acum 14 ani

Crudu, 40 de milioane pe medicamentele catelului

N-a mancat, n-a dormit, a stat o saptamana numai langa cainele ei. Daniela Crudu a fost la un pas sa-l piarda pe simpaticul Dimi, un Chihuahua de doua luni pe care si l-a cumparat de la un magazin de animale.

Vizite zilnice la veterinar, emotii, milioane cheltuite pe medicamente. Asa si-a petrecut Daniela Crudu toata saptamana trecuta, cand a stat zi si noapte alaturi de catelusul sau rasa Chihuahua.

Desi initial credea ca patrupedul botezat Dimi s-a imbolnavit de la branza de vaci pe care a mancat-o, realitatea pare a fi cu totul alta. Daniela s-a plans apropiatilor ca a cumparat de la un pet-shop din Mall Baneasa un animalut deja bolnav.

‘I-am facut antibiotice, perfuzii, saracul nu se mai ridica, nu mai manca nimic. La doua luni, cei de la pet shop i-au facut vaccinurile prea devreme, deparazitari si i-au dat si Frontline, impotriva capuselor, la numai o luna. Daca avea o simpla indigestie, cum am crezut la inceput, nu se ajungea aici’, s-a plans Daniela unor prieteni.

Vedeta a fost surprinsa de fotoreporterii Click! saptamana trecuta, la un cabinet din Dorobanti, specializat pentru cateii din aceasta rasa, acolo unde l-a dus pe Dimi pentru a-l pune pe picioare.

Factura a fost de circa 40 de milioane de lei: ‘Am chemat si medicul de la pet-shop la cabinet. Mi-a zis sa-i dau niste medicamente foarte puternice, care se administreaza adultilor. I-am aratat toate bonurile, dar bineinteles ca a incercat sa se disculpe si nu s-a simtit dator sa suporte cheltuielile’, le-a mai spus Crudu prietenilor sai. Reprezentantii cabinetului veterinar au refuzat sa comenteze aceste informatii.

Reprezentantii magazinului: ‘Daniela este vinovata!’

Reprezentantii pet-shop-ului aflat la subsolul Mall Baneasa au recunoscut ca Daniela Crudu le-a fost client, la inceputul lunii: ‘A cumparat catelusul de la noi, la varsta de noua saptamani. Avea trei vaccinuri facute, asa cum trebuie. Daniela este de vina, ca nu a respectat indicatiile noastre in privinta alimentatiei. Trebuia sa-i dea calciu, fara mancare gatita, asa cum a facut ea. In plus, nu cred ca tratamentul a costat-o mai mult de 10 milioane. Or fi preturi de Dorobanti, dar nici chiar asa’, ne-a declarat Basula Roberto, medicul veterinar si, totodata, seful pet-shop-ului.