acum 14 ani

Cum comentati speech-ul lui Corneliu Vadim Tudor in Parlamentul European prin care condamna autoritatile romane de barbarism fata de cainii comunitari?

20. One-minute speeches on matters of political importance
MPphoto
Corneliu Vadim Tudor (NI ). – Doamnelor şi domnilor, eu cred că cel mai important dar pe care Dumnezeu l-a făcut omului este câinele. Ştiţi ce spunea Madame Roland, cea care avea să fie ghilotinată în timpul Revoluţiei franceze: „De când îi cunosc mai bine pe oameni, am început să iubesc câinii”, iar Lordul Byron a scris: „Câinii au toate virtuţile oamenilor, mai puţin defectele lor.”Eu reprezint aici câteva milioane de iubitori de animale din ţara mea, scandalizaţi de cruzimea faţă de câinii fără stăpân care sunt ucişi fără milă. Străinii care vizitează România sunt şocaţi de cadavrele câinilor de pe şosele, un spectacol barbar la care asistă şi copiii. În aceste zile, prefectul capitalei, Bucureşti, cere modificarea unei legi modificate de Parlament, solicitând suprimarea câinilor comunitari. Dar câinii sunt îngeri păzitori; şi pentru sănătatea unei cetăţi, este un lucru ştiut că acolo unde sunt câini, nu sunt şobolani sau şerpi.

Rog Parlamentul European să invite guvernul României să respecte Declaraţia universală a drepturilor animalelor, proclamată la Paris în 1978. Masacrarea câinilor fără stăpân din România trebuie să ia sfârşit. Cine nu iubeşte animalele, nu iubeşte nici oamenii. Ce Dumnezeu, trăim în mileniul trei după Hristos!

Am folosit oare toate parghiile interne?
Este problema cainilor comunitari o problema de importanta politica?
Credeti ca o dojana din partea Parlamentului European va rezolva problemele?
Credeti ca ne-a stricat imaginea ca popor in urma acestei iesiri?
Se foloseste Corneliu Vadim Tudor de iubitorii de animale pentru a castiga popularitate si voturi?
E mai mare binele facut cainilor decat raul facut romanilor?

27 comentarii

…important e daca a vorbit chestiunicuvintele lui vadim sunt adevarate si utile…prbl. maidanezilor este de ordin si politic si social si moral si religios!!!toate acestea se impletesc si nu pot fi separate! Cum adica ne-a stricat imaginea, ca popor????????…de parca noroc cu vadim care a scos la iveala lucruri, ca , vezi doamne , strainii nu stiau!!??….lumea e satula de rautatile si primitivismele romanilor!…aceasta intrebare e o tampenie, ca si ultima de altfel…nu sunt fana vadim, dar a vorbit bine si la obiect…nu mai judecati intentiile omului ca oricum nu le veti cunoaste adevarate!

cuvintele lui vadim sunt adevarate si utile…prbl. maidanezilor este de ordin si politic si social si moral si religios!!!toate acestea se impletesc si nu pot fi separate! Cum adica ne-a stricat imaginea, ca popor????????…de parca noroc cu vadim care a scos la iveala lucruri, ca , vezi doamne , strainii nu stiau!!??….lumea e satula de rautatile si primitivismele romanilor!…aceasta intrebare e o tampenie, ca si ultima de altfel…nu sunt fana vadim, dar a vorbit bine si la obiect…nu mai judecati intentiile omului ca oricum nu le veti cunoaste! Important e daca problemele ridicate sunt adevarate!

Am folosit oare toate parghiile interne?

Un ajutorn extern nu strica niciodata.

Este problema cainilor comunitari o problema de importanta politica?

Ar trebui sa fie desi nimeni nu o ia in seama in Romania.

Credeti ca o dojana din partea Parlamentului European va rezolva problemele?

NU

Credeti ca ne-a stricat imaginea ca popor in urma acestei iesiri?

Poate asa ne apucam se refacem imaginea …aia pe care o vrem.

Se foloseste Corneliu Vadim Tudor de iubitorii de animale pentru a castiga popularitate si voturi?

Poate … dar nu inseamna ca aceste probleme nu exista.

E mai mare binele facut cainilor decat raul facut romanilor?

