acum 11 ani

Sterilizăm un câine, americanii ne mai sterilizează unul

Sterilizăm un câine, americanii ne mai sterilizează unul

Sterilizăm un câine, americanii ne mai sterilizează unul

Americanii doresc să sterilizeze gratuit şi în 2013 câinii şi pisicile din oraşul nostru, însă vor să vadă că şi bistriţenii se implică în rezolvarea acestei probleme. Pentru o sterilizare finanţată de bistriţeni, americanii oferă încă una, pe cheltuiala lor.

Asociaţia Americană “Romania Animal Rescue” (RAR) a sterilizat, gratuit, în iulie 2012, un număr de 250 de câini şi pisici, dorind să facă acest lucru şi în 2013, cel mai probabil în perioada mai-iunie, conform celor declarate de reprezentanţii Asociaţiei TORA.

Americanii le-au propus celor de la TORA să strângă fonduri pentru cât mai multe sterilizări, iar ei vor face gratuit încă pe atâtea. O sterilizare costă 22 de dolari, iar bistriţenii care doresc să contribuie financiar la sterilizarea câinilor şi pisicilor pot face donaţii în contul RO45BTRLRONCRT0026083602, deschis la Banca Transilvania în acest scop.

“Primăria Bistriţa a fost de acord să finanţeze 100 de sterilizări, deci dacă reuşim să adunăm bani pentru încă 150, RAR va steriliza 500 de animale şi ne vom atinge ţinta: fără noi şi noi animale pe stradă în fiecare an, ci animale puţine, sănătoase, şi cărora li se pot găsi stăpâni”, spun cei de la TORA.

Între timp, chiar dacă nu se vor strânge fondurile necesare pentru derularea campaniei, TORA oferă, tot cu sprijinul financiar al Romania Animal Rescue, 10 sterilizări gratuite pe lună, la cabinetul veterinar din Str. Alba Iulia nr. 21.

Asociaţia TORA a dat spre adopţie anul trecut peste 300 de câini, în speranţa că patrupezii vor avea parte de atenţia şi dragostea noilor stăpâni.