acum 14 ani

“Deplângeţi dezastrul şi lăsaţi câinii de razboi liberi.” (William Skakespeare, Julius Caesar)

Câinii-soldaţi

Ei au luptat în cele mai vitrege bătălii din istorie. Şi-au riscat viaţa pentru camarazii lor căzuţi la datorie. Au rămas loiali până la moarte – păzind, încurajând şi luptând până când totul, chiar şi spiritul lor, a fost pierdut. Cu siguranţă, câinii s-au dovedit eficienţi în lupte de-a lungul vremii. Ca arme de luptă, ei au fost feroce, curajoşi şi inteligenţi. Însă spiritul lor, nemuritor şi mereu credincios, a fost cel care i-a impresionat pe oamenii de arme şi i-a mobilizat în cele mai sângeroase bătălii ale istoriei. Atunci când eficacitatea lor ca arme de război a scăzut, ei au continuat să participe la lupte păzind soldaţii, inspirându-i şi ajutându-i să comunice.

Destinaţi să facă pe plac

Probabil că este în firea lor sau în dorinţa lor să le facă pe plac omologilor umani care i-au făcut atât de esenţiali în lupte, însă, încă de la începutul bătăliei ei au fost în fruntea oastei. Romanii nu au fost primii, însă ei au folosit câinii în cel mai eficient mod posibil. Armata romană avea companii formate în totalitate din câini. Ei purtau zgărzi ghimpate în jurul gâtului şi gleznelor, fiind mult mai periculoase prin adăugarea cuţitelor mari curbate proeminente de la inel. Uneori, câinii erau înfometaţi înainte de luptă, apoi eliberaţi asupra unui duşman mai slab. Câinele pe care ei l-au ales a fost un molos din Epir, dresat în mod special pentru luptă. Aceşti câini, atât înfometaţi cât şi feroce, au ajutat la răspândirea Imperiului Roman în toată lumea antică. Ei au dominat bătăliile până când şi-au găsit naşul în Marea Britanie, unde puternicii mastif numiţi şi Pugnaces Britanniae s-au născut şi au fost dresaţi.

Născuţi să câştige

Gratius Falsius , un autor şi istoric roman, a descris aceşti canini înspăimântători în anul 8 d.H. Ei nu erau spectaculoşi din punct de vedere fizic, dar pe câmpul de luptă erau renumiţi şi fricoşi în acelaşi timp. Aceşti câini romani nu aveau pereche. Gratius spunea: „Deşi câinii britanici nu sunt diferiţi nici prin culoare şi nici printr-o anatomie mai bună, nu pot găsi nimic rău la ei. Atunci când o sarcină grea trebuie îndeplinită, când e nevoie de mult curaj sau când Marte ne cheamă la luptele cele mai extreme, atunci puternicul molos te va satisface mai puţin, iar câinele ataman nu se poate compara cu calităţile unui câine britanic.

Văzând din prima eficienţa câinilor în lupte, romanii au început imediat să angajeze aceşti câini în serviciul imperiului. Ei au fost răspândiţi în întreaga lume antică – dresaţi, înfometaţi şi loial înrăiţi.

Vremea unei bătălii antice

Înaintea romanilor, egiptenii, grecii şi babilonienii, toţi au avut câini feroce în lupte. Hammurabi, al şaselea rege al Babilonului, şi-a echipat soldaţii cu câini mari de luptă. În Egipt, picturile murale datând din jurul anului 4000 î.H. comemorează spiritul de luptă al câinilor. Ele arată animale rele eliberate de stăpânii lor soldaţi asupra duşmanilor slabi. Un câine de război a fost, de asemenea, surprins într-o pictură murală reprezentând marea Bătălie de la Marathon.

Câinii credincioşi

După căderea Romei, armatele din toată lumea au continuat să folosească în luptele lor câinii, însă nu s-au mai limitat doar la capacitatea lor de luptă. Ei au fost dresaţi ca gărzi de corp, santinele, mesageri şi câini de tracţiune. Cavalerii medievali şi-au îmbrăcat câinii credincioşi cu haine de zale şi i-au pus să lupte cu câini de seama lor. La moarte, cavalerilor care iubeau mult câinii, li se punea o imagine a acestor câini pe mormânt, unindu-i pe cei doi pentru totdeauna.

Regele Charles al V-lea al Spaniei a folosit 400 de câini mastif pentru a alunga englezii de pe câmpul Bătăliei de la Valencia. Comportamentul lor a fost atât de eroic încât Charles i-a dat ca un bun exemplu de onoare şi curaj. William Cuceritorul, regina Elizabeta şi Eduard I al Angliei, toţi s-au folosit de câini pentru a-şu putea apăra coroana. Chiar şi Napoleon a dat drumul câinilor de luptă împotriva rezervelor sale. După Bătălia de la Marengo, el scria: „Mergeam pe câmpul de luptă şi am văzut printre cadavre un pudel ucis lingându-şi pentru ultima data prietenul mort. Nimic altceva nu m-a mai emoţionat atât de tare pe câmpul de luptă.”