Website pt protectia cainilor pune aceasta intrebare???????? Cum e posibil? Aici ar trebui sa fievorba de compasiune si pasiune pt caini si animale in general …. nu?

Si blocati comentariile celor care va pun la indolaia idioatele astea de articole! Nu face nimic …. internetul e mare. :))
va urma

cred ca a vorbit din convingere, ca nu castiga el popularitate si voturi din partea cainilor :) parghii interne nu mai are, ca nu l-a mai votat lumea. chestiunea e de importanta politica, ca doar alesii iau deciziile. cat despre stricatul imaginii – care imagine ? nu e nimic de stricat.

In general nu tin sa-l sustin pe Vadim Tudor, dar aceste cuvinte rostite in cadrul Parlamentului Europen releva un adevar dureros. Ce se poate face pt ca Romania sa respecte “Declaratia universala a drepturilor animalelor”? Aceasta este intrebarea!
Rog persoanele abilitate, care pot da o mana de ajutor pentru ca acest lucru sa se realizeze.

Are mare dreptate Vadim.
Nu suntem un popor de barbari.
Nu au nici o vina cainii ca s-au nascut cum nu avem nici noi.
Ce ar putea sa faca?
Sa se evapore ca sa le faca pe plac unora???

Eu cred ca a facut bine ca a vorbit. Nu a spus minciuni. Exact asa stau lucrurile in Romania! Nu stiu daca Vadin se foloseste sau nu de iubitorii de animalesi nici nu cred ca ar avea de castigat mai multa popularitate sustinand respectarea drepturilor animalelor.

Daca i-am omorat pe Ceausesti ce mai conteaza niste caini.
Nu vedeti ca romanul este in primul rand dusmanul lui si apoi al cainilor. Merg cu cainele la plimbare si le citesc celor care se uita la mine, ura din priviri…si cainele simte acelasi lucru.
1. Pentru caini nu exista nicio parghie interna in ajutotul lo decat eutanasierea vai…vai…vai…si fiti siguri ca pentru a mai aduna bani, Guvernul sigur va desfiinta si acele asa-zise padocuri, care mai exista prin unele municipii.
2. De ce nu? Este o problema nationala alaturi de alte probleme de interes national, caini nu sunt numai in Bucuresti.
3. Se va vedea acum daca Parlamentul Europei se implica si intr-o astfel de problema. Vom vedea.
4. Nu trebuia o asemenea iesire ca sa ni se strice imaginea, acest lucru negativ a fost adaugat alaturi de celelalte “negativitati” de care dispunem din plin.
5. Problema cainilor pusa de domunul Vadim Tudor nu este o noutate pentru noi romanii, nu castiga nici popularitate si nici nu-si mareste numarul de voturi, pentru ca romanilor nu le place sa li se spuna adevarul, tare si raspicat, sa scapa pe ei de frica, ca cineva asa de vehement ar putea sa-i conduca intr-o zi si spun ca persoana respectiva mai bine sa fie inlaturata decat sustinuta.
6. Aici chiar nu stiu sa raspund, cred ca amandoua sunt la fel de egale…Cred ca mai bine s-ar face diferenta, daca enuntul de mai sus ar suna asa:”Este mai mare binele facut oamenilor, decat raul facut animalelor.

Si in sfarsit punctul 8…tot respectul pentru domnul Vadim Tudor si luarea sa de pozitie in ceea ce priveste situatia cainilor camunitari de la noi din tara.

Curiozitatea ma face sa intreb:”Citeste cineva comentariile nostre?”

bv vadim!tot respectul!in sfarsit un om caruia ii pasa de noi si de animalute!tot binele din lume!

chiar si in 2010 ne mai uitam in gura individului asta ? (Vadim)
10.000 de bucuresteni sunt muscati pe an !!!!!!!!!!!!!
reveniti-va fratilor … EUTANASIEREA cainilor este SINGURA solutie decenta !

