acum 13 ani

Salvarea cailor din Deltă devine subiect internaţional. Scrisoarea unui om de ştiinţă olandez

Un reputat zoolog olandez s-a adresat recent mai multor organizaţii internaţionale, printre care National Geographic Society, World Wildlife Fund, European Wildlife, precum şi revistei americane “Time” şi unor universităţi europene, cărora le cere să i se alăture pentru a salva turmele de cai sălbatici din Pădurea Letea.

Dr. Henri Kerkdijk-Otten, curator la World Museum of Man şi iniţiatorul unor cercetări privind caii sălbatici primitivi, intenţionează să obţină sprijinul unui grup de persoane şi instituţii influente, inclusiv parlamentari europeni, pentru a interveni pe lângă Guvernul României în apărarea cailor din Delta Dunării.

Printre destinarii scrisorii lui Henri Kerkdijk, datată 7 iunie, se află şi autorul filmului documentar despre caii din Letea difuzat anul trecut de canalul ARTE, Dan Curean. Autorul şi-a dat acordul ca scrisoarea să apară în presă, iar Dan Curean mi-a trimis-o şi mie. Am tradus-o şi o reproduc atât în română (cu excepţia unei fraze pe care n-am înţeles-o), cât şi în varianta originală, în engleză.

Foto: Andrei Neamţu (andreiphotography.com)

*

Dragii mei,

Acesta este un apel hotărât pentru a ocroti turmele de cai sălbatici din Pădurea Letea, România.

Situaţia
Se pare că acest cal din Pădurea Letea reprezintă un ecotip care datează de dinainte de 1989. Înainte de 1989, caii din Letea trăiau într-un stadiu semi-sălbatic, la fel ca poneiul Exmoor, Pottoka, Garrano etc. Sătenii luau cai când aveau nevoie de ei. La început, caii au fost de-domesticiţi pe scară largă, iar acest proces a continuat în ultimii 22 de ani. Chiar şi o hartă turcească din secolul 18 se referă la caii sălbatici din acea regiune.

Caii din Pădurea Letea, după părerea mea, reprezintă un ecotip autohton, s-au adaptat perfect la condiţiile locale şi acţionează natural ca nişte animale sălbatice. Culorile lor caracteristice (murg şi negru) corespund studiului întreprins de Ludwig şi alţii (2009), dar şi culorilor altor rase de cai primitivi, cum ar fi Exmoor, Garrano, Pottoko, Retuerta, Huţul etc. (…)

Bănuiesc că aceşti cai sunt înrudiţi cu familia Huţul până la un anumit punct, aşa cum au demonstrat studiile. Influenţele estice sunt şi ele posibile, de vreme ce Delta Dunării se învecinează cu stepa Bugeacului. Bugeacul este cea mai vestică parte a stepei central-asiatice, unde, până în secolul 12, au existat Kulani (subspecie a calului mongol – n.m.). E posibil ca, în vremurile secetoase, turme de animale să fi migrat sau să se fi refugiat în Delta Dunării.

Surse precum Sebastian Münster, în secolul 16, şi David Fröhlich, în secolul 17, descriu caii sălbatici de pe actualul teritoriu al României ca având coamă lungă. Asta înseamnă că ei nu trebuie confundaţi cu Tarpanii din stepele Ucrainei, aşa cum au fost aceştia descrişi de Gmelini. În documente din secolele 18 şi 19, Tarpanul este descris ca un animal care face tranziţia între Takhi (subpsecie central-asiatică aflată pe cale de dispariţie – n.m.) şi alţi cai sălbatici, deci el n-ar trebui să fie luat prea mult în consideraţie în cazul cailor din Pădurea Letea.

Una peste alta, calul din Letea ar trebui să fie prima opţiune la alegerea unui ecotip care să aibă acces la păşunat natural în Delta Dunării. Concluzia nu poate fi decât că trebuie să salvăm şi să ocrotim caii din Pădurea Letea. Şi, cum populaţia totală e undeva între 4000 şi 5000 de exemplare, ea este viabilă din punct de vedere genetic.

Problema
Autorităţile române nu recunosc valoarea calului din Letea şi par să încline spre înlăturarea acestui ecotip din regiune. Paguba pe care caii o produc ecosistemului pare exagerată şi ar putea fi lesne ţinută sub control.
Caii din Letea sunt îndepărtaţi prin metode complet barbare, ceea ce a dus la moartea, rănirea sau stresarea unora dintre ei. Pe lângă faptul că distrug o parte din patrimoniul şi mândria naţională a României, autorităţile distrug şi cea dintâi variantă de ecotip aflată la dispoziţie.

Soluţia
În acest scop, voi întocmi o scrisoare pe care intenţionez s-o trimit persoanelor implicate din guvernul României şi autorităţilor locale. Vreau, de asemenea, să iau legătura cu membri ai Parlamentului European. Pentru a-i da greutatea şi autoritatea pe care le merită, vă rog pe toţi să semnaţi acea scrisoare.
În al doilea rând, vă rog să-mi transmiteţi organizaţii sau persoane despre care credeţi că ar trebui incluse în lista de semnatari. Cu cât lista e mai lungă, cu atât va atârna mai greu apelul nostru.
Mai întâi, voi inventaria organizaţiile dispuse să semneze scrisoarea. Apoi o voi scrie şi trimite tuturor, ca să fie retuşată şi tradusă în română.

Nu în ultimul rând, mostre prelevate de la caii din Letea vor fi trimise, pentru analiză genetică, profesorului Cothran (de la Universitatea Texas – n.m.). În acest sens, îi rog pe membrii fostului proiect referitor la cai să contribuie la acest studiu prin orice mijloace – măsurarea oaselor, evaluarea craniului şi a maxilarelor, compararea cu alte specii de cai primitivi, comportament social, evaluare ecologică etc. Cu cât aflăm mai multe despre calul din Letea, cu atât mai valoros va deveni.

Înţeleg că unor organizaţii le-ar fi imposibil să semneze din cauza unor probleme politice subiacente sau a potenţialelor probleme care ar decurge de aici. De aceea, vă prezint lista destinatarilor acestui mesaj, dar am pus adresele lor de e-mail în secţiunea BCC, pentru a nu-i afecta pe unii. Fiecare poate decide pe cont propriu dacă vrea sau nu să semneze.

Lista organizaţiilor şi a specialiştilor:

Ecvin Protect, Poliţia Animalelor, Vier Pfoten, National Geographic Society, Time Magazine, World Wildlife Fund, European Wildlife, Large Herbivore Network, Safeguard for Agricultural Varieties in Europe (SAVE) Foundation, ARK Nature, Faunaconsult, Stichting Taurus, FREE Nature, Herds & Homelands, Flaxfield Nature Consultancy, Universitatea Kentucky, Universitatea din Utrecht, Universitatea din Leiden, Universitatea din Cordoba, Universitatea Cambridge, Universitatea Bucureşti, Universitatea Groningen, Universitatea Aarhus, Muzeul Naţional de Istorie Naturală al Cehiei, Primăria Eindhoven.

Salutări,

Henri Kerkdijk