acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » caini cu covrigi in coada, Danyflor, timis, Timisoara, viata de caine

Sag, locul unde cainii chiar nu umbla cu covrigi in coada

Sag, locul unde cainii chiar nu umbla cu covrigi in coada Ajungi in Sag si-ti spui ca parte din ce se intampla aici este si viata cainilor. Ca doar si ei tin de colectivitate, si ea are nevoie de ei. Mai ales ca aici se intampla si lucruri mai speciale care se leaga de viata patrupedelor latratoare. Adica, in Consiliul Local s-au dat hotarari care vizau cainii locului, au fost purtate procese pentru ei, si tot pe raza comunei mai functioneaza si Danyflor, o ferma de hingheri mai cu printipuri umane.

Viata de caine
La Primaria localitatii ii intalnim si pe primarul Venus Oprea, si pe vicele Stefan Badai, dar cel care ne explica situatia cu cainii locului este consilierul primarului, Dorian Ciogescu (foto). Din ce aflam aici, intelegem ca exista pravila ca in Sag sa nu bantuie cainele pe strada, cand vrea si cum vrea, ci stapanul trebuie sa-l tina din scurt si sa-i explice ca nu e manierat sa alerge in voia lelii. Si, mai mult, pentru ca unele patrupede se dau mai greu cu intelesul, a mai iesit un zapis cum ca nu are voie cetateanul sa tina mai mult de trei caini. Il intreb pe consilier ce se intampla in cazul in care o catea naste sase pui, de exemplu. Zice, zambind, ca aia sunt catei, nu caini. Il mai intreb de la ce varsta considera Primaria Sag ca un catel a devenit caine si spune, drept raspuns, ca treburile nu sunt asa de stricte, ca vorbesti cu omul, ca oamenii inteleg, ca totul se aseaza in matca, in timp. Adica nu umbla, in Sag, orice catel cu covrigul in coada, dar un coltuc tot s-ar gasi pentru el.Dar aflu si ca exista un consatean care nu a vrut sa stea cuminte in matca lui. Si care vrut sa aiba o afacere cu mai multi caini, si nu fondand o crescatorie, asa cum ai fi tentat sa crezi, cand auzi de afaceri cu caini, ci o pensiune. Bun, si unde a fost problema? – intreb. Pai, ca se plangeau vecinii ca fac cainii poluare fonica. Dar pana la urma lucrurile s-au aranjat si cu omul, a fost si un proces, l-a castigat. Dar nu se mai ocupa cu pensiunea canina…Si, nu in ultimul rand, un punct interesant de discutat, la Primarie, este despre firma Danyflor, care se intinde undeva inainte de intrarea in Sag, cum vii de la Timisoara, si care, dupa cum se stie, aduna cainii de pripas atat din Sag, localitatea care o gazduieste, dar si din Timisoara. Consilierul afirma ca exista un contract intre Primaria Sag si aceasta societate comerciala, care prevede ca animalele care se plimba de capul lor prin localitate vor fi ridicate si duse la Danyflor, unde vor fi deparazitate, cipate (adica li se va pune un cip) si gazduite. Si ca, daca au avut un stapan, acesta va trebui sa mearga acolo sa isi ridice animalul. Daca nu au avut, vor ramane acolo. Si, daca un noroc chior si deloc probabil le va surade, poate ca cineva ii va adopta. Dar, de regula, norocul are treaba pe alte strazi, cand e vorba de adoptii de catei.

