Iubire neconditionata

De mica am fost crescuta in spiritul asta, de a iubi necuvantatoarele, de a veni oricand in ajutorul lor…Am “adoptat” mereu catei, pisici, porumbei, vrabiute, corbi…cand lumea nu le mai dadea nici o sansa, fiind ranite, prea agresive si “periculoase”…
Am avut 3 catele, care acum nu mai sunt…Le-am asigurat un trai bun, la un moment dat am plecat in strainatate pt a-mi “schimba stilul de viata si a dobandi noi experiente…
Le-am lasat in grija parintilor mei, care nu au incetat niciodata sa le iubeasca, sa le ingrijeasca cu daruire si admiratie, pt ca da!Animalele sunt demne de toata admiratia noastra!!!
“Fetele” mele se numeau LASSIE, DONNA si…cea din urma, cea mai longeviva, NERA…
Lassie…era o “potaie”(scumpa mea frumoasa) de culoarea mistretului, de talie medie,care fatase 4 pui in spatele blocului meu, foarte agresiva, infometata, nu socializa, nu se apropia de nimeni, ura orice fiinta vie care incerca sa se apropie de puii ei…Ii lasam mereu un vas cu mancare si apa, fara sa ma apropii in timpul zilei, pt ca de cate ori ne apropiam, eu sau vecinii, nu se temea sa ne arate coltii…Seara, cand lumea se retragea la casa ei, ma apropiam si stateam “la povesti” cu ea ore intregi, pana cand dupa saptamani de zile, am inceput sa-i castig increderea…dar nu pe deplin.
Intr-una din zile, cand devenisem aproape “prietene”, unul dintre vecinii mei iesise sa arunce gunoiul…Lassie, vazandu-l cu galeata de gunoi si stiind ca omul nu o iubea si nu suporta faptul ca ea isi alesese locul acela, l-a incoltit si l-a apucat de picior!
Vecinul, infuriat a amenintat ca-i va veni lui de hac “salbaticiei”, ca doar este prea periculoasa si el n-o mai suporta!
La 2 minute de blocul meu, se gaseste fosta noastra casa, care la vremea respectiva era nelocuita, ne mutaseram in apartament si nu ne puteam decide daca sa o vindem sau nu…
M-am gandit…fie ce-o fi, cu riscul de a ma certa cu ai mei, eu o ademenesc pe Lassie si o duc acolo(repet,nu era un caine sociabil, cu greu se lasa atinsa, abia daca se apropia pt cateva secunde, apoi se indeparta in fuga).
Cu grija i-am luat puii, erau deja marisori, aveau 1 luna si i-am dus la “casa veche”, cum o numesc eu, unde s-a desfasurat minunata mea copilarie.
Lassie parea innebunita, latra ca scoasa din minti, dar nu amenintandu-ma…nu stiu sa va explic…Eu cred ca in sinea ei stia ca nu-i vreau raul, doar o hraneam si ma jucam mereu cu puii ei! Efectiv nu vroia sa intre pe poarta casei!La urma urmei, era un caine independent, traise mereu pe strada, e ca si cum ai incerca sa bagi cu forta un tigru in cusca… Latra intr-una, cred ca era constienta ca eu vroiam ca ea sa intre in curte!
Puii i-am inchis intr-una din camere si ei…auzindu-si mama latrand, au inceput sa planga, le era si foame, pesemne, doar trecusera cateva ore de “incercari”disperate de a o convinge sa intre. In cele din urma, si-a luat avant si a intrat, la inceput stinghera, mirosind in toate partile, dar apoi a inceput sa se bucure ca un copil, facand ture de curte, parca stiind ca aceea va fi “noua ei casa”!
Si de atunci Lassie a devenit a mea, puii ei, unii au murit, din cauza bolilor “de strada” ale mamei,(cand o gasisem nu era deparazitata si vaccinata) altii au crescut frumosi si sanatosi, le-am gasit stapan si ea, frumoasa mea a ramas acolo, la casa veche, i duceam de mancare si se facea din ce in ce mai frumoasa si mai blanda…Isi facea zilnic plimbarea de seara, cate 1 ora, doua si apoi se intorcea acasa cand foamea o chema.
Au trecut ani de zile, pana a evenit mai sociabila si mai increzatoare in oameni…
A urmat apoi Donna, o corcitura de ciobanesc german, o catea extraordinar de inteligenta, linistita si umila, un caracter opus de cel al lui Lassie, am gasit-o “cersind” in fata brutariei…A fost dragoste la prima vedere, nu s-a mai dezlipit de mine! Am asteptat 2 zile sa vad ce intentii are, poate e a cuiva, sau poate va pleca…de unde a venit(de unde???)
