acum 14 ani

Sancţiuni „regizate” la Poliţia Animalelor Mediaş

Campania de informare a cetăţenilor municipiului Mediaş privind sancţiunile la care se expun proprietarii de câini atunci când îşi scot la plimbare, pe domeniul public, exemplarele canine, a inclus joi dimineaţa şi o „regie” construită de reprezentanţii Primăriei şi cei ai Poliţiei Animalelor. Pentru că, din cauza orei matinale, în parcul din centrul istoric al municipiului de pe Târnava Mare nu-şi făceau „siesta” decât vreo doi-trei câini comunitari, cei doi agenţi constatatori din cadrul Poliţiei Comunitare au adus la „locul faptei” şi un proprietar de câine de rasă, aflat chipurile în neregulă (îşi plimba patrupedul pe iarbă, fără botniţă şi fără carnet de vaccinare). Imediat „organul”, Achim Goga, l-a luat în primire pe „contravenient” pe care l-a admonestat dur: „Aţi încălcat trei contravenţii, motiv pentru care puteţi fi sancţionat cu amendă de la 1,5 milioane lei la trei milioane de lei vechi. Dar pentru că v-am prins prima oară, veţi primi doar un avertisment scris”.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Animalelor Mediaş, acţiunea de joi a survenit în urma încheierii recensământului patrupedelor, care în prezent se ridică la peste 3.500 exemplare înregistrate, aici fiind incluse atât cele cu valoare, cât şi cele fără valoare chinologică.

2 comentarii

un om mi-a omorat cainele … as dori daca se poate sa suporte consecintele … si nu stiu ce trebuie sa fac ,,, spuneti-mi va vog ca sa vac vreau neparat sa plateasca pt ce a facu . va multumesc

buna ziua asi dorii un nr de telefon unde asi putea sa fac o reclamatie in legatura cu oameni care omoara animale va rog din suflet