acum 14 ani

Sibienii adopta animalele fara stapan

Mulţi dintre sibieni au plecat acasă cu un animal de suflet

Mulţi dintre sibieni au plecat acasă cu un animal de suflet

Copiii sunt cei mai impresionaţi de puii căţeilor ori pisicilor.
15 câini, două pisici şi doi peruşi şi-au găsit stăpâni în urma campaniei de adopţii desfăşurate de Asociaţia pentru Protecţia Animalelor şi Naturii „Animal Life” din Sibiu. Campaniile de adopţii au început în urmă cu trei ani şi se desfăşoară în ultima sâmbătă din fiecare lună în zona centrală a Sibiului. Cum e sezonul de pui, membrii asociaţiei au adus peste 25 de căţei pentru a-i prezenta sibienilor în speranţa că vor fi impresionaţi de ei. Sibienii s-au dovedit foarte receptivi, atât la campania de adopţii, cât şi la activitatea întregii aso ciaţii. Şi au adus pe cont propriu câini adunaţi de pe stradă pe care i-au oferit, la rândul lor, spre adopţie altor sibieni. „Încercăm prin aceste campanii de adopţie să sensibilizăm sibienii, să le arătăm că aceşti câini nu sunt nişte animale sălbatice, că sunt nişte suflete care merită şi ele o şansă. Vin foarte mulţi copii, se joacă aici cu căţeii şi ei văd că micuţii căţeluşi sunt blânzi şi jucăuşi”, spune Andreea Rosetti, preşedintele asociaţiei.

Un comentariu

imi place mult acest caine ,il vreau eu ms pt intelegere