acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » ,

Câinii poliţiei gorjene, folosiţi doar la paradă

Patrupedele ciobăneşti, antrenate şi aflate în dotarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, sunt scoase la lumină doar când reprezentanţii instituţiei poliţieneşti vor să-şi facă imagine. În rest, câinii ciobăneşti de însoţire sunt ţinuţi în adăposturile canine, fără a fi folosiţi de oamenii legii în patrulare prin judeţ. Legat de câinii de însoţire, inspectorul principal Daniel Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, afirmă că la nivelul judeţului există 13 câini de însoţire. Numai că vreo câţiva dintre aceştia, precizează reprezentantul poliţiei, nu au cursurile chinologice de dresaj efectuate. În aceste condiţii, lupii sunt scoşi la lumină în zilele de sărbătoare şi nu însoţesc pe nimeni, existând în dotarea IPJ-ului pentru că aşa se prevede. În tot acest timp, poliţiştii care îi au în dotare sunt plătiţi să-i îngrijească, la acest consum adăugându-se şi cheltuielile cu întreţinerea câinilor de însoţire. Totul doar pentru a-i scoate afară din cuşti de Ziua Poliţiei şi în situaţii excepţionale.