acum 13 ani

Maidanezii din Bucureşti, problemă fără soluţie?

Maidanezii din Bucureşti, problemă fără soluţie?

Din când în când, după ce mai este sfâşiat câte un om, România îşi îndreaptă atenţia către maidanezi. Cei mai afectaţi de această problemă sunt bucureştenii.Toată lumea sare, toţi aruncă cu acuzaţii, toţi învinovăţesc primarul, el promite utopii peste utopii şi, în final, nimic nu face nimic. Cam asta este desfăşurarea evenimentelor ce privesc câinii maidanezi.

Mai mult de 1.500 de persoane au căzut victime câinilor vagabonzi în numai două luni, în Bucureşti, după cum arată statistica Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”, Centrul Antirabic.
Dintre cele 1.468 de persoane, 274 sunt copii. Anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de persoane agresate de câinii comunitari, tratate la Centrul Antirabic, din 2004 şi până în prezent, adică 13.220 de persoane. Un câine bolnav poate transmite omului 42 de boli, dintre care mai mult de jumătate sunt de natură parazitară. Cele mai grave boli pe care le poţi lua sunt turbarea (transmisă prin saliva odată cu muşcătura) şi leptospiroza (transmisă prin intermediul urinei).

Iubitorii de animale şi ONG-urile vor să salveze toţi câinii, fără excepţie, prin sterilizare. După sterilizare se presupune că vor fi eliberaţi. ONG-urile nu sunt de acord cu închiderea câinilor în adăposturi. Spun că sunt stresaţi în cuşti. Eu nu sunt stresată când mă întorc seara acasă, uitându-mă cu atenţie în stânga şi în dreapta, nu care cumva să deranjez vreun patruped?

Primăria Capitalei propune soluţii peste soluţii. Şi cam atât. Taberele se războiesc. Primarul propune, ONG-urile refuză, oamenii sunt muşcati în continuare. Primarul nu doar propune, ci şi aruncă banii publici în încercări eşuate de a tempera problema.Dintr-un raport al instituţiei, reiese că, între 1998 şi 2008, Primăria Capitalei a 10 milioane de euro pentru a rezolva problema maidanezilor. În 2011 nu se vede niciun rezultat. Unde s-au dus banii noştri?

Primarul Sorin Oprescu susţinea la sfârşitul lunii ianuarie că problema câinilor comunitari va dispărea când se va deschide adăpostul de la Fundulea.
Acesta se află în administrarea Autoritatăţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) şi poate găzdui 20.000 de câini. Oprescu a fost contrazis de reprezentanţii ASPA.
La şedinţa de la sfârşitul lunii ianuarie s-a concluzionat că adăpostul pentru câini fără stăpâni de la Fundulea nu este viabil. Probabil sunt de vină costurile întreţinerii lunare, care sunt foarte mari. Costurile pentru întreţinerea lunară a adăpostului se ridică la 250.000 de euro lunar. Reprezentanţii societăţii civile de la şedinţă sunt de părere că după sterilizare şi microcipare, câinii trebuie să se întoarcă pe străzi.

Ce rezolvă asta? Chiar dacă sunt sterilizaţi, unii câinii sunt foarte agresivi. În concluzie, nimic nu s-a rezolvat.Nu s-a făcut un recensământ, dar unele voci spun că numărul maidanezilor din Bucureşti depăşeşte 40.000. Legea care ar permite eutanasierea câinilor trenează în Parlament.A fost amânată de două ori în plenul Camerei Deputaţilor. Presupun că se va mai auzi despre ea doar atunci când ne vom împiedica de maidanezi pe trotuarele Bucureştiului.

Nu sunt de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi. E crudă şi inumană.Vreau, ca toţi ceilalţi bucureşteni, să ies pe stradă fără să mă tem că voi fi atacată de o haită de câini.
Domn` primar, facem şi noi ceva în privinţa asta?

3 comentarii

Solutia este,bineânțeles,modelul Oradea,oras in care eu am fost de curand,si,spre surpriza mea,nu am vazut caini pe stradă.Nici blanzi,nici striviti de masini,nici raniti,nici agresivi…nu sunt,fiindca acolo,in urma cu ceva ani,s-a inceput,in colaborare cu singura asociatie/fundație de protectia animalelor normala,un program coerent de sterilizare si returnare…bineânțeles,acolo nu exista hingheri,deci nici alte interese peste cele de rezolvare a problemei cainilor comunitari.
DESPRE SOS DOGS,FUNDATIA PENTRU PROTECTIA ANIMALELOR IMPLICATA IN ORADEA:
http://www.sosdogs.ro/sosdogs.php?act=viewdoc&docid=1&la=1

care solutie a-ti incercat?singura solutie este sterilizarea si atunci va fi mai bine.sterilizarea si repunerea in teritoriu.

In urma cu 2 duminici mama mea -77ani – a fost trantita la pamant de un caine cu stapan si acum are mana in ghips.Persoana care isi plimba cainele (ceva intre peckinez si…???)a incercat s-o ridice de la pamant si in acest timp a fost muscata si de mana.Ce faceti cu acesti caini si cu aceste pesoane care sunt indolente si isi plimba cainii fara lesa??????Vorbiti doar de maidanezi .Cu acestia ce faceti????