acum 14 ani
Jagd Terrier
În limba germană, “jagd” înseamnă “a vâna”.
Pe vremea când secolul al XX-lea abia îşi consuma primele decenii, vânătorii germani aveau o pasiune deosebită pentru câinii Fox Terrier sau Welsh Terrier. Aceştia erau folosiţi atât la vânătoarea de vulpi şi bursuci, cât şi la cea de iepuri sau căprioare.
Cu timpul însă, terrierii britanici au atras atenţia proprietarilor şi prin aspectul lor şi, din ce în ce mai mulţi, au început să fie crescuţi
ca animale de companie. Ceea ce nu putea să aibă decât o influenţă negativă asupra generaţiilor următoare, ale căror calităţi vânătoreşti s-au estompat, încetul cu încetul.
Aşadar era momentul găsirii unui nou tip de câine, care să nu distragă atenţia prin modul în care arată şi a cărui principală calitate să fie utilitatea.
Astfel, în 1923, din încrucişarea unui Fox Terrier cu un English Terrier, au rezultat patru pui de culoare închisă, cu părul aspru. În 1933, procesul de încrucişare a continuat cu un Old English Terrier, pentru ca un an mai târziu, să intervină şi un Welsh Terrier. Prin urmare, pe la mijlocul anilor ’40 rasa German Jagdterrier se conturase aproape complet.
Aceşti câini aveau exact calităţile pe care crescătorii (şi vânătorii) se aşteptau să le aibă: viteză, agresivitate, simţul mirosului bine dezvoltat, o vedere ageră, fără frică de apă, posibilitatea de a fi educat şi controlat uşor. De asemenea, s-a mai dorit ca acesta să nu iasă în evidenţă prin modul cum arată, astfel încât numai vânătorii s-au arătat interesaţi de un astfel de câine.
Apoi a venit cel de-al doilea război mondial. În urma acestuia, numai câţiva jagdterrieri au supravieţuit. Aşa că s-a purces la realizarea unui plan de redresare a rasei. Lucrurile au funcţionat bine şi, în 1951, datele statistice indicau un număr de 32 de exemplare, un an mai târziu – 75, iar, în 1956, deja lucrurile se îndreptau spre bine şi nu mai puţin de 144 de jagdterrieri se adăugau la cei existenţi.
Totuşi, chiar şi în prezent, acest câine poate fi întâlnit destul de rar. Iar în afara Europei, Jagdterrier-ul este aproape absent total.
Conceput special pentru a fi un ajutor de bază la vânătoare şi pentru calităţile sale practice, German Jagterrier-ul nu este un câine care să se teamă de orice. Acesta este un animal curajos, îndrăzneţ, foarte inteligent şi afectuos cu stăpânul său.
De asemenea, posedă o determinare specială (care se manifestă până la graniţa cu încăpăţânarea) şi rezerve de energie nebănuite.
În niciun caz nu este un câine care să stea toată ziua tolănit pe canapea. Vânător înnăscut, German Jagdterrier-ul se poate însă transforma într-un excelent câine de familie. Dar mare atenţie când îl laşi singur acasă! Pentru că dacă nu a avut parte de suficient exerciţiu, acest lucru se poate solda cu distrugeri însemnate.
Spuneam, mai sus, ceva despre încăpăţânarea Jagd Terrier-ului. Poate că-ţi plac astfel de câini, dar în cazul în care vrei să te şi asculte, trebuie să-i educi; iar acest lucru nu se poate realiza decât cu fermitate, încredere şi perseverenţă. Iar elementul cel mai important în procesul de educare este vârsta la care trebuie să înceapă: foarte devreme.
Într-adevăr, are nevoie de multă activitate fizică. Însă, mare atenţie când ieşi cu el la plimbare. Odată ce se vede în libertate, Jagd Terrier-ul îşi ascultă instinctele sale de vânător şi aleargă după aproape orice. Nu-l înspăimântă nici măcar apa, fiind un excelent înotător (ţi-ar putea chiar da câteva lecţii!) şi, aşa cum îi stă bine unui retriever, îţi va aduce aproape orice poate căra… şi poate căra destul de multe!
Pe lângă condiţia fizică extraordinară, acest câine posedă un simţ olfactiv ieşit din comun. În cele mai multe cazuri, eroul nostru din paginile de faţă este “câinele unei singure persoane”. Deşi poate fi un animal sociabil, el se ataşează în mod special doar de un singur om. Deci, îţi recomand multă prudenţă atunci când te apropii de un Jagdterrier care nu este al tău! De asemenea, aceeaşi prudenţă ar trebui să o ai şi dacă îl laşi singur în compania copiilor.
Pe de altă parte, dacă doreşti un câine, însă te înspăimântă gândul părului pe care ar trebui să-l cureţi, această rasă poate fi o alegere perfectă, din moment ce năpârleşte foarte puţin şi, în consecinţă, nu-ţi va da mari bătăi de cap.
Dacă îl priveşti direct în ochi, îţi dai seama, pe loc, că este gata oricând de acţiune; în cele din urmă, pentru asta trăieşte: să fie util, să facă mişcare şi să nu-şi dezamăgească stăpânul.
Mai ai şi alte animale? Obişnuieşti să le laşi libere prin curte? Atunci nu te sfătuiesc să procedezi la fel şi cu Jagdterrier-ul, dacă le iubeşti şi pe celelalte! Pentru că acesta este un câine foarte agresiv cu alţi câini sau cu pisicile. Însă, obişnuit de mic cu acestea, nu va mai ataca decât animalele străine.
Aşadar, nu este greu să-ţi dai seama că German Jagdterrier-ul reprezintă un câine de pază eficient şi, mai ales, silenţios (nu latră fără un motiv temeinic).
Trei cuvinte îl descriu cel mai bine: activ, alert şi atletic.