15 Feb 2010

Ce îi face pe câini să fie agresivi?

Experientele din trecut pot determina agresivitatea

Educarea câinilor agresivi necesită înţelegerea cauzelor conduitei agresive. Câinele tău poate fi agresiv din pricina unei temeri, a nevoii de a domina sau datorită instinctelor protective faţă de teritoriul lui sau faţă de “haita” lui.

Unul dintre motivele principale ale agresivităţii îl reprezintă intenţia câinelui de a face rău sau a intimida o altă fiinţă, umană sau animală. Semnele de agresivitate pot fi mârâitul, muşcaturile sau când animalul se repede la “ţintă”. Chiar dacă se spune că agresivitatea e o parte normală a comportamentului canin, pentru oameni nu este acceptabilă. Orice gest agresiv are o cauză, nu este făcut pur şi simplu.

Communicarea. Problema este că oamenii şi animalele au metode diferite de comunicare, ce duc la neînţelegere. Când o persoană abordează un câine într-o manieră prietenoasă, un gest inofensiv poate fi interpretat greşit, drept ameninţare. Nu există câini nebuni, psihotici sau schizofrenici.

Câinele poate părea ameninţător, când are gesturi agresive. Un astfel de comportament şi cauza acestuia pot fi complicate, iar consecinţele serioase şi fatale.

Caută ajutor. Când crezi că te confrunţi cu un animal agresiv, pe care nu îl poţi controla, este recomandat să apelezi la un ajutor profesional, un dresor profesionist sau un specialist în comportamentul animal.

Există resurse utile pe internet şi multe sunt gratuite.

Înţelegerea tipurilor de agresivitate poate ajuta enorm în rezolvarea problemelor unui câine agresiv. Tipurile de agresivitate includ agresiune de dominare, agresiunea generată de teamă şi agresiunea posesivă sau teritorială. Mai jos vom detalia fiecare caz în parte.

Agresiunea de dominare se referă la statusul câinelui, care este ameninţat, la capacitatea lui de a menţine controlul într-o anumită situaţie.  Câinilor le plac oamenii ca fiinţe sociale. Ei privesc familiile lor drept grup sau haită. În cadrul acestei haite există mereu o ierarhie a dominanţei. Din păcate, dacă animalul crede că nivelul lui este peste al tău, vor exista situaţii în care te va provoca. Din moment ce majoritatea oamenilor nu au noţiuni de bază privind felul în care comunică animalele, poziţia socială a câinelui poate fi provocată din greşeală printr-un simplu gest. Orice constrângere fizică poate fi interpretată de câine drept o provocare de dominanţă. Acest tip de agresiune se poate îndrepta către oricine, om sau animal.

Un alt tip de agresiune este cea generată de frică. Este vorba de o reacţie defensivă a câinelui şi se întâmplă, dacă acesta crede că i se va face rău. Trebuie luat în calcul faptul că, în situaţii în care nu există motive de teamă, animalul poate gândi diferit şi se poate considera în pericol. Când acest lucru se întâmplă, câinele va reacţiona defensiv prin acte agresive faţă alte fiinţe.

Cel de-al treilea tip este agresiunea  posesivă sau teritorială. În acest caz, este vorba de apărarea teritoriului sau zonei, care consideră că ar trebui să fie a lui. Întreaga zonă marcată este privită de animal drept teritoriul sau proprietatea sa, iar dacă există vreo fiinţă, care este percepută ca ameninţare pentru “haita” sa, câinele devine agresiv automat.

Unele rase de câini au fost educate să apere turme, oameni şi proprietăţi, acestea au reflexul de a reacţiona agresiv, în momentul în care simt că le este ameninţat teritoriul şi că “haita” este în pericol. Din păcate, consecinţele unei astfel de agresiuni sunt extrem de serioase, mai ales că astfel de rase câini sunt de obicei reprezentate de animale foarte voluminoase.



Publicat de: Oana Olteanu
 
Cine e Bea Johnson?

