acum 13 ani

Intrebari si raspunsuri »

Ce pot sa fac sa se inteleaga pisica mea(o albastra de rusia) cu noua locatara a casei mele, un bichon bolgnese de 6 saptamani!?

De cand am adus catelulpisica maraie incontinuu si scuipa!!!

Un raspuns
Marius Munteanu 29 iunie 2011 la 3:44 pm

Pisicile accepta mai greu noi “locatari” in spatiul lor. Dar nu e imposibil sa faci o pisica sa accepte prezenta unui catel. In primul rand, pana cand nu ai siguranta absoluta ca pisica nu ii va face niciun rau cainelui, cei doi nu trebuie sa stea niciodata in aceeasi camera nesupravegheati. Fa-le cunostinta treptat, intr-o camera neutra (nu camera unde se odihneste sau doarme pisica.) Ea trebuie sa aiba posibilitatea sa se refugieze intr-un loc inalt (de pilda pe pat sau pe pervaz), de unde poate sa priveasca in siguranta catelul. Nu apropia niciodata animalele cu forta. Catelul va trebui sa fie in lesa si cu ham, pentru a putea fi retras repede, in cazul unui atac al pisicii. Inchide usa, ca pisica sa nu poata iesi. Las-o sa il urmareasca (dar sa nu il vaneze), sa se convinga ca nu este niciun pericol prezenta catelusului in camera, timp de 5 minute, dupa care, lasa pisica sa paraseasca incaperea. Repeta acest exercitiu de acomodare de cateva ori pe zi. Poti incerca sa recompensezi pisica, dar nu te baza pe faptul ca o sa manance. De multe ori, stresul e prea mare si s-ar putea sa ignore mancarea. Pentru pui ai nevoie de o cusca in care pisica sa nu poata avea acces si, in orice caz, nu e bine sa stea in aceeasi incapere decat in conditiile mentionate. Ai grija ca pisica sa nu se simta neglijata si sa aiba jucarii, astfel incat sa nu se apuce sa se joace cu codita cainelui.
Hrana va fi administrata separat, la un anumit interval de timp. Cum hrana de pisici nu e buna pentru caini si cea pentru caini nu e buna pentru pisici, e bine sa nu aiba unul acces la hrana celuilalt. De asemenea, catelul nu trebuie sa aiba acces la litiera pisicii, deoarece ar putea fi tentat sa manance fecalele de pisica.
Ca un ultim sfat, totul se face cu rabdare. Perioada de acomodare poate dura saptamani, poate chiar mai mult de o luna, mai ales daca pisica n-a mai avut de-a face cu alti caini sau cu alte animale. Nu e neaparat ca pisica sa ajunga sa fie prietena cu catelul tau. E suficient daca ajunge sa il ignore. Catelul cu siguranta nu va avea nicio problema cu pisica si va invata rapid sa o respecte. De regula, intr-o casa pisica e sefa. Sper ca aceste sfaturi sa iti foloseasca. Sper ca alti posesori de pisici pot sa iti spuna mai multe din experienta lor privind introducerea unui catel in locuinta. Succes.