Buna, sunt foarte suparata . Am avut un calus de cand eram in clasa 2. Mi l a adus un prieten de al tatălui mereu pentru ca mama lui il ținea legat .catelusul era mare deja in jur de 5 ani.am copilărit cu el toate momentele frumoasa le am avut lângă el.cand plângeam venea lângă mine si stătea trist.in clasa 8 Adica acum 3 ani a murit pe tru era bătrân .nu mai mânca di mergea greu .ii albine si parul. Cand a murit ai mei au evitat sa mi spună ,nici nu l am vazut mort pentru ca mi a fost greu si am plans mult . Toată lumea a spus ca o sa mi treacă dar nu mi a trecut .imi este dor de el cand ma uit la actual cățeluș,cand vad filme cu animale ,cand ma uit al poze vechi. A luat jumătate din inima mea cand a plecat si mi e greu . Nu mi pot uita băiețelul ,tedduțu meu care dadea din coada cand ajungeam de la scoala . Mi e foarte greu si dor de el

Cred ca esti un copil foarte sensibil.
Din pacate singura certitudine in viata asta este una singura – moartea, si de ea avem parte toti, dupa ce ne-am indeplinit misiunea, indiferent ca suntem oameni sau catei. Catelul tau, care nu mai este, cu siguranta ca si-a indeplinit menirea pe pamant, acela de a fi alaturi de tine. Acum este randul tau sa afli care e menirea ta si sa o duci la indeplinire. Sau sa descoperi pe parcursul drumului vietii care e menirea ta. Iar dupa ce-ti vei termina “misiunea” aici, cu siguranta prietenul tau te va astepta “dincolo”. Catelusul pe care il ai acum, il indragesti si pe el, nu-i asa? Cu siguranta ca batranul tau prieten si-ar fi dorit sa ii oferi puiutului aceeasi afectiune si dragoste pe care a primit-o el si de clipele frumoase petrecute impreuna sa-ti amintesti cu bucurie, cum au fost si pentru el, nu cu tristete …