Susține proiectele noastre și adopțiile prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către adoptiicaini.ro și Asociația 100% pentru mediu. Completează formularul online și ne ocupăm noi de restul!

Transportul animalelor se face după reguli stricte

Pentru încălcarea prevederilor legale, 116 crescători de animale au fost sancţionaţi în 2012 cu amenzi în valoare totală de 112.700 lei Pentru asigurarea stării de sănătate a efectivelor de animale existente în judeţul Sibiu, conducerea Direcţiei Sa­nitare şi pentru Siguranţa…

Babesioza face iar victime în rândul animalelor

Există un mit care trebuie urgent dărâmat și anume că nu există pericolul de infectare cu Babesioză de la căpușe, în sezonul rece. Nimic mai fals! Încă din ianuarie, cabinetele veterinarilor s-au umplut de cazuri dramatice. Unora dintre animale, boala…

Cea mai buna prietena a copilariei mele

Intodeauna am vrut sa am un fratior sau o surioara, Dumnezeu insa nu mi-a dat.Copil fiind mi-am strans bani sa imi cumpar un catelus.Aveam doar 7 ani cand mi-am cumparat un tekel,din banii de alocatie. Tin minte ca nu aveam…

Curs de Groomer / Toaletaj Canin

Singura afacere profitabila maxim pe timp de criza !!! Cu doar 1500 euro iti cumperi toate ustensilele necesare si ai profit din prima zi!!! Profita akum de singurul curs autorizat de Ministerul Muncii www.coaforcanin.roInvata sa devi profesionist ! La singura…

Aventura Daisy

Aventura Daisy a inceput intr-o zi geroasa de ianuarie , 8 ianuarie mai exact . M-am hotarat sa adopt un catelus si prima care mi-a iesit in cale a fost frumoasa Daisy , am sunat la numarul de contact si…

“Cainele din Altai” are 33.000 de ani

Oameni de stiinta rusi au descoperit in Siberia dintele fosilizat al unui caine domestic care a trait acum 33.000 de ani, unul din cei mai vechi gasiti pana in prezent. Informatia a fost anuntata de cercetatori miercuri, in revista americana…

Oamenii au domesticit cainii sau ne-au domesticit ei pe noi?

Oamenii tind să-şi acorde prea mult merit pentru domesticirea câinilor, afirmă doctorul Brian Hare, directorul Duke Canine Cognition Center, şi Vanessa Woods, autorii cărţii „The Genius of Dogs”. Teoria acceptată pe larg în ceea ce priveşte domesticirea câinilor susţine că…

Ajutor nesperat

Buna ziua! Numele meu este Dan D. iar povestea mea incepe practic in data de 22 noiembrie cand o catelusa abandonata a hotarat ca in gradina mea este locul cel mai ptrivit sa fete 6 puiuti adorabili.Cred ca a fost…

Am avut un catel…….

Am avut un catel corcitura de ciobanesc carpatin, era pui, negru cu alb.Era cel mai frumos lucru din lume. L-am gasit pe strada impreuna cu o alta catelusa. S-a atasat foarte mult de mine si eu de el.I-am dat mancare…

Veneam intr-o seara de la servici…

Veneam intr-o seara de la servici si pe drum la un moment dat am observat un catelus care ma urmarea.Nu l-am bagat in seama si ajungand la poarta cand am vrut sa o deschid cainele era langa mine.Ce mi a…

Parinti provizorii

Nu va fie frica sa adapostiti animale abandonate, acest site va ajuta sa le gasiti perinti adoptivi in cateva zile. Din propria experienta va asigur ca in cateva zile animalele vor avea parinti si un camin. Pentru cateva zile puteti…

#Yorkshire Terrier

Originea Rasa Yorkshire Terrier are o vechime de circa 100 ani, dar originile sale nu sunt intru totul cunoscute. Cand muncitorii scotieni din industria textila au migrat din Scotia in Anglia la jumatatea secolului al XIX-lea, acestia au adus cu…

Ciocolatica

Am adoptat o catelusa teckel metis si de atunci sunt foarte fericit ca am facut pasul acesta. Acum se numeste Laki si e foarte desteapta si jucausa. Nu as mai putea trai fara ea. daca nu o vad 2 zile…

Educa-te… inainte sa cumperi un catel!

