acum 14 ani

Zeci de câini otrăviţi la Felnac, Arad

Zeci de cadavre ale unor câini otrăviţi, zac la marginea comunei Felnac. Nimeni nu revendică acţiunea de ucidere în masă a animalelor fără stăpân, însă numărul mare al câinilor vagabond i-a împărţit pe localnici în două tabere – cei care îi protejează şi îi hrănesc şi alţii, sătui de înmulţirea lor necontrolată. Otrava, pusă din câte se pare chiar în faţa şcolii, a ucis patrupedele sub ochii copiilor.
De câteva zile, câinii care vagabondează pe strazile Felnacului mor pe capete. Cadavrele lor au fost duse la marginea satului, la mai puţin de 1 kilometru de casele oamenilor. Ana Ionescu, reprezentanta unei asociaţii de protecţia animalelor, spune că la Felnac are loc un adevărat masacru.
Depăşite de înmulţirea câinilor, autorităţile locale au somat sătenii să îşi lege câinii şi să nu îi mai lase să vagabondeze pe străzi. Doar că oamenii, mulţi dintre ei sărmani, lasă animalele să umble nestingherite, să îşi caute hrana.
Primăria comunei se plânge de multă vreme că nu are bani pentru a aduna câinii vagabonzi de pe străzi şi a-i duce la un adăpost. Viceprimarul Augustin Rasteter spune că primarul a umblat din casă în casă mai ales la cetăţenii rromi şi le-a cerut să lege câinii. El spune însă că nu ştie cine a pus otrava, negând zvonurile că Primăria ar avea vreo implicare.
Edilii promit o soluţie pentru câinii fără stăpân, care nu costă foarte mulţi bani. Vor îngrădi curtea unui localnic, care s-a oferit să aibe grijă de câinii vagabond. Nu se ştie însă cine va fi tras la răspundere pentru zecile de patrupede otrăvite. (C.P.)