acum 13 ani

Am spus si eu DA adoptiei.

De cand eram mica imi doream un caine si mereu plangeam pentru ca mama nu imi cumpara unul. Anul trecut am reusit sa o conving sa o faca. Mi-a promis ca de ziua mea imi va cumpara un caine. Spre dezamagirea mea, in perioada zilei mele de nastere am intrat cu toata familia intr-o criza financiara si nu si-a permis. Eu, evident, m-am suparat ingrozitor si i-am spus ca o sa adopt unul. Mi-a luat inca vreo 2-3 saptamani sa o conving sa mergem spre adoptie dar a meritat! A sunat niste prieteni de familie care aveau cunostinte la adapost si s-au dus ei sa-mi aduca un caine. Au vrut sa vin cu ei dar le-am zis ca nu conteaza ce fel de caine imi aduc, o sa-l iubesc oricum. Mama imi tot spunea chestii de genul: “Hai sa-i sunam sa le spunem sa nu mai mearga ca trecem de lunile astea si iti cumpar eu unul frumos, de rasa..”. Cat ma bucur acum ca sunt atat de incapatanata.
Mi-au adus o femela metis de ciobanesc belgian groenendael de doua luni foarte fricoasa. In primele luni credeam ca poate sa am un caine e o responsabilitate prea mare pentru ca fara nici un curs si fara dresor (pentru ca inca in perioada aia nu aveam bani) nu ma descurcam deloc cu ea. Apoi am intalnit o fata din apropiere care avea si ea al doilea caine si m-a invatat tot: cum sa o dresez, cum sa ma comport cu ea, cum sa o ajut si sa o incurajez sa nu mai fie asa fricoasa..
Acum, luna asta, face deja un an de cand e aici exact de ziua mea. E o catelusa extraordinara, e cuminte, frumoasa. E cea mai buna prietena a mea. Dimineata ea ma trezeste, de cateva luni am o expresie “beau bale la micul dejun”. Toata ziua stau cu ea.. mai putin scoala. Sunt mandra si de mine in acelasi timp ca am reusit sa o dresez si sa o iubesc chiar daca poate nu e rasa pura, sau nu are pedigree, sau cand ma intreaba lumea pe strada ce rasa e le zic ca nu e tocmai de rasa.
Toti imi spun ca e frumoasa, si unii chiar nu ma cred ca am luat-o gratuit de la adapost. Chiar de asta ma laud peste tot cu ea ca e de la adapost si incurajez mereu oamenii sa mearga sa adopte. Chiar merita. :)

Un comentariu

Ce frumos este!Ai grija de el!