iar pentru voi cei care va ofruscheaza cand auziti asta -> ca sa stati voi la birou sa scrieti mesaje frumoase de “iubire” a maidanezilor, mor zilnic pasari/porci/vaci/oi etc ca sa le mancati voi si iubitele voastre carnivore -> deci argumentul ca nu sunteti de acord sa omorati o fiinta “lasata de dumnezeu” cade pt ca va hraniti carnivorele cu carnea unor biete ierbivore/omnivore ;)

pentru cei care sustineti ca nu toti cainii maidanezi sunt agresivi -> 10000 de muscaturi inregistrate pe an la o populatie estimata de 4-50.000 maidanezi in bucuresti 25% dintre maidanezi AU MUSCAT UN OM !!! -> insemna ca 80% au latrat/fugarit -> maidanezii sunt o specie cu un comportament agresiv

Draga Elena … simti ura in priviri a celor de pe strada cand mergi cu cainele pentru ca :
1. nu iti legi cainele in lesa
2. nu ii pui botnita
3. nu scoti o punga sa strangi fecalele dupa ce iubitul tau animal isi face nevoile

incearca sa faci 1 + 2 + 3 si toata lumea te va privi senin ;)

Cata -> de declaratia universala a drepturilor omului ai auzit ?
cu ce drept mi se interzice mie sa ma plimb noaptea la mine in cartier in sectorul 6 fara sa fiu alergat de haite de javre ?

Maria -> sobolanii au vreo vina ca s-au nascut ?
de ce iei antibiotice cand ai o infectie ? nici streptococii nu au o vina ca s-au nascut !

Alice -> Vadim se adreseaza oamenilor cu un coeficient de inteligenta scazut care
nu pot sa priveasca mai departe de cotetul din fata blocului si nu pot sa faca o analogie …

sofocle -> baga mai tare si ajungi lider PRM … se practica

Rodica -> da Vadim face rau oamenilor ! 10.000 pe an iau ciuperci din gura maidanezilor
care nu sunt omorati din cauza lui Vadim si Marinescu

yana -> Cum poti sa te duci la alimentara sa cumperi mezeluri din porc/pui/oaie ?
nu crezi ca te vede dumnezeu ca manaci acele biete animale ?
Cand javra ta infuleca aceste mezeuri … si niste biete ierbivore/omnivore au fost omorate in
chinuri pt ca potaia sa dea fericita din coada NU ESTE PACAT ????

Cata -> de declaratia universala a drepturilor omului ai auzit ?
cu ce drept mi se interzice mie sa ma plimb noaptea la mine in cartier in sectorul 6 fara sa fiu alergat de haite de javre ?

Maria -> sobolanii au vreo vina ca s-au nascut ?
de ce iei antibiotice cand ai o infectie ? nici streptococii nu au o vina ca s-au nascut !

Alice -> Vadim se adreseaza oamenilor cu un coeficient de inteligenta scazut care
nu pot sa priveasca mai departe de cotetul din fata blocului si nu pot sa faca o analogie …

sofocle -> baga mai tare si ajungi lider PRM … se practica

Rodica -> da Vadim face rau oamenilor ! 10.000 pe an iau ciuperci din gura maidanezilor
care nu sunt omorati din cauza lui Vadim si Marinescu

yana -> Cum poti sa te duci la alimentara sa cumperi mezeluri din porc/pui/oaie ?
nu crezi ca te vede dumnezeu ca manaci acele biete animale ?
Cand potaia ta infuleca aceste mezeuri … si niste biete ierbivore/omnivore au fost omorate in
chinuri pt ca potaia sa dea fericita din coada NU ESTE PACAT ????

Elena -> daca se uita la tine lumea urat :
1. pune-i lesa cainelui
2. pune-i botnita
3. ia o punga si strange-i fecalele pe care le lasa pe strada

nu se vor mai uita urat la tine trecatorii ;)

mereu m-am intrebat de ce dl. Corneliu Vadim nu pune problema cainilor la Parlamentul European. Am inteles ca daca ceri la UE bani pentru adapost acestia, adica UE, nu dau pantru un adapostpentru caini pentru ca nu au programe, linii de finantare pentru caini comunitari din simplu motiv ca la ei nu sunt caini comunitari. Dl. Vadim ar fi trebuit sa puna problema finantarii unui proiect de adapost european gen celui al organizatiei ASPCA din USA pentru ca aceste animale sa nu ajunga sa fie asa multi, si sa fie nevoie sa fie omorati pentru faptul ca nu avem unde sa ii ducem. Dansul se pricepe la a proteja cainii deci ar fi trebuit sa isi dea seama ca trebuie sa puna in acest fel problema pentru rezolvarea situatiei grave a acestor animale. Sa fructifice faptul ca este acolo si ca el se pricepe la protectia cainor.