O lume complet nouă

Aşa cum europenii s-au extins în Lumea Nouă, la fel s-a întâmplat şi cu câinii. Spaniolii, în special, foloseau câini împotriva nativilor americani, care, în schimb, foloseau câinii în scopuri proprii. Chiar şi Părinţii Fondatori ai S.U.A. au observat eficacitatea câinilor în luptă şi i-au folosit ori de câte ori a fost posibil. Prima întrebuinţare a lor a fost în al Doilea Război Seminol, unde 33 de copoi cubanezi de rasă au fost folosiţi de armata americană pentru a urmări indienii şi a alunga sclavii din mlaştinile din Vestul Floridei şi Louisiana.

Deşi câinii au fost cu siguranţă trataţi cu sălbăticie şi folosiţi în scopuri dezonorabile, ei au fost în continuare capabili să impresioneze bărbaţii şi femeile prin curajul şi credinţa lor. În timpul Războiului Civil, o femeie, doamna Pfieff, a părăsit casa din Illinois pentru a merge în căutarea cadavrului soţului ei, locotenent Louis Pfieff de la Infanteria a treia Illinois, care murise în Bătălia de a Shiloh. Când a ajuns, nimeni nu ştia sigur unde se afla trupul neînsufleţit al soţului ei mult iubit. Ea a luat decizia de a merge pe câmpul de luptă pentru a căuta indicii. Perseverenţa ei a fost răsplătită atunci când a văzut venind spre ea câinele credincios al soţului ei, pe care bărbatul îl luase cu el. Ea a îmbrăţişat câinele ascunzându-şi faţa în haina sa, suspinând. Câinele a încercat să o conducă undeva iar ea, cunoscându-i devotamentul, l-a urmat. Câinele a condus-o la un mormânt neobservat unde a descoperit rămăşiţele soţului ei. Ea a aflat mai târziu că acel câine stătuse lângă mormânt timp de 12 zile, plecând doar pentru a-şi potoli setea şi foamea.

O nouă eră

În epoca modernă, fiecare popor a folosit câinii în timpul războiului. Precum romanii, sovieticii au înfometat câinii şi le-au dat drumul pe câmpul de luptă. Ei au dresat câinii pentru a căuta mâncare pe sub tancuri. În timpul bătăliei, legau bombe anti-tancuri de ei şi, după ce erau eliberaţi, alergau repede pe sub tancurile inamice, rezultând atât fapte eroice cât şi tragedii.

În timpul Primului Război Mondial, nemţii foloseau aproape 30 000 de câini, francezii 20 000 iar italienii 3000. De cealaltă parte, Aliaţii aveau de mii de ori mai mulţi. S.U.A. nu folosea câini de luptă ci un alt fel de câini împrumutaţi de la Aliaţi. Cu toate acestea, începând cu al Doilea Război Mondial s-au convins de eficienţa câinilor în război.

Câini de apărare

Brigada Câini de Apărare a fost înfiinţată în ianuarie 1942 şi a fost folosită ca un fel de centru pentru câinii militari. Câinii care ofereau servicii erau trimişi la această brigadă unde urmau să ie dresaţi şi pregătiţi de luptă. Mii de câini au fost folosiţi de armata S.U.A. în încercările lor de a învinge puterile Axei.

Unul din cei mai renumiţi a fost Chips. O combinaţie de ciobănesc-german, Collie şi husky, a fost cel mai decorat câine din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Instruit în Front Royal din Virginia, Chips a făcut parte din Divizia a treia Infanterie din Africa de Nord, Sicilia, Italia, Franţa şi Germania pe postul de santinelă. În 1943 a atacat un fort mic şi, în ciuda rănilor de la cap, a obligat 4 membri ai unui echipaj italian să se predea. În aceeaşi zi, mai târziu, a ajutat la captivarea a 10 prizonieri. Pentru faptele sale, el a primit mai târziu Steaua de Argint şi Purple Heart, deşi ambele au fost ulterior revocate.

Întotdeauna credincios

25 de câini marini de război şi-au dat viaţa pentru eliberarea insulei Guam în 1944 şi mult mai mulţi au servit ca santinele, mesageri şi cercetaşi în explorarea peşterilor, detectarea minelor şi a capcanelor sau aducerea informaţiilor esenţiale pe câmpul de luptă. În cinstea lor a fost ridicată o statuie. Inscripţia de pe statuie rezumă eforturile depuse de aceşti câini de război de-a lungul timpului. „Ridicat în memoria şi numele oamenilor care au supravieţuit din Plutoanele 2 şi 3 Marină, dintre care mulţi îşi datorează viaţa sacrificiului şi curajului acestor animale galante. „Întotdeauna Credincios” a fost inspirat de spiritul eroic al acestor câini care sunt întruchiparea iubirii şi devotamentului.”

Un comentariu

Stau la bloc si am mai multe “jigodii” in grija! Adica ei s-au hotarat ca eu trebuie sa-i adopt, s-au prezentat singuri si nu prea mai pot/vreau sa scap de ei :) ! Astfel am un pekinez(fetita) gasita pe strada, acasa, iar la serviciu am 6 bucati maidanezi rasa pura! :)
Dimineata cand ajung la birou…sar frate si un metru in sus de bucurie ca am venit! Sunt intradevar cel mai bun prieten al omului si nu au nici o vina, ce tot noi i-am lasat pe strada. Mancarea celor de la serviciu ma costa cam 50 de lei pe luna( 2 saci de zece kg.), plus ce le mai dau baietii! Nu e greu sa tii pe langa tine catei, unul sau trei, tot un drac. Unde mananca unul pot fi hraniti inca doi, fara nici un efort.