Primul lucru care trebuie facut, si cel mai important, este de a va informa despre rasa pe care vreti sa o achizitionati. Nu este bine sa mergeti si sa cumparati primul catel care va iese in cale. Adresa de email:…

Kitty

Buna, numele meu este Cristina, si in urma cu 2 luni m-am hotarat sa adopt o pisicuta. Eu nu consider aceste fiinte ca animale de companie, o consider prietena mea si confidenta mea, poate sa para o nebunie dar de…

Prietenii mei

In 1990 am rascumparat locul copilariei al sotului meuai intr-o zi sotul meu ma roaga sa nu ma supar dar are sa-mi arate ceva . In baie era un catel mic care plingea fiindca era inchis singur . L-am luat…

Campanie de sterilizari gratuite in sectorul 2

In luna septembrie, vor avea loc peste 150 de sterilizari gratuite pentru cainii din sectorul 2, in cadrul unui proiect initiat de Fundatia Comunitara Bucuresti, finantat de DocComm si Asociatia Romanian Animal Rescue si organizat de Asociatia Red Panda. Pe…

Mancare pentru fiecare catel

EURONUCA este marca inregistrata romaneasca, si reprezinta mancarea uscata pentru caini cu cel mai bun raport calitate / pret. Aceste produse le fabricam in Anglia si le comercializam pe piata romaneasca. EURONUCA Day by Day este un aliment complet si…

O dorinta indeplinita

Buna numele meu este Shery, si simt nevoia sa impartasesc cu voi aceasta experienta frumoasa. Sa va povestesc cum a inceput totul;in urma cu 7 ani imi doream nespus de mult un catel, pe atunci aveam vreo 19 ani inca…

Hunedoara rezolva problema cainilor comunitari in patru ani

Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor Fără Stăpân (SJOAFS) Hunedoara şi-a intrat în rol. Luni a început ridicarea câinilor fără stăpân de pe străzile oraşului Hunedoara. Dispariţia patrupedelor de pe străzile oraşului se anunţă a fi un proces de durată. Primul…

Parchetul a dat NUP în cazul Asociaţiei Ador

Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani a dispus, pe 26 iulie, neinceperea urmaririi penale privind membrii Asociatiei pentru Protectia Animalelor Ador, în urma sesizării depuse de Directia Servicii Publice, Sport si Agrement privind mai multe infracţiuni. Potrivit unui comunicat al…

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația „100% pentru mediu”

Completează formularul 230 în favoarea Asociației 100% pentru mediu și transformă 3,5% din impozitul tău într-un ajutor concret pentru cauza în care crezi!

Iată câteva dintre proiectele noastre:

primaimpadurire.ro – un proiect de informare a potențialilor aplicanți la fondurile PNRR pentru împăduriri
puietiforestieri.ro – centralizează și inventariază ofertele pepinierelor silvice
primalivada.ro – campanie pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat, „Prima livadă”
agriculturaecologica.ro – registrul producătorilor agricoli înregistrați în agricultura ecologică
produsecologic.ro – produse ecologice direct de la producători certificați
procesatori.ro –  conectează fermierii cu procesatorii de legume și fructe, având ca obiectiv reducerea risipei alimentare.
colectaredeseuri.ro – informare și conectare a actorilor implicați în colectarea sepaarată a deșeurior
scoaladepuieti.ro – povestea înființării unei livezi plecând de la semințe, încurajând biodiversitatea și documentând fiecare pas
adoptiicaini.ro – platformă de adopție online a câinilor fără stăpân
adoptiipisici.ro – platformă de adopție online a pisicilor fără stăpân
pompiervoluntar.ro – pentru stingerea incendiilor de vegetație

Ai nevoie de ajutor?