Rodica, website-ul asta nu apara cainii cu orice pret. Daca mentionam gestul lui Vadim pe un site frecventat de iubitori de animale si le cerem lor opinia inseamna ca ii dam ocazia sa fie cunoscut pentru gestul sau in favoarea cainilor vagabonzi. Ii poti fi recunoscatoare oricat doresti tu de mult, cuvintele mele nu sunt menite sa iti schimbe parerea, ci doar sa consideri unele lucruri la care poate nu te-ai gandit.

cred ca ar trebui sa faca ceva pt.ca are o mai mare influenta decat noi in parlament.noi ce sa facem cine ne baga in seama?acesti catei sunt cele mai dragute fiinte dar pacat ca cei care au respins legea sunt niste javre…

mesaj pentru unul Sandu. parca asa ii spune. SA DUCI VIATA DE CAINE DE ACUM INCOLO>

Multumesc domnului Vadim Tudor in numele meu si al multor iubitori de animale!
Parghiile interne?Cred ca au fost folosite toate.
Problema cainilor comunitari a devenit o problema de importanta politica datorita oamenilor fara Dumnezeu si fara suflet.Altfel,ar fi fost rezolvata.
DA,CRED CA IMPLICAREA PARLAMENTULUI EUROPEAN NE POATE REZOLVA ACEASTA PROBLEMA,pe care eu o vad ca fiind si una morala!!!
Putea domnul presedinte Vadim Tudor sa ne strice imaginea?DANSUL ESTE UNUL DIN PUTINII OAMENI CARE NE IMBUNATATESC IMAGINEA !!!
Si oare poate cineva mai mult decat noi sa o strice,noi,un popor de oameni fara suflet,care am tolerat atatia ani masacrul acestor animale,numit elegant „euthanasiere”?
Domnul Corneliu Vadim Tudor nu se foloseste de nimeni,si de nimic.Este doar un OM cu suflet mare,si asa a fost mereu.Iubitorii de animale stiu asta,il iubesc de mult!!!
”E mai mare binele facut cainilor decat raul facut romanilor?”
Raul facut romanilor a fost perlungirea situatiei cainilor comunitari,chiar agravarea ei,prin ”euthanasiere”.Sterilizarea acestor animale comunitare face acelasi bine si cainilor si oamenilor,adica ii scapa de suferinta.Chiar un bine mai mare oamenilor!
SA NE TRAITI,DOMNULE CORNELIU VADIM TUDOR!VA MULTUMIM!!!

Cine-l mai baga in seama pe nenea vadim??? E in colaps total. Pai el e “preten” cu cainii comunitari, ca doar ei i-au platit jalnica prestatie de parlamentar roman. Il doare la basca de bucuresteni, de fraierii care fac slalom printre haitele de caini agresivi. Asa va trebuie, bucuresteni dragi, pentru ca ati acceptat 20 de ani situatia. Acum, spalati-va pe cap cu ei, cu vadim si celelalte “vedete” cu gura mare, care uita sa va spuna ca ele traiesc in vile sigure, circula doar cu masina si-si plimba suncile si plozii doar prin impecabile parcuri occidentale. Ei cu gargara, voi cu pericolul si rahatii cainilor. Corect, nu???

sandu … eu cred ca te-as steriliza pe tine ptr a nu da viata unor persoane cu gandirea ta ca sa nu zic ca te-as eutanasia ca nu cred ca o sa fie o pierdere prea mare si asa sunt foarte multi oameni fara suflet si sentimente ca tine…crezi ca ei,cainii,au vreo vina ca sunt pe strada? ca se dau sa muste ? nu ,musca de frica,musca din cauza oamenilor ptr ca daca intalnesc oameni ca tine ii gonesc ,bat,sperie si ca sa se apare musca.nu de putine ori am bagat in seama un maidanez si i-am cumparat ceva de mancare si m-a insotit pana in fata blocului ..de ce nu m-au muscat? ptr ca au simtit ca nu vreau sa le fac rau ..
toti cei care doriti eutanasierie sunteti niste incuiati fara sentimente
bv domnul Vadim ,tot respectul meu il aveti ptr ceea ce faceti!!!

