acum 14 ani

Scandalul maidanezilor: Cat costa o eutanasie si cat o sterilizare

Metoda eutanasierii câinilor comunitari este costisitoare şi inumană, au declarat reprezentanţii Vier Pfoten, care au spus că singura soluţie pentru rezolvarea problemei este controlul reproducerii, chiar dacă această variantă este una lentă şi cu efecte care se văd în timp.

Reprezentanţii organizaţiei precizează, într-un comunicat remis, miercuri, că sterilizarea unui câine de talie medie costă aproximativ 20 euro (12 euro medicamentele şi materiale utilizate) şi 8 euro regia, în timp ce eutanasia unui câine costă 62 de euro.

Organizaţia susţine că în România nu s-a ţinut cont de părerea specialiştilor.

“Statistica arată că în Bucureşti, în anul 2001 erau 90.000 de câini. În perioada 2001- 2007 Administraţia pentru Supravegherea Animalelor – Bucureşti a raportat capturarea şi eutanasia a 108.000 câini dintre care 80% au fost eutanasiaţi, iar 20% revendicaţi. O altă statistică dată publicităţii de către aceeaşi administraţie arată că între 2001-2007 inclusiv, cifra exactă a fost de 144.339 câini eutanasiaţi. Pentru aceasta s-a folosit un buget de 9 milioane de euro. Rezultă că pentru eutanasia unui câine s-au cheltuit peste 60 euro în timp ce o sterilizare costă 20 euro”, se arată în comunicatul Vier Pfoten, citat de Mediafax

Aceasta precizează că numeroase studii si tratate, inclusiv concluziile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, recomandă aplicarea unui program de control al reproducţiei şi nu adoptarea unei soluţtii “radicale, inumane, scumpe şi total ineficiente”.

“Este regretabil că în România, singura soluţie găsită de autorităţi este uciderea câinilor sau ignorarea problemei atâta timp cât aceste rapoarte există de foarte mulţi ani, iar autorităţile au fost informate de către diverse organizaţii internaţionale de protecţia animalelor cu privire la metoda sterilizării masive, ba mai mult decât atât, aceste organizaţii au oferit sprijin care presupunea ajutoare materiale, sterilizări gratuite şi punerea la dispoziţia autorităţilor de personal specializat în vederea demarării unui amplu program de control al reproducţiei canine”.

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat, marţi, că a trimis Camerei Deputaţilor propunerile de modificare a legii câinilor fără stăpân, printre acestea fiind şi posibilitatea eutanasierii atât a câinilor grav bolnavi, a celor agresivi, cât şi a celor care nu sunt adoptaţi în şapte zile.

5 comentarii

E o minciuna. Prefera eutanasierea in defavoarea sterilizarii lor deoarece in acest fel pot sa fure banii cu care ar trebui sa-i omoare.Daca e 60 de euro per caine atunci acesti criminali ii omoara prin alte metode mai neconventionale iar banii destinati eutanasiei ii baga in vile, masini de lux, salarii de miliarde.Astfel prelungesc problema inca cativa zeci de ani. Concluzia:sterilizarea nu e banoasa pentru buzunarele lor.In sectorul in care stau eu i-au luat, i-au sterilizat si i-au adus inapoi in teritoriu. Nu mai sunt agresivi iar in cativa ani nu ii vom mai vedea deoarece unii sunt batrani, altii nu vor putea trece peste iarna,altii mor de foame, altii poate vor fi calcati de masina. Acest primar a dat dovada ca este un om civilizat nu un barbar.

Din pacate in tara mea se iau hotararile dupa instinctul primitiv si nu se tine cont de nimic !
Asta este rezultatul lipsei de informare si alegerea a fel de fel de “oameni” care razbesc in politica prin bani,minciuni,relatii si nu au macar un minim de omenie sau educatie !
In vreme ce oameni saraci isi rup de la gura sa dea copiilor de mancare si mai arunca si cainelui din curte o bucatura exista si astfel de elemente menghelistice care se cred atotputernici incat pot decide asupra vietii cuiva ! SCANDALOS este un cuvant dulce pentru a caracteriza o asemenea actiune !

Este o minciuna cu eutanasierea, nu stiu de unde sa mai fure bani hienele, prefera sa omoare acesti caini decat sa se implice in controlul reproduceri lor.Acum cativa ani sa aratat si la televizor cum erau gasiti in gropi omorati sau electrocutati in sate unde cred ei ca nu sunt gasiti.Rusine sa le fie, prefera sa bage bani in buzunar decat sa sallveze niste animale care dak stam sa ne gandim bine ne salveaza, ne pazesc neconditionat.

cei ce doresc moartea cainilor, le doresc sa nu treaca prin viata fara ca ei insisi sa aiba soarta cainilor!

Claudia Marcu 3 mai 2010 la 1:37 pm

Iubesc cainii, nu doar pe ai mei, nu doar pe cei de rasa, cred in sterilizare si deci controlul populatiei canine, nu cred insa in metode inumane si necrestine astfel ca sustin petitia “Voteaza impotriva eutanasierii cainilor fara stapan”
http://www.petitieonline.ro/petitie-p13306043.html