acum 14 ani

Terrier de Manchester

Câinii Terrier de Manchester sunt inimoş,usor de dresat

Există două varietăţi de Terrier de Manchester: mini (rasă a cărui talie nu depăşeşte 18 cm sau 5 kg) şi standard (talie între 35,5-45,5 cm, maxim 10 kg ). Manchester Terrier este considerată cea mai veche dintre rasele de Terrier, aceasta datând din secolul al XVI-lea.

Comportament

Câinii Terrier de Manchester sunt inimoşi, le place să facă pe plac stăpânului şi sunt dornici să înveţe, fapt pentru care sunt uşor de dresat.  Acestei rase de câini îi place mult să stea în preajma familiei, însă pentru aceasta trebuie obişnuiţi de mici cu copiii şi în compania altor animale (ex: pisici), pentru a evita caracterul potenţial agresiv/dominant al acestora. De cele mai multe ori însă se ataşează foarte repede de copiii care pot avea grijă de ei.

Câinii Terrier de Manchester pot fi crescuţi uşor şi într-un apartament, deoarece acestei rase îi prieşte un mediu mai cald. Totuşi, ei au nevoie, pe lângă plimbările zilnice, să alerge liberi şi să se joace fără lesă.

Această rasă de câini este nemaipomenită în activităţi care îi solicită inteligenţa şi rezistenţa la alergare rapidă pe timp destul de îndeungat. Manchester Terrier-ul un excelent câine de pază; în ciuda dimensiunilor sale nu ezită să acţioneze atunci când este necesar. Sunt, de asemenea, foarte buni vânători de şobolani şi cârtiţe.

Iubesc să fie mângâiaţi şi alintaţi. Dacă sunt lăsaţi singuri perioade lungi de timp pot deveni distructivi şi pot lătra în mod excesiv, deşi în mod normal aceasta nu îi caracterizează.

Ingrijirea necesară

Manchester Terrier-ul nu are nevoie de prea multă îngrijire deoarece această rasă de câini are tendinţa de a se îngriji singură. În perioada de năpârlire, părul mort şi desprins poate fi uşor înlăturat cu o perie de cauciuc. După periaj se recomandă folosirea unei piei de căprioară pentru a face blana lucioasă. Aveţi grijă să-i menţineţi ghearele scurte, deoarece acestea îi cesc foarte repede.

Cei care vor să aibă în grijă un Manchester Terrier trebuie să ştie că o astfel de rasă se poate confrunta cu probleme de sănătate precum deteriorarea capului femural sau boala von Willebrand,  o anomalie a sângelui care se poate transmite ereditar.

Poze cu caini rasa Terrier de Manchester