Autoritatile romane nu cumva se condamna singure la barbarism fata de cainii comunitari prin ATITUDINEA lor?
Ce sa faca Vadim?Sa vina la vot in locul retardatilor?Omul doar repara dupa ei…
Avem ce am votat,nu???

Felicitari Vadim Tudor !!! Mereu te-am stimat si te-am votat , pentru ca stiam ca ai un suflet foarte bun si ca mereu aveai dreptate in ceea ce spuneai !!! Iubesc din tot sufletul meu animalele , la fel ca si pe oamenii care imi sunt apropiati , in nici un caz nu fac diferente precum mi s-a spus de catre unii oameni . Animalele au dreptul la viata asa cum au dreptul si oamenii ca de aceea au fost creati si unii si altii ca sa convietuiasca impreuna in armonie , dar din pacate nu prea se poate ca omul e prea nenorocit la suflet , e un criminal , un lacom si egoist , cei drept nu sunt toti oamenii asa , insa prea sau inmultit oamenii ticalosi , care au impresia ca numai ei au dreptul sa traiasca , nu mai poti respira aerul din cauza lor ca te sufoca cu cretinismul lor si rautatea lor !!!! Imi pare rau ca am ajuns sa jignesc unii oameni insa am MOTIV !!! Pe unde am tot locuit in tara asta numai de ticalosi si profitori am dat ….. , oamenii buni ii pot numara pe degete …. Insa animalele …. , animalele m-au iubit mereu , mi-au oferit afectiunea lor neconditionat , mi-am impartit bucatica mea putina de mancare cu ei si m-am simtit foarte bine , m-am simtit extraordinar , dar munca mea care am impartit-o cu oamenii a fost calcata in picioare … Asa ca oare cine au fost alaturi de mine sufleteste toata viata mea ? : ANIMALELE si fratii mei binainteles , in rest …. toti au profitat dupa urma mea !!!! Asa ca sa aibe parte de viata de caine chinuit toti cei care chinuie animalele si le omoara !!! Sa nu fie iertati in veci !!!! Vadim te sustin mereu , esti singurul in care am incredere ca politician in tara asta plina de hoti !

Bravo! Este singurul dintre cei care mananca bani din buget, politicieni, parlamentari, primari etc, care se implica in salvarea acestor vieti . sarmane vietuitoare care nu pot face nimic sa se salveze de la executie.
Mai bine ar fi el prefect.

Sandu in loc sa stai pe internet cautand cu orice pret sa faci rau, te-as sfatui sa mergi urgent la un psihiatru sa-ti rezolvi preblemele de ura si rautate meschina, iar dupa ce te vindeci( bineinteles cam greu caci sansele tale sunt reduse), fugi repede intr-o biblioteca si citeste, iar apoi vorbeste cu oameni capabili, invatati si poate toate acestea reusesc sa te faca sa intelegi cat de depasit esti si intr-un final vei reusi( cu greu) sa intelegi diferenta dintre un caine si un stafilococ. Si in final sunt sigura ca si stafilococul este mai demn de a trai decat tine Sandu. Nu te cunosc dar sunt aproape sigura ca faci parte din categoria celor ce se considera superiori dar pe dinauntru sunt infecti si la propiu si la figurat. Dar vei plati INTR-UN FEL SAU ALTUL stai linistit… oricum felul de a gandi si dorintele de a ucide denota viata de mizerie pe care o duci… SI O MERITI DIN PLIN !

discursul d nului vadim releva un adevar crunt si dureros,la noi in tzara se practik cu adev barbarismul in ceea ce pribveste animaleleee,mai multi oameni,asa zisi oameni merita sa fie tratati k un caine.un catel e o binecuvantare,crede ti ma la el nu intalnim rautate,cruzime,egoism,perversitate,sila…….bv d nu vadim tudor ati spus niste lucruri extrem d adevarate

sandu retardatule lasa ne ku muscaturile tale bai curatule,luati si comportati va ca atare,nu instigati la agresivitate un caine si n o sa te mai muste de fundu tau jegos,sa te vad p strada intins fara vlaga si n o sa se uite nimeni la tne