acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » , , , , , , , , ,

S.O.S. Animalele Comunitare, la C.N. Nichita Stănescu

La Colegiul Naţional “Nichita Stănescu” din Ploieşti s-a înfiinţat comisia “S.O.S. Animalele Comunitare”, din dorinţa de a schimba mentalitatea actuală din societate încă din perioada de formare a elevilor, prin implicarea lor în acţiuni de protecţie a animalelor, ne anunţă elevi şi profesori ai Colegiului Naţional “Nichita Stănescu” Ploieşti, prin intermediul unui comunicat de presă. În comisia nou înfiinţată sunt înscrişi 50 de elevi voluntari, iar în fiecare zi se alătură şi alţi elevi.

Dintre obiectivele comisiei se numără: însuşirea de către elevii din Colegiul Naţional “Nichita Stănescu” Ploieşti şi din alte instituţii de învăţământ din Ploieşti şi Prahova, a noţiunilor legate de importanţa protejării animalelor fără stăpân, cunoaşterea legislaţiei privind protecţia animalelor, informaţii importante despre igiena şi personalitatea animalelor de companie; parteneriate cu alte instituţii de învăţământ din Prahova; parteneriate cu Asociaţiile de locatari din Prahova, în vederea promovării legilor de Protecţie a Animalelor (pliante, flayere), a susţinerii politicii de sterilizare şi vaccinare a animalelor comunitare de pe lângă blocuri şi returnarea lor şi, de sensibilizarea a populaţiei cu privire la actele de cruzime împotriva animalelor fără stăpân; parteneriate cu cabinete de Medicină Veterinară, în vederea sterilizării şi vaccinării animalelor fără stăpân (la preţuri acceptabile) şi acordarea de prim ajutor a animalelor accidentate de pe străzi; parteneriat cu Primăria Ploieşti pentru înfiinţarea unui alt adăpost; parteneriat cu Poliţia Prahova şi cu Poliţia Rutieră Prahova pentru informarea populaţiei cu privire la actele de cruzime împotriva animalelor şi consecinţele legale ale acestora; organizarea de programe de informare a elevilor şi populaţiei oraşului Ploieşti şi a judeţului despre importanţa protejării animalelor fără stăpân, prin intermediul profesorilor şi elevilor voluntari din cadrul Colegiului “Nichita Stănescu” Ploieşti; vizitarea unor adăposturi de animale comunitare, construite la standarde europene, din ţară şi străinătate, se mai arată în comunicatul respectiv.

De asemenea, se precizează că, în Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, proclamată în mod solemn la Paris, la sediul Unesco, 1978, este specificat, la art.10: “Educaţia şi instruirea publică încă din copilărie trebuie să conducă omul la observarea, înţelegerea şi respectarea animalelor”. Comisia îşi propune să promoveze legile 205/2004 si 9/2008, în rândul elevilor şi în rândul comunităţii. În acelaşi timp, membrii comisiei vor să sensibilizeze autorităţile locale cu privire la aplicarea acestor legi. Reprezentanţii acestei comisii, doresc să sensibilizeze populaţia cu privire la actele de cruzime împotriva animalelor fără stăpân. Voluntarii îşi propun să sensibilizeze autorităţile locale cu privire la “Nu este vina lor că sunt pe străzi! Aceste animale sunt ale nimănui şi nu ne interesează, dar ne deranjează”. Comisia susţine politica de înapoiere a câinilor sterilizaţi şi vaccinaţi în teritoriul său comunitatea de care aparţin, cu excepţia acelora care prezintă agresivitate. “Suntem total împotriva eutanasierii în masă a câinilor comunitari” spun membrii “S.O.S. Animalele Comunitare”.