Sateanul cu suflet mare
Mergem la omul cu pensiunea. Nu e o fosta pensiune de caini, ci una cat se poate de pe rol, in ciuda faptului ca poarta la care ne oprim are lipit pe ea un abtibid mare, care te anunta ca proprietatea e pazita de pisici. Da, am nimerit bine, sunt aici si caini, si pisici, si tot ce e animal si a avut drum prin zona, pentru ca Farago Zoltan (foto), care tine casa, nu este doar afaceristul cu pensiunea, ci si omul cu suflet pentru animale, care sta in spatele ei si face ca treburile sa mearga.Omul nu isi pregateste o mina pentru aparatul foto, nu pozeaza in prieten al cainilor. Povesteste despre una, despre alta si, pur si simplu, il vezi cum ii misca ochii si cutele fetei, vezi ce il supara, ce il bucura si ce il apasa, legat de animalele lui si ale altora. Poate sa vina oricine sa imi spuna ca am in fata un afacerist veros, ca am sa-i rad in nas : Zoli Farago iubeste animalele si asta nu i-o ia nimeni. Imi arata poze cu cainii gazduiti la el, in timp, imi spune povestile lor. Pomeneste de animale pe care stapanii le-au adus pentru doua – trei zile si care au ramas luni si luni, pana le-a gasit stapani adoptivi buni. Chiar si cateaua lui de suflet este una “mostenita”, si nu uitata, ci mai rau : la 15 ani ai patrupedului, stapana voia sa eutanasieze cainele, pe motiv ca e prea batran.Farago Zoltan imi arata documente legate de procesul sau cu Primaria Sag. De fapt, hotararea de Consiliu Local spune ca nu ai voie sa tii mai mult de doi caini adulti, ca persoana fizica, si trei luni cateii, iar societatile comerciale au dreptul la doi caini, si doua luni, cateii. Suna asa… foarte cu dedicatie… hotararea asta. Se pare ca acelasi lucru l-a gandit si Prefectura pentru ca, in decembrie 2007, raspunsul care vine de acolo, la sesizarea ce ataca hotararea locala, spune ca aceasta incalca dispozitiile constitutionale care garanteaza anumite drepturi ale cetatenilor si ca vizeaza mai mult o singura persoana. Domnului Farago i se fac, intre timp, diverse sicane si, totusi, dupa ce trece chiar si printr-un proces cu Primaria, isi castiga dreptul de a merge mai departe cu pensiunea. Dar vremurile s-au schimbat. In 2003, cand s-a deschis acest loc, altele erau apele, altii erau banii, altfel se chiverniseau oamenii. Atunci iti permiteai mai usor sa dai cainele la pensiune, pana plecai cu prietenii in vacanta. Si il dadeai. Domnul Farago imi arata cateva dintre adaposturile pentru caini : la caldura, spatioase, aproape de supravegherea lui. Omul acesta are suflet mare pentru animale, nu le ia, face bani din ele si le scoate pe banda. Si totusi, s-a incercat sa i se opreasca treaba cu pensiunea. Trecand peste cele rele si peste faptul ca nu se stie cat va mai tine afacerea cu pensiunea, Farago Zoltan imi arata si tinerii sai catei, trecem pe la cainii locului, mai apare sprintar, ca o cometa cu coada imblanita, si cate o pisica. Iau unul dintre puiutii de caine de aici in brate : sunt mici, sunt orfani, cineva i-a lasat aiurea, intr-o cutie de care a nimerit sa dea omul cu sufletul mare. Si i-a luat. Acum incearca sa le gaseasca stapan, deci daca cititi aceste randuri si vreti sa infiati un catel, intrebati in Sag de pensiunea de pe strada III…

