Redirecţionează 3,5 % din impozitul pe venit pentru Asociația "100% pentru mediu". Termenul limită pentru trimiterea declarației la ANAF este 25 Mai. Completează declarația online și ne ocupăm noi de restul, durează 2 minute. Mulțumim!

acum 14 ani

Muscatul: cauze, prevenire si control

In fiecare an mor intre 10 si 20 de oameni din cauza muscaturilor de caine. Majoritatea victimelor sunt copii.

In afara de ranile fizice, o persoana muscata de un caine poate suferi, mai ales daca este copil, sperieturi grave. Ba mai mult decat atat, este probabil ca un om care a fost muscat sa nu se simta la fel de confortabil in preajma animalelor ba chiar sa fie inspaimantat de acestea. Astfel de persoane pierd un minunat aspect al vietii si o sansa la o frumoasa legatura om-animal.

Redu riscul de a musca al catelului tau

Nu poate fi garantat ca prietenul tau canin nu va musca niciodata pe cineva. Dar poti reduce riscul semnificativ daca:

-sterilizezi si castrezi cainele. Va reduce dorinta cainelui tau de a se inhaita si lupta cu alti caini. Pentru cainii sterilizati si castrati exista o posibilitate de trei ori mai mica de a musca.

-cainele tau socializeaza. Prezinta-i cainelui diferite tipuri de oameni si animale ca acesta sa nu fie nervos sau infricosat in situatii sociale normale.

-dreseaza-ti cainele. Astfel acesta va invata sa fie ascultator. Toti membrii familiei ar trebui sa fie implicati in dresarea cainelui dar sa foloseasca aceleasi tehnici.

-invata-ti cainele sa aiba un comportament adecvat. Evita jocurile agresive. Nu-ti lasa catelul sa-ti muste sau mestece degetele, mana. Nu astepta ca  un comportament anormal sa devina un obicei prost si nu te lasa condus de ideea  ca va scapa de el dupa un timp. Daca observi un comportament agresiv fata de o persoana, mai ales fata de un copil, apeleaza la ajutorul profesional al veterinarului tau sau al unui instructor de dresaj calificat. Comportamentul agresiv catre alte animale poate duce la comportament agresiv fata de oameni si este deasemenea un motiv pentru a cauta ajutor profesional.

-fii un stapan responsabil. Cainele trebuie sa aiba un carnet de sanatate cu vaccinurile la zi si are nevoie de vizite regulate la veterinar. Fa-ti catelul sa se simta ca un membru al familiei, deoarece cainii care petrec mult timp legati langa o cusca au o sansa mai mare sa devina agresivi si foarte periculosi. Cainii care socializeaza si sunt bine supravegheati nu au motive sa muste.

-fii precaut. Daca nu stii cum ar reactiona catelul la o situatie noua fii prudent. Daca se panicheaza in multimi, tine-l departe de ele. Daca nu-i plac vizitatorii tine-l intr-o alta camera. Important este sa lucrezi cu profesionisti pentru a-ti ajuta catelul sa se obisnuiasca cu aceste situatii. Pana nu esti sigur de comportamentul lui intr-o anumita situatie, tine-l in afara ei.

Daca cainele tau musca o persoana

-Ia cainele de langa victima.

-Verifica daca persoana are nevoie de ajutor medical.

-Informeaza-ti victima cu numele, adresa ta, numele cainelui, ultima data a vaccinarii impotriva rabiei a cainelui tau si de asemenea numele si numarul de telefon al veterinarului .

-Cauta ajutor profesionist pentru a preveni muscarea altei persoane de catre caine. Consulta-ti veterinarul care te va ajuta in gasirea unui dresor de caini.

-Nu-ti da cainele altcuiva daca comportamentul agresiv al cainelui tau nu poate fi controlat. Deoarece stii ca acesta este periculos ai putea fi luat raspunzator daca vor mai exista alte victime. Nu-ti da cainele cuiva care vrea un “caine rau”. Daca intr-adevar vrei sa iti dai cainele din cauza comportamentului agresiv consulta-te cu veterinarul si gaseste un stapan care are cunostinte in privinta cresterii si dresarii  cainilor, stie cat este de periculos cainele si isi asuma riscurile posibile.

Ca sa eviti sa fii muscat

Fii prudent in preajma cainilor. Pentru a evita sa fii muscat, nu te apropia de un caine strain mai ales daca acesta este legat sau inchis dupa un gard sau intr-o masina. Nu mangaia un caine strain fara permisiunea stapanului, si lasa cainele mai intai sa te miroasa. Constientizeaza faptul ca atunci cand un caine nu te cunoaste te poate lua drept un intrus sau o amenintare.

-Nu fugi niciodata de un caine. Instinctul unui caine il va face sa te urmareasca si sa te prinda. In schimb, ramai nemiscat, cu mainile pe lateralele corpului. Evita contactul direct cu ochii cainelui. Cand acesta isi pierde interesul , indeparteaza-te incet.

-Nu deranja un caine cand doarme, mananca, mesteca o jucarie, sau este in prezenta puilor sai. Fii sigur ca acesta stie ca esti in apropierea lui inainte de a pune mana pe el chiar daca e propriul tau catel. Un caine surprins poate musca din reflex, instinct.

-Invata copii sa nu cicaleasca sau sa urmareasca un caine.

-Nu lasa niciodata un copil singur cu un caine.

Daca esti atacat

-Pune ceva intre tine si caine. Foloseste-ti haina, poseta, rucsacul, bicicleta sau orice altceva ce te poate desparti de caine.

-Protejeaza-ti capul. Daca esti jos, acopera-ti capul si urechile cu mainile si “fa-te covrig”. Incearca sa nu misti sau sa tipi.

-Ingrijeste-ti ranile. Spala orice rana cu apa si sapun si cauta ingrijire medicala.

-Fa o plangere despre atac la politie sau la protectia animalelor. Incearca sa retii cat mai multe aspecte  referitoare la atac pentru depunerea plangerii.

Fericirea ta, a animalului tau de companie  si  a oamenilor  din jurul tau este importanta pentru noi. Daca ai grija responsabil de cainele tau si dai sfaturi si  altor stapani, poti ajuta la prevenirea muscaturilor.