acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » , , , ,

S-a deschis sezonul de vanatoare de caini

Nu au nici Dumnezeu, dar nici lege ! Incredibil că în România, ţară membră a Uniunii Europene, să se mai practice împotriva animalelor acţiuni de o cruzime ieşită din comun…
Vă facem cunoscut un asemenea fapt, petrecut recent în satul Varvata, comuna Pârteşii de Jos, judeţul Suceava. Lăzăreanu Vasile şi soţia sa, oameni iubitori de animale, sunt sfâşiaţi de durere, pentru că în data de 25 octombrie, zi de duminică, un grup de vânători, a se citi „ucigaşi”, întorcându-se de la vânătoare, aflaţi în patru maşini, trecând pe lângă casa celor doi soţi, s-au oprit şi au început să tragă în câinii aflaţi în grădina casei. Au ucis doi sau trei, şi au lăsat unul în agonie. Acesta din urmă, un pui, agonizează şi acum, la atâtea zile de la incident. La apropierea proprietarilor, criminalii au fugit. Doina, soţia lui Vasile, îngrozită de urletele agonice, dar şi de bubuiturile puştilor, s-a postat în faţa uneia dintre maşini, dar criminalii au reuşit să fugă, nefiind dispuşi să dea explicaţii, cu atât mai mult cu cât incidentul s-a desfăşurat într-o zonă locuită, iar pe drumul de lângă casa familiei Lăzăreanu circulau oameni.

Cei doi soţi încearcă să afle care dintre criminali le-a ucis căţeii, care nu au făcut nici o stricăciune, nu au ameninţat pe nimeni, singura lor vină fiind că s-au născut, ca şi noi, pe acest Pământ, şi mai ales în România…De altfel, cei doi ştiu cine sunt ucigaşii, dar le este teamă de repercusiuni din partea acestora, deoarece au mai ucis şi alte animale nevinovate în aceeaşi zonă şi nu au păţit nimic.

Oamenii au făcut totuşi ceva, au vorbit multor consăteni şi altor persoane din afara localităţii despre uciderea animalelor. Neavând încredere în instituţiile statului, ei doresc să aducă fapta şi la cunoştinţa unor asociaţii de protecţia animalelor.

Sperăm, pe această cale, să se sesizeze şi organele de poliţie, şi chiar alte instituţii cu privire la faptele petrecute în această localitate, unde un grup de indivizi periculoşi circulă cu puştile încărcate la îndemână, trăgând în animale cu sau fără stăpân şi prezentând pericol şi pentru alte persoane aflate în preajma lor, care ar putea fi rănite de asemenea de gloanţele trase de aceşti criminali.

De maximă importanţă este şi că faptele săvârşite de aceşti oameni constituie infracţiuni, acţiunile lor fiind grave încălcări ale Codului Penal, Legii privind regimul armelor şi muniţiilor, Legii privind protecţia animalelor şi a Legii vânătorii.