Orfelinatul patrupezilor
Si mai ramane cealalta “casa de caine”, cea mare, acolo unde ajung cateii care nu au avut norocul sa dea peste domnul Farago. Iesim din Sag. Zona e incercuita, spun printre zabrelele portii cine sunt si ce vreau domnului care vine spre mine si care – aflu ulterior – e medicul veterinar al locului. Nu am voie cu camera foto… Ma intovaraseste unul dintre muncitorii de aici. Intram in mai multe hale. Si dam de caini.M-am intrebat de multe ori ce Dumnezeu se intampla in sufletul unui om care vrea sa adopte un copil si merge la un orfelinat si trece prin fata mai multor ochi tristi, dar si plini de speranta — cum curg lucrurile in inima aceluia care, cu fiecare pas pe care il face mai departe, in “inspectia sufletelor de dat”, arata ca nu te-a vrut, si mai pica o sansa de a scapa din infern… Azi am aflat. In fiecare dintre boxele langa care m-am oprit am gasit animale pe care le-as fi luat cu mine sau as fi vrut sa le stiu infiate. Si ma apasa mersul mai departe, ne-oprirea, ideea ca, oricum, o sa plec fara macar un suflet cu blana de aici, pentru ca deja am unul infiat. Cainii de aici sunt ca peste tot : frumosi sau mai latosi, mari si mici, sanatosi sau bolnavi, sociabili sau artagosi, sau chiar deosebit de apatici, parca tragand sa moara. Fiecare are o poveste in spate, dar numai cea din fata este aproape sigura : ca nu vor mai vedea lumea si libertatea niciodata si ca nimic altceva decat urlete, masa, apa, urina statuta si mizeri nu se va mai intampla in universul lor de cativa metri patrati. In prima hala, in ciuda mirosului extrem de puternic de urina, pardoseala de ciment este curata. Cainii stau cate unul – doi – trei – patru intr-o boxa si cei mai multi vor sa isi semnaleze prezenta, cand intru, latrand. Dar nu sunt agresivi, cei mai multi dintre ei. Intind boturile printre ochiurile plaselor de sarma, se ridica pe labele dindarat si iti ofera labutele lor din fata macar pentru o mangaiere scurta, daca nu pentru mai mult. Esti om, te considera, poate, o sansa pentru o clipa de bunatate, fata de ei, poate pentru mai multe clipe. Vezi cum fiecare te-ar tine pentru el, in cautare de stapan. Si treci…Mai apoi vin alte hale, unde gaurile din ciment, pe unde ar trebui sa se scurga urina, sunt astupate, si balti galbene si care put intepator sunt peste tot, aproape in fiecare boxa. Cainii lipaie prin ele, sar cu aceleasi boturi si labe lipite de gard, dar labele lor fac sa sara stropi mari de urina pe tine. Nu iti place, desi pentru tine e doar o chestie de moment. Pentru ei e parte din viata de zi cu zi. Ingrijitorul spune ca se face curat in fiecare zi, dar ca azi au inceput ceva mai tarziu… Ma uit la fecalele din boxe…Cu toata harmalaia care se produce in halele unde intru, sunt si caini batrani si bolnavi, care te privesc aproape stins, fara sa se miste. Caini cu late murdare atarnand pe ei. Caini mari care, la cati sunt intr-o boxa, nu ar incapea toti sa doarma pe paletii de lemn pe care ii au acolo in acest scop – asa ca macar unul tot va ajunge sa doarma pe ciment. Ce e drept, au apa, au mancare, au un acoperis deasupra capului. Dar si puscariile au. Si nu ii omoara nimeni – ceea ce e, cred, cel mai important lucru pozitiv la aceasta ferma de orfani patrupezi. Si, totusi… Ideile pe care le am despre ingrijirea unui caine, nevoile animalului, drepturile lui, demnitatea sa, banii care lipsesc peste tot se amesteca in mintea mea intr-o sarabanda ciudata, cand ies din putoarea de urina.Merg sa imi iau buletinul, unul din cei care detin locul ma intreaba daca nu trec o impresie, ceva, in registrul de vizitatori unde mi-a notat numele, spun ca nu, ce sa notezi intr-un dreptunghi de patru centimetri pe cinci?… M-as uita la celelalte remarci, vad cateva pe fuga, cu “animal gasit in conditii bune”, dar registrul se inchide, cand domnul din fata mea aude ca sunt ziarist. Ma opresc cu el in fata medicului veterinar, nu intreb nimic, mi se spune ca nu voi primi declaratii. Nicio problema. Dar vreau sa spun eu ceva, despre urina, fecale, animale bolnave, amenajari de dormit. Domnul din conducerea firmei afirma ca nu vrea sa fie obraznic, dar ca vorbesc in necunostinta de cauza cand spun ca aceste conditii nu mi se par bune… Ii explic ca nu compar nimic cu nimic, ca vorbesc doar dupa ce am trecut prin halele de aici. Ca apreciez ca acestor caini li se da mancare si nu sunt omorati. Dar ca sunt o groaza de lucruri care nu sunt bune fata de ei. Dar simt ca nu sunt primite explicatiile mele, spune mult mai decent decat as avea pornirea sufletului. In fapt, imi vine sa plang… Sa tii cainii in conditiile astea, pentru ca “atata se poate face”, sau sa ii omori, desi moartea nu ar trebui sa fie niciodata o solutie… Dar, nu departe de noi, Farago Zoltan e calcat pe cap cu toate ca iubeste animalele si are o pensiune model. Viata e ciudata. Si spun acum ce mi-a venit in cap in primul rand cand am auzit numele omului care chiar are grija de catei : Farago. Sunt cateva versuri de Elena Farago, care ne plac tuturor, in copilarie, si apoi le uitam, din “Catelusul schiop”. Repede imbatraneste inima omului…

