acum 14 ani

Top 5 caini buni pentru copii. Top 5 caini nepotriviţi

Golden Retriver: este un câine inteligent şi loial, iar în cei 10-12 ani de viaţă va deveni un membru adevărat al familiei.

Alegerea unui câine potrivit este o decizie dificilă pentru părinţii care au copii mici. Iată un top al celor mai buni câini pentru o familie, dar şi cele mai nepotrivite alegeri pentru un animal de companie care să stea în preajma copiilor, realizat de hubpages.com.
Top 5 câini buni

1. Pudel: este un câine hipoalergenic, inteligent şi foarte răbdător. Învaţă uşor să îşi facă nevoile fie într-un loc special amenajat în casă, fie să iasă afară. Se ataşează de întreaga familie şi nu doar de o singură persoană aşa cum fac multe alte rase, respectă toate indicaţiile stăpânilor şi are un caracter plăcut. Este un animal de companie foarte activ, e pregătit pentru plimbări lungi şi să se joace cu mingea atâta timp cât poţi. Dacă nu ai grijă să îi asiguri un program de exerciţii corect, este predispus la îngrăşare. Acasă, trebuie să îi faci baie o dată pe săptămână. Pudelul are o durată de viaţă de 10-12 ani.

2. Golden Retriver: este un câine inteligent şi loial, iar în cei 10-12 ani de viaţă va deveni un membru adevărat al familiei. Copiii se vor juca ore în şir cu el, dar ai grijă să nu îl tragă de păr. Golden Retriver-ul trebuie dresat de mic pentru a învăţa să socializeze cu alţi câini şi să îşi controleze energia deoarece este un câine foarte activ. Dresarea acestei rase este o plăcere deoarece poate învăţa până la 240 de comenzi, cuvinte şi fraze. Trebuie să îl speli doar atunci când este necesar ca să te asiguri că nu se va îmbolnăvi, căci această rasă este predispusă la alergii ale pielii.

3. Labrador: este răbdător prin natura sa şi foarte loial. Singurul obiectiv al labradorilor este să le facă pe plac stăpânilor. Dresajul acestei rase trebuie făcut de timpuriu pentru că mai târziu stăpânilor le va fi mai greu să impună respectarea regulilor. Dacă încerci să îl disciplinezi prin autoritate, îi vei răni sentimentele, ceea ce poate avea consecinţe neplăcute. Sunt uşor de îngrijit, dar năpârlesc în tot timpul anului. Trebuie să îi faci baie doar atunci când este necesar ca să nu îi se usuce pielea.

4. Mops: este ideal pentru copii deoarece este un câine foarte loial. Este de dimensiuni mici aşa că nu va trebui să îţi faci griji că îţi va răni copilul, dar asigură-te că nici copilul nu se va juca agresiv cu el. Este extrem de inteligent şi raspunde bine la laude pozitive. În timpul dresajului, stăpânii trebuie să fie calmi şi să nu ţipe, pentru că mopsul este sensibil la tonul vocii. Este, de asemenea, o rasă leneşă, deci e important să îl scoţi constant la plimbare ca să nu aibă o problema de obezitate. Se va simţi de multe ori iritat atunci când se simte ignorat sau când este certat. Trebuie să fie periaţi o dată la două săptămâni şi să le cureţi în mod regulat faldurile de pe faţă şi urechile. Are o durată de viaţă de 12-15 ani. Cele mai dese probleme de sănătate sunt deficienţele respiratorii, cauzate de botul foarte scurt.

5. Beagle: îi place să se joace şi să alerge şi este cel mai fericit atunci când este în preajma oamenilor. Rasa are o durată de viaţă de 10-14 de ani, aşa că este un partener de viaţă lungă. Există însă câteva aspecte la care trebuie părinţii trebuie să fie atenţi: este un câine încăpăţânat, deci un dresaj corect şi constant este absolut necesar. Trebuie, de asemenea, să aibă un program de mese strict deoarece îi place să mănânce mult. În plus, trebuie să îţi înveţi copiii să nu se joace cu câinele în timp ce mănâncă deoarece aecst lucru îl enervează. Are simţul mirosului foarte ascuţit, de aceea dacă simte miros de mâncare o va lua repede la fugă în acea direcţie. Este bine să îl ţii în lesă ca să eviţi astfel de probleme. Beagle-ul are blana scurtă, aşa că trebuie să fie periat doar o dată pe săptămână, dar năpârleşte foarte mult.

Top 5 câini nepotriviţi

1. Chow Chow: este pe primul loc în topul celor mai agresivi câini din cauza temperamentul său implusiv. Dacă îi arăţi acestui câine că îţi este frică de el, va profita de acest lucru şi va fi foarte agresiv. Nici o mână puternică nu va reuşi să potolească acest câine, care nu va ezita să te muşte pentru a se împotrivi. În plus, câinele chow chow are un păr lung şi zbârlit, iar dacă un copil mai mic l-ar trage în joacă de blană ar putea provoca o reacţie violentă nedorită.

2. Rottweiler: între 1979-1998 această rasă a deţinut poziţia a doua în ceea ce priveşte muşcăturile umane letale, potrivit raportului Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din America. Acest câine poate fi complet imprevizibil şi este nevoie doar de un minut de neatenţie din partea părinţilor ca să îl muşte pe bebeluş. Din cauza temperamentului agresiv ereditar al acestei rase nu este bine să nu fie în jurul copiii mici.

3. Pit bull: acest câine are o mare toleranţă la durere, dar niciun pic de răbdare cu copii. Proprietarul unui pit-bull trebuie să aibă o poziţie autoritară în faţa câinelui şi să nu îi permită să aibă un comportament violent.

4. Chihuahua: este pe listă nu pentru că micuţii căţeluşi sunt răi pentru copii, ci invers: copilaşii se pot purta urât cu ei. Au însă probleme cu încălcarea teritoriului şi pot ataca chiar şi adulţii dacă aceştia încearcă să se aşeze într-un loc pe care câinele îl consideră a fi al său.

5. Dalmaţian: acesta rasă este predispusă la surditate şi de aceea dalmaţienii pot deveