acum 14 ani

Targ de adoptii de caini

Iubitorii de animale au ocazia maine, intre orele 10.00-16.00, sa adopte un caine, in cadrul primei editii a Targului de adoptii pentru animale fara stapan, intitulat “Ia-ma cu tine”. Evenimentul se va desfasura in parcul din fata Halelor Centrale si este organizat de Primaria municipiului Ploiesti si Administratia Parcului Memorial “Constantin Stere” de la Bucov.
“Evenimentul este organizat pentru a sensibiliza cetatenii asupra acestor patrupede care nu au stapan si speram sa fie o reusita. Dupa acesta prima manifestare vom vedea care sunt rezultatele si, cu siguranta, vom mai organiza si alte editii”, ne-a precizat Iulian Costache, purtatorul de cuvant al Parcului Memorial “Constantin Stere” de la Bucov.
Iubitorii de animale care vor adopta un patruped vor primi cate o zgarda pentru purici si castroane speciale pentru caini. In prezent, adapostul de la Bucov reprezinta locuinta a aproximativ 450 de caini fara stapan.
Anemary GRIGORE