii, vizitaţi site-ul www.politiaanimale.ro.

Un comentariu

O catelusa abandonata timp de un an de stapan, a ales sa se refugieze in week-endurile cand mergeam la tara, in curtea casei noastre de acolo. Cu acordul stapanului (care in cele din urma s-a intors la vechiul lui domiciliu din sat), am ingrijit-o impreuna cu familia mea, de fiecare data cand venea “in vizita” la noi: am hranit-o, am deparazitat-o, am vaccinat-o si i-am facut un carnet de sanatate. Acum cateva saptamani, gestanta, catelusa a fugit din nou de acasa si, pentru ca numai la noi se simtea in siguranta, a ales sa isi aduca pe lume puisorii tot in curte la noi, cand noi nu eram acolo. De aici a inceput toata drama Negrutei, musafira noastra de week-end care a adus intre timp pe lume 6 ghemotoace fermecatoare. Un satean pretinde ca intr-o zi, Negruta l-a muscat de mana. A chemat imediat politia si s-a dus la Urgente unde a fost pansat, dar nu cusut, asa cum pretinde. Un caine nu te musca de mana, decat daca dai in el.Ca sa nu mai spun, ca e vorba de o catelusa cu pui… Oameni din sat spun ca l-au vazut de nenumarate ori lovind-o cu pietre. Dupa incident, chiar daca nu am certitudinea ca ea l-a muscat, am cerut permisiunea stapanului ei sa o legam si am convenit sa o tinem acolo, pana cand se va putea desparti de puisori. Politia comunala mi-a intocmit dosar penal. Sustine ca este cainele nostru si ca nu am avut grija de el, ceea ce este complet neadevarat. Veterinarul comunei insista in continuare sa o vaccineze pe Negruta, desi a vazut cu ochii lui carnetul de sanatate al acesteia, cu vaccinul si deparazitarea facute de un medic de la ALVET, Cluj. Eu o sa ma apar, desigur, pentru ca este clar ca vorbim despre un abuz, familia mea, la fel, dar pe bietul caine, cine il apara de oameni? Nu il intreaba nimeni pe acel om de ce a fost muscat de mana? De mana nu putea fi muscat decat daca a dat in animal, l-a amenintat sau l-a provocat. Ce spune politia veterinara la asa ceva? Dupa ce termina alaptatul, o vom duce din nou la medic si o vom castra. Stapanul ei a spus initial ca o primeste inapoi. Zilele trecute, insa, dupa incident, a spus ca nu o mai vrea, pentru ca se teme sa nu aiba probleme din cauza ei. Ce spuneti, oamnei buni? Nu zice bine, cine zice “Cu cat cunosc mai mult oamenii, cu atat imi iubesc mai mult cainele?”
MTT