acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri » , , ,

Semneaza petitia pentru infiintarea Avocatului Animalelor!

Televiziunea Juridic Tv si av. Coltuc Marius doresc sa stranga 100000 de semnaturi pentru infiintarea institutiei “Avocatul animalelor” din Romania.
Potrivit articolului 74 din Constituţie, iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Avocatul Marius Coltuc, iubitor de animale, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că ideea a venit după ce Elveţia a anunţat că va organiza, în această lună, un referendum pentru a stabili dacă animalele domestice au sau nu dreptul de a fi reprezentate de avocaţi în faţa justiţiei.

“Avem nevoie de o sută de mii de semnaturi pentru înfiinţarea instituţiei «Avocatul Animalelor» în Romania. Deja s-au strâns 10.000 de semnături, însă ca acest demers să poată fi pus în aplicare avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. Prin urmare, toţi cei care doresc să se alăture acestei acţiuni, pot completa următorul formular care poate fi trimis pe : nume, prenume, domiciliu, CNP, «sunt de acord, sub sancţiunea infracţiunii de fals în declaraţii, cu înfiinţarea instituţiei», explică avocatul.

Juridic TV este prima televiziune dedicată informării juridice a populaţiei, care a fost lansată online pe 8 februarie, difuzând un program zilnic, 24 de ore din 24, informau reprezentanţii casei de avocatură Coltuc, care finanţează proiectul.

Semneaza petitia aici

24 raspunsuri

unde pot semna?

intra pe link si ai aclo petitia.

am semnat deja :)

am semnat si eu !!

si eu

am semnat:)

Sper ca am reusit sa semnez, ca nu aparea numele meu la final. Tot la nr. 69 ramasese lista…

Nu va lasati oameni buni pana nu infiintati aceasta institutie. Si ei ca si oamenii merita sa fie aparati de organe abilitate sa o faca . Bravo pentru aceasta initiativa meritati toate laudele. MMMMMMMMMMMMMM noroc

Semnat!

aM SEMNAT SI SPER SA SE STRANGA NUMARUL DE SEMNATURI NECESAR …

Si eu am semnat si sper ca se va face ceva pentru aceste sufletele nevinovate!

Am semnat. Semnati si voi, iubitori de animalutze. Merita si ei asa ceva ;)

Care semnatura conteaza intr-adevar? Formularul trimis pe email sau semnarea petitiei online? Caci tind sa cred ca petitia online nu ajuta deloc, atata timp cat se introduc doar un nume si un email. Ar trebui scos link-ul catre petitie si sa ramana valabil doar trimiterea formularului pe

Astept pareri

http://www.juridictv.ro/specialistii-juridic-tv/casa-de-avocatura-coltuc

E util sa vedeti si ce voteaza suedezii:http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8550028.stm

IN SFARSIT….Poate cineva reuseste sa smulga o declaratie oficiala de la A.ch.R. parerea mea personala este ca A.Ch.R tacit aproba distrugerea cainilor comunitari : multi membrii ii considera "corcituri sau cotarle" multi crescatori de rase pure sa tem ca pied bani daca lumea incepe sa adopte caini comunitari….acesta asociatie discrimineaza pur si simplu cainii care nu sant de rasa pura….Cineva trebuie sa-i forteze sa-si expuna pozitia public.asta am tot incercat cu petitia mea, pe care nu da nimeni doi bani…nici macar o parte din romanii care se ocupa de animale…

sunt de aceeasi parere

am semnat si eu :)

da sunt de aceeasi parere si eu!!!

o initiativa foarte buna .. felicitari !!

as vrea sa semnez aceasta ptitie dar nu stiu cum sa procedez . Va rog frumos sa imi spuneti ce trebuie sa fac

Pai dara Angelica daca dai tu click pe articolul de mai sus si il vei si citi vei vedea cum,este foarte simplu…

Sa fie intr-un ceas bun !!!

acest avocat, a sabotat actiunea de strangere de semnaturi pentru infiintarea avocatului animalelor, prin inscrierea CNP-ului online, prin nestiinta sau rea credinta, totuna!