Dar nu a mai plecat, ma astepta mereu la scara blocului si noaptea scotea niste urlete infioratoare, ma astepta si ma chema…plangea dupa mine(ma credeti ca in timp ce scriu despre ele plang, pt ca ele nu mai sunt acum…fetele mele…si nu am mai avut ocazia sa le vad,fiind in strainatate, inainte de ….)
Si uite asa, Donna a devenit a doua tovarasa a lui Lassie, la inceput le-am tinut separate o saptaman pana au inceput sa se obisnuiasca una cu alta…dar apoi au inceput sa se iubeasca ca doua surori si impreuna pazeau “casa veche” ca doi gardiani. Ce sa va spun ca intr-un an au intrat hotii acolo si mi-au batut fetele, nemernicii!!!Credeti-ma, am gasit coada unei lopeti rupte, cu siguranta au rupt-o in capul lui Lassie, cunoscandu-le, sigur s-au luptat cu ei, erau desavarsit de bune ca si caini de paza!
Evident, tatal meu a gasit nemernicii care au devastat casa si i-a adus in curte sa curete ce au stricat(nu au avut ce lua, casa era goala), de ajuns ca mi-au batut fetele!
Hahaha!a trebuit sa le inchid, in timp ce hotii curatau curtea, pt ca erau in stare sa-i rupa pe ordinari!!!
Au trecut anii si intr-o seara am fost invitata la un chef, la un amic care venise in vacanta din Italia…Aici am cunoscut-o pe…Nera…un brac german, campioana mondiala de frumusete, a castigat concursuri de “frumusete” in Austri, Ungaria, Romania.
Prietenul meu o lasase, fiind plecat in Italia, in grija bunicii, care intr-un an si jumatate a facut-o sa devina o umbra de caine!
Mai ramasese din ea doar capul ala frumos si ochii mari, rosii, ca la toti bracii.Doamne cat era de frumoasa!!!
Vazand-o prin curte, l-am intrebat…cat sa-ti dau pe cateaua asta?
Am dus putina munca de lamurire si…a doua zi m-am dus sa-mi iau cainele! Am dus-o in lesa…NICI NU S-A UITAT IN URMA!!!
Si asa, au trecut anii, casa a fost pusa in vanzare, VANDUTA! ce facem cu cainii???
Eram disperata!!!
Mama mea a gasit o solutie! In orasul nostru Orastie, exista comunitatea germana, mama mea canta la ei la biserica(la orga) in fiecare duminica, au gasit cu membrii comitatului o solutie, nci nu se putea mai frumoasa!
“Le ducem la parohie, doamna, cum sa nu!”
Parohia, cu o gradina imensa, cu iarba verde toata vara si copaci, meri, peri, pruni, caisi, piersici,vita de vie, zmeura, un nuc ce o avea 200 de ani, la umbra caruia Nera si-a gasit linistea sufleteasca…gradina asta seamana mai degraba cu un colt de Rai!
Pe Nera si pe Donna le-am “transferat” acolo, iar la Lassie i-am facut un tarc in jurul garajului, cotetul in garaj si intr-un colt “toaleta” de nisip :-))…Fata mea se obisnuise sa faca la nisip!Il acoperea mereu dupa fiecare “folosire”.
Nu o mai puteam lasa impreuna cu celelalte doua, pt ca nu se mai intelegeau, cele doua, mai tinere, facusera “echipa” si se incaierau mereu cu Lassie, vroiau sa o elimine probabil, sau sa o supuna,imi era teama sa nu mi-o nenoroceasca, erau mai mari ca ea, si nici ea nu vroia sa se supuna, nu era de acord sa piarda locul de “conducator al haitei”!
Si asa au trecut anii…Multi ani…15 ani frumosi…Eu am plecat in Italia in octombrie 2006…Lassie s-a imbolnavit…tumoare maligna…Nici nu mi-au zis, au operat-o, s-a vindecat, a redevenit cea de prima, vioaie si vigilenta, in vara am venit acasa, era bine!
La putin timp dupa plecarea mea tumoarea a recidivat, au operat-o a doua oara dar…a murit sub anestezie..inimioara ei batraioara nu a rezistat operatiei…
A doua, anul trecut a murit Donna, tot de tumoare la una din mamele, au operat-o, dar a recidivat intr-un mod foarte rapid si medicii au decis s-o eutanasieze pt ca suferea cumplit!
Ultima dintre fete, Nera, s-a stins anul acesta, intr-o frumoasa seara de vara, la umbra nucului pe care il iubea atat de mult…
Asta a fost povestea “fetelor mele”, care ne-au daruit 15 ani minunati, am vrut sa va impartasesc si voua povestea lor, pt ca mie si familiei mele ne-au marcat existenta, intr-un mod placut si oricum, parerea mea este ca viata fara animale este lipsita de culoare!