acum 11 ani

Se intampla acum 1 an si jumatate undeva in Slatina, judetul Olt, la margine de oras in curtea unei mari companii. Pe acolo isi duceau veacul foarte multi caini printre care si Balaioara o catelusa timida care nu te lasa sa o atingi insa blanda si frumoasa. Era o catelusa iubita si indragita de mine si de sotul meu.
Asa cum este firesc in Roamnia, Balaioara a ramas cu burtica mare si a fatat 4 minunatii de puisorii. Timpul a trecut, catelusii au crescut si ei cat sa poata manca singurei (maxim 3 saptamani) iar hingherii si-au si facut aparitia la ordinul primit de la conducerea companiei. Binenteles ca Balaioara si puisorii au fost luati de catre hingheri mai putin un mititel care a reusit sa se ascunda bine, insa care a vazut toata scena: cum mamica lui si ceilalti fratiori au fost saltati. Am facut tot ce ne-a stat in putinta sa luam bietele suflete de la adapostul public unde, pentru cine nu stia este un loc mizer. Cu chiu cu vai si cu o gramada de bani ceruti de catre cel care detine adapostul (si care e mana in mana cu dom ‘primar din municipiul Slatina) am reusit sa luam mamica cu cei 3 puisori si sa ii ducem la o Asociatie in Slatina (un loc minunat detinut de doamna Ristea (Dumnezeu sa o odihneasca in pace!)).
Buuun…pana acum toate bune insa un puisor a ramas singur. Urmatorul plan era sa il salvam si pe catelusul ratacitor. Au trecut vreo 2 saptamani pana sa reusim sa il prindem pe acel prichindel. Ura oamenii din toata inimioara lui mica…si desi nu ne latrase niciodata cand ne duceam sa ii dam mancare latra si urla ca din gaura de sarpe..atat era de suparat pe oamenii care ii luasera mamica si fratiorii. Statea singur intr-o scorbura si plangea si urla de tristete. Am reusit sa il ademenim si sa il prindem intr-un final, binenteles nu dupa ce l-a facut praf pe maini pe sotul meu de muscaturi (tot de la cata ura acumulase in el). L-am bagat intr-o geaca si l-am dus acasa unde dupa ce a vazut ca nu e nimic rau dupa o zi a inceput sa isi revina si sa devina incetul cu incetul un rasfatat.
Fratiorii lui au murit cu toti de parvoviroza, iar mamica lui a plecat in Germania la o casuta iubitoare.
Cat despre purecosul din poveste, pe nume Papiuta cum i-am zis noi, locuieste la o curte de oameni calzi si iubitori si este in continuare, binenteles un rasfatat.
Intrebarea este: Daca nu reuseam sa il prindem si sa ii aratam ca exista si oameni buni, oare acest catel nu crestea mare si pe zi ce trecea acumula mai multa ura in el pentru tot ce insemna om? Eu zic ca da…si asta nu este un caz atat de grav precum sunt altele…
In final as vrea sa atatsez 2-3 poze insa nu se poate decat una singura asa ca va fi greu sa ma decid. Probabil am sa pun una cu Papiuta mare.
Sper sa va placa aceste randuri si sa luati aminte ca un catel niciodata nu va rani un om cata vreme, in trecut, vreun alt om l-a ranit ingrozitor pe el.