acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » , , ,

Viaţă de câine

Doamna Cristina S. ne sesizează că pe str. Cuza Vodă, în zona Restaurantului Sârbesc, s-ar fi aciuat o haită de câini maidanezi care i-ar teroriza pe trecători şi ne roagă să mai dăm un semnal către dom’ primar, poate-poate s-o îndura să ia vreo măsură. Stimată doamnă, nu e singura haită, şi alţi cetăţeni se plâng de atacurile câinilor fără stăpân, aproape peste tot în oraş. I-am transmis domnului primar această îngrijorare a argeşenilor în cadrul emisiunii TV “Linia directă”, difuzată de postul nostru în fiecare luni, iar răspunsul a fost că nu există bază legală pentru rezolvarea acestei probleme. Tot de minusuri ale legislaţiei s-a plâns şi dl. Ghiţă, director SPGC, în ograda căruia se află serviciul de ecarisaj cu mult huliţii (de unii) hingheri. Iar dacă lucrurile stau aşa, adică lege nu e, bani nu sunt etc., soluţia nu e decât una, stimată doamnă, respectiv înarmarea cu bastoane, bâte, ţevi şi orice mai poate servi la respingerea atacurilor haitei de dulăi. S-ar mai putea da, cred, în Consiliul Local, o hotărâre pentru toată urbea, astfel încât cetăţenii să nu meargă pe trotuare decât în grupuri de la trei persoane în sus, însă mi se pare mai greu de aplicat. Sau una de stimulare a adopţiilor, de exemplu prin scutirea de plata impozitului pentru casă ori maşină, dacă-ţi bagi în curte un vagabond de-ăsta!
Pot fi şi alte soluţii, numai voinţă politică să fie – cum se spune. Iar dacă Parlamentul cel mare de la Bucureşti n-are timp să scoată o lege a maidanezilor, fiind deputaţii prea ocupaţi cu flacăra violetă, nu-i nicio pagubă, avem noi Parlamentul nostru mic – Consiliul Local – care dacă ar vrea, ar putea. Dar se vede treaba că pe aleşii noştrii nu prea i-au încăierat haimanalele şi nici nu e de mirare: toţi se deplasează cu maşinile! Mersul pe jos, atât de binefăcător sănătăţii şi care prilejuieşte şi contactul direct cu cetăţeanul alegător e acum pentru d-nii consilieri doar o amintire din campania electorală din 2008.
Eu aştept cu nerăbdare alegerile din 2012, când presupun că aceeaşi politicieni vor ieşi la plimbare pe străzi cu eşarfe roşii, portocalii, galbene şi albastre la gât, să ceară trecătorilor aprobare pentru un nou mandat. Sunt atât de convins că vor promite cetăţenilor rezolvarea problemei câinilor vagabonzi imediat ce vor fi aleşi, încât singurul lucru pe care mi-l mai doresc este să dea nas în nas cu o haită şi să vadă cum e să te încaiere zece dulăi. Dacă nici dup-aia nu se întâmplă nimic, mă resemnez: nu mai e altceva de făcut decât emigrarea!
De aceea, stimată doamnă, aş zice că n-are rost să ne îmbolnăvim de nervi tocmai acum, când ninge aşa de frumos şi e o iarnă ca-n poveşti – cum se spune. Mai bine stăm în casă, cu o cană de vin fiert în mână şi ne uităm pe fereastră. Cum tremură îngheţaţi printre nămeţi maidanezii, parcă ţi se face milă de ei. Orice aţi spune, nici viaţa de câine nu e uşoară. Cât despre a noastră, n-are rost să mai vorbim…