2 raspunsuri

Da…cand aud numele de”danyflor”mi se face instantaneu GREATA…si asta motivat 100%..degeaba se dau ei “adapost” ca in realitate nu e deloc asa…
Anul trecut in vara am vrut sa adopt un catzel de la ei,stiind in ce conditii traiesc pt scurt timp catzeii de acolo,pt ca sunt eutanasiati mai apoi…pot sustine acesti “oameni”orice..asa,deci, orarul este pana la ora 16 si asta nu de la 8 dimineata..de la 12 sau 14.
Eu lucrez de la 9-18 la fel si familia mea si majoritatea oamenilor…am ajuns acolo 16:30 nu ni s-a permis sa intram desi era cineva acolo…de aici deducem INTERESUL CRESCUT pt adoptarea catzeilor..bine, am acceptat situatia politicos si a doua zi am revenit,dinnou s-a comentat ca am ajuns la 16:10 dar pana la urma ni s-a permis intrarea in asa-zisul adapost..unde e greu de redat n cuvinte ce am vazut…la fel ca si acum 4 ani cand am calcat prima oara in “adapost”,am ramas cu un gust amar..

ACEASTA INSTITUTIE NUUU ESTE UN ADAPOST!!!!

Angajatii sunt niste oameni fara urma de bun simt,ce sa mai…e o experienta traumatizanta sa te intalnesti cu ei la “munca”..am avut ocazia de cateva ori…mai ales cand sunt adunati catzeii din curtea Facultatii de Medicina Veterinara din Timisoara..locul unde ar trebui sa fie protejati dupa parerea mea…unde ar fi cel mai indicat sa existe un adapost pt animale..dar nu exista interes..
Am putea lua exemplu de la Protectia animalelor din MINIS,unde o familie extraordinara aduna catzei din toata tzara,nu numai din imprejurimi si au grija de acestia asa cum trebuie adica ca si de copiii lor..Intrati pe site-ul lor si luati exemplu: http://www.apam.ro Asa ar trebui sa fie un adapost.
E rusine ca Timisoara nu poseda asa ceva..si da..scuza fondurilor e invechita…daca chiar te interesezi de aceste suflete poti reusi ceva…
Adevata acea zicala;”Omul sfintzeste locul”

Cam asa e in toate adaposturile primariilor.,Si in Ploiesti.Niste dubiosi,hingheri 100% care cred ca omoara din placere,fiindca altfel nu poti…sau omorau,dupa cum spune actuala lege.Si tot conform acestei legi,cred ca hingherii trebuie numiti ”ingrijitori”!CE IRONIE!
La fel e peste tot,sau aproape:cei care iubesc animalele sufera ,se chinuie,le ingrijesc,le iubesc.Hingherii lucreaza in adaposturi care inghit miliarde de lei.Cu toate astea,se pretexteaza ca n-ar fi bani.Si de obicei,probabil,animalele nu-s nici sterilizate,nici vaccinate…nimic!Asta pe miliarde de lei bune…Si oameni ca dragutul domn din articol ajung sa se imbolnaveasca de atata suferinta…
Dar eu ma mir ca si la voi,in Timisoara,sunt asa probleme.Eram convinsa ca voi,fiind mai civilizati,stati si la capitolul caini comunitari mai bine decat noi.NU-MI VINE SA CRED,SI SIMT O DURERE INGROZITOARE IN SUFLET…DACA SI LA VOI…LA NOI,CE SA MAI ZIC?Dar sper ca nu mai e mult pana departe,ca ar trebui sa ne aliniem si noi la legile U.E.
De legile morale nu pot vorbi,hingherii nu-nteleg!ASA SA LE DEA SI LOR DUMNWEZEU,TUTUROR CELOR CARE PROFITA DE PE URMA ANIMALELOR,SI LE CHINUIE.SA N-AIBA PARTE DE ALTCEVA!