Cine e Bea Johnson?
Poate ca ati auzit numele Bea Johnson in asociatie cu Zero Waste? Asta pentru ca ea este fondatoarea stilului de viata Zero Waste si o foarte pasionata sustinatoare a acestei miscari. Ea si familia ei (sot si doi baieti adolescenti!) traiesc un stil de viata fara risipa din 2008 si produc un singur borcan de […]

Zero Waste Romania se delimiteaza de proiectul “Scoala Zero Waste� finantat de catre Continental Automotive Corporation

Zero Waste Romania se delimiteaza de proiectul “Scoala Zero Waste� finantat de catre Continental Automotive Corporation
Zero Waste Romania se delimiteaza de proiectul “Scoala Zero Wasteâ€� finantat de catre Continental Automotive Corporation, unul dintre cei mai mari poluatori din Romania, implicat in poluarea cu emisii toxice rezultate din productia si tratarea termica a anvelopelor. “Zero Deseuri/Zero Wasteâ€� este o metodologie formata dintr-un set de solutii care includ sortarea la sursa, colectarea […]

Ministerul Mediului gratiaza poluarea Romaniei cu trei incineratoare de deseuri de mare capacitate

Ministerul Mediului gratiaza poluarea Romaniei cu trei incineratoare de deseuri de mare capacitate
Vineri, 3 martie, in cadrul intalnirii cu reprezentantii Comisiei Europene, Ministerul Mediului a anuntat, pe ultima suta de metri, schimbarea de viziune cu privire la incineratoarele de deseuri, refuzate de guvernul Ciolos. Conform unor surse avizate, in Planul National pentru Gestionarea Deseurilor (PNGD) vor fi incluse trei incineratoare de deseuri municipale, de mare capacitate, care […]

Iasi, primul mare municipiu din Romania care si-a asumat tranzitia catre economia circulara

Iasi, primul mare municipiu din Romania care si-a asumat tranzitia catre economia circulara
Municipiul Iasi se alatura retelei internationale „Orase Zero Deseuriâ€� (â€�Zero Waste Municipalitiesâ€�) si devine primul municipiu din Romania, cu o populatie de peste 350.000 de locuitori, care se angajeaza sa implementeze solutiile „zero deseuriâ€�, cu impact dovedit in alte peste 350 de orase europene, in tranzitia catre economia circulara. Mihai Chirica, primarul Iasului, a semnat […]

Trucuri simple pentru o viata fara risipa

Trucuri simple pentru o viata fara risipa
Sunt intr-o continua cautare de mijloace prin care sa-mi fac viata mai simpla si mai usoara, mai eficienta si cu un mai mic impact asupra mediului. In ultimii ani am schimbat diverse obiceiuri si practici personale in acest scop si in speranta ca intr-un viitor recent voi putea trai o viata fara risipa. Prima masura a […]

Colectarea deseurilor organice intr-un mare oras. O poveste de succes.

Colectarea deseurilor organice intr-un mare oras. O poveste de succes.
Milano este cel mai mare oras din lume cu o schema formala de reciclare a deseurilor organice. De ce este importanta colectarea selectiva a acestor deseuri, cum au atins milanezii o rata de succes de 95% si cum sta Romania la acest capitol, aflati in randurile de mai jos. Desi ar putea parea inofensive, deseurile organice […]

Ministerul Mediului nu sustine instalatiile de incinerare in Planul National pentru Gestionarea Deseurilor

Ministerul Mediului nu sustine instalatiile de incinerare in Planul National pentru Gestionarea Deseurilor
Valorificarea energetica a deseurilor menajere prin combustie la temperaturi inalte este intens sustinuta de catre industrie ca fiind solutia salvatoare, care poate scapa Romania de deseuri. La o prima analiza pare sa fie o strategie foarte atragatoare, intrucat incineratoarele reduc cantitatea de deseuri depozitata in gropile de gunoi si produc energie. Mirajul dispare treptat odata […]

Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman

Influenta principalelor elemente climatice asupra organismului uman
Omul este o fiinta meteosensibila, reactionand diferit la elementele climatice, in functie de fondul genetic trebuie sa-si constientizeze meteorosensibilitatea si sa-si evalueze potentialul de aclimatizare pentru a putea preveni eventualele situatii de risc ce ii pot afecta sanatatea, siguranta, productivitatea si creativitatea. Meteosensibilitatea este sensibilitatea detinuta de un organism la modificarile atmosferice, prin declansarea sau […]

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.