Buna seara. Suntem o familie de 3 membri, un copil de 6 ani. Am locuit în București până acum 2 ani și recent ne-am mutat la curte in Balaceanca. Tot recent am pierdut cel mai iubit cățel de pe pământ datorita unor complicații medicale, Marley, un metis labrador fetiță negru de 2 ani. Am avut căței și pisici toată viața și am salvat nenumărate animalute. Iubim animalele și ne-am îndrăgostit iremediabil de rasa retriever(golden/labrador). Pe timpul iernii Marley a stat în casă, pe vara, afara in curte, libera cu propria căsuța și țarc și în casă atunci când voia sau când ne uităm împreună la filme. Sunt multe pisici in zona și mulți căței cu care ea socializa. Deși ne este foarte greu să avem alt cățel, intenționăm să adoptăm și ne pregăteam să mergem la adăpost însă am văzut acești ochișori și nasuc inimioara și ceva ne-a îndemnat să vă scriem. Daca vi se pare că în povestea noastră s-ar încadra puiuțul, ne putem auzi. Marley și băiețelul nostru erau cei mai buni prieteni și pentru noi a fost cel mai umanizat cățel pe care l-am văzut vreodata. Mulțumesc, seara buna.

Preferințe:

Roșu Ioana a trimis această cerere de adopție pentru anunțul Golden retriver 3 months old for adoption, dar e de acord să primească pe email și alte propuneri de adopție pentru căței din Balaceanca, în cazul în care cățelul pentru care a completat formularul de adopție inițial nu mai este disponibi sau din diverse motive adopția nu se finalizează.



Oferă-i un cățel sau asistență pentru alegerea unui cățel de la adăposturile locale

  • Vă rugăm să publicați mai întâi un anunț de adopție pe site și apoi să trimiteți mesajul cu link catre anunț sau pagina dvs. de profil.

    Nu trimiteți mesaje persoanelor din alte localități decât dacă puteți asigura transportul

  • Includeți in descriere numele cățelului, vârsta, dacă e sterilizat, deparazitat, temperament etc.
  • Adresa de email unde puteți fi contactat(ă) pentru adopție.
  • Numărul de telefon la care puteți fi sunat(ă) pentru adopție.