acum 14 ani

Trimis în judecată după ce câinii proprii au omorât un bărbat şi au rănit grav o femeie

Costel Onorel Apetrăchioaie din Liteni riscă ani buni de puşcărie pentru că pitbull-ii săi, lăsaţi în libertate să-i păzească iazul, au dat iama în oamenii care treceau prin preajmă, un bărbat murind în urma muşcăturilor acestora iar o femeie, după ce a fost muşcată de haita de câini, a avut nevoie, pe lângă tratamentul impus, de o internare la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus, acum două zile, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Costel Onorel Apetrăchioaie din Liteni, născut la data de 29.04.1972, studii medii, neîncadrat în muncă, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de – neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane, prev. de art. 11 al. 1 din OUG nr. 55/2002, constând în aceea că, în calitate de proprietar a cinci exemplare canine din categoria câinilor periculoşi – de luptă şi de atac – din rasa metişi Pit Bull, nu a luat niciuna dintre măsurile legale de protecţie a persoanelor şi animalelor prevăzute de legislaţia în vigoare, lăsând exemplarele canine libere într-o zonă neîmprejmuită şi neavertizată, atitudine ce a înlesnit un atac canin la data de 14.09.2009 asupra Mariei Jaba, căreia i s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 – 55 zile de îngrijiri medicale, cu o incapacitate de muncă temporară de 15%, conform baremului ASIROM; neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane şi care a avut ca urmare moartea victime, prev. de art. 11 al. 1, 3 din OUG nr. 55/2002 cu aplic. art. 33 lit. a C.p., constând în aceea că, dând dovadă de perseverenţă infracţională, prin adoptarea aceleeaşi atitudini imprudente, a menţinut aceeaşi stare de pericol prin păstrarea celor cinci câini, în acelaşi loc neîmprejmuit şi neavertizat şi în stare liberă, ceea ce a favorizat cel de-al doilea atac canin la data de 02.01.2010, produs asupra lui Gheorghe Roman, care, din cauza gravelor leziuni produse, a decedat.
Conform comunicatului de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, la data de 14.09.2009, Maria Jaba, în timp ce se deplasa pe un drum de ţarnă dinspre Rotunda spre ferma Cioroi, pe malul stâng al râului Şomuzul Mic, în momentul în care a ajuns în dreptul iazului cu peşte situat pe celălalt mal al râului, a fost sesizată de câinii de pază ai iazului, patru dintre aceştia traversând râul şi atacând-o, producându-i multiple răni traumatice.
În urma atacului câinilor, femeia a suferit mai multe leziuni, fiind internată în Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în secţia Ortopedie, cu diagnosticul „plăgi muşcate câini, braţ stâng, picior drept, ureche dreaptă”, în perioada 15.09 – 30.09.2009. Din cauza acestei traume, victima a fost internată şi în secţia Psihiatrie a spitalului cu diagnosticul „tulburare psihotică acută, tulburare a personalităţii tip irascibil emoţional”.
Serviciul de Medicină Legală Suceava a concluzionat că partea vătămată Jaba Maria a suferit plăgi muşcate multiple, dispersate pe întreaga suprafaţă a corpului, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 – 55 zile de îngrijiri medicale, leziuni care nu au pus viaţa victimei în primejdie.
În data de 03.01.2010 structurile de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei oraşului Liteni s-au sesizat din oficiu cu privire la moartea violentă a lui Gheorghe Roman, dispărut de la domiciliu cu o zi înainte şi găsit decedat într-o râpă din extravilanul localităţii Rotunda, în apropierea iazului aparţinând lui Costel Onorel Apetrechioaie. Pe corpul decedatului erau vizibile urmele unui atac canin.
Raportul de necropsie medico – legală a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragic instalat ca urmare a hemoragiei externe masive, produsă prin ruptura pachetului vasculo – nervos tibian extern stâng şi rupturilor musculare multiple, leziuni ce s-au produs prin muşcături multiple de animale.
Cercetările au evidenţiat faptul că multiplele muşcături evidenţiate pe corpul victimei au fost produse de exemplarele canine proprietatea lui Costel Onorel Apetrăchioaie. (N.R.)