acum 14 ani

O chema Helga, o corcitura de dalmatian cu brac. Inteligenta, frumoasa, ii placeau tare mult copiii… Cand am cunoscut-o, avea aproape o luna. Tocmai imi murise baiatul si mergeam cu un prieten care avea masina sa scot certificatul de deces. Sufletul meu era in doliu. Nu-mi mai pasa de nimeni si de nimic. Voiam doar sa ajung cat mai repede acasa, sa mai iau un somnifer, sa adorm, sa ma trezesc, sa mananc, sa iau iarasi un somnifer… Asa era viata mea atunci.
Prietenul meu tocmai o cumparase pe Helga pentru fiul lui, insa sotia sa n-a acceptat-o in casa, temandu-se de boli sau de agresiuni. Cainii de rasa sunt cateodata gelosi.
In ziua aceea, statea cuminte pe bancheta din spate a masinii, presimtind parca norii negri adunati deasupra destinului ei. Cand m-am urcat langa ea, a venit catre mine, privindu-ma cu ochi blanzi si tristi. Nu aveam chef de ea. Am impins-o cu mana si tot drumul am ignorat-o. S-a ghemuit in partea opusa a canapelei fara sa mai scoata un sunet.
Dupa toate formalitatile care trebuie indeplinite in asemenea imprejurari (procuratura, necropsie, stare civila), am ajuns acasa epuizata. Cand sa intru pe usa, mi-am dat seama ca nu eram singura. Mogaldeata cu blanita patata, cu ochii tristi si urechile lungi, sarise din masina si ma urma. Imi simtise oare singuratatea si disperarea? Brusc, m-am hotarat sa o iau cu mine si i-am facut prietenului semn ca poate pleca. Mi-am luat somniferul obisnuit si-am adormit. M-am trezit mai obosita decat ma culcasem. Dar langa mine mai respira cineva. Helga se aciuase si ea in pat. A simtit ca m-am trezit si s-a uitat, scancind, in ochii mei. Am avut impresia ca puiutul acela de caine stie tot: ca-mi simte durerea, ca-mi stie dorul, ca ma impinge spre viata. N-a vrut sa manance pana ce nu a vazut ca mananc si eu. A venit apoi si m-a lins pe obraz, transmitandu-mi parca ceva din inceputul ei de viata. Vorbele de consolare ale tuturor celor care ma inconjurau nu au facut cat acel gest de tandrete fara cuvinte al unui biet animal. Pierdusem un inger (Angel se numea baietelul meu), dar Dumnezeu imi daruise un suflet care sa trezeasca in mine drumul catre viata, si nu spre moarte, asa cum imi dorisem pana atunci. Helga mi-a fost tot timpul alaturi: mancam impreuna, ne plimbam mult si-i povesteam toata patimirea mea, suferinta cea groaznica pe care oamenii nu au puterea si rabdarea de-a o intelege. Au trecut asa cinci luni. Am renuntat la pastile, la ideile mele morbide, am revenit la viata, am inceput iarasi sa visez, sa iubesc. Si asta, datorita Helgutei.
Intr-o buna zi, cineva mi-a furat-o din curte. Am cautat-o in zadar. Iarasi am plans si m-am suparat. Ca sa ma incurajeze, un medic veterinar mi-a povestit cum catelusa lui, furata de niste tigani, se intorsese acasa dupa patru ani. Eu m-am mutat insa din casa in care locuiam. Era o casa blestemata. Nu stiu daca Helga s-a mai intors sau nu… Cert este ca daca frumoasa mea mai traieste, ar avea acum 10 ani.
Dragi cititori ai povestii mele, daca aveti acasa o catelusa corcitura de brac cu dalmatian, inteligenta, frumoasa si careia ii plac mult copiii, strigati-o: “Helga!”. Daca va priveste cu ochi blanzi si tristi, recunoscandu-si numele de altadata, spuneti-i doar atat: ca o iubesc si ca ii multumesc ca mi-a daruit viata.

4 comentarii

Cred ca in fiecare catel de pe strada,ai putea gasi o Helga.Asa ca ia-l cu tine,pe primul patruped care iti iese in cale si o sa ai un nou prietn de nadejde.Succes!

o poveste impresionanta. am plans de la inceput pana la sfarsit, pentru ca este inca o dovada ca animalele chiar daca nu cuvanta iti vorbesc prin ochii lor, asa cum face si fetita mea. si credeti-ma pe cuvant ca veti o Helga in orice catelusa care vă va privi cu ochii tristi si goi, rugandu-va poate sa o readuceti la randul dumneavoastra la viata.

Nu am cuvinte despre povestea ta…..mi-as dori sa pot spune ceva frumos dar nu mi ies decat lacrimi …….cainii sunt onorabili si ne iubesc neconditionat …. cu siguranta Helga acolo unde este isi aminteste de tine si iti simte lipsa…

Da,mi se pare impresionanta povestea,aproape ca am plans la sfarsitul ei si pentru ca iubesc cainii sper ca helgutei sa nu is se fi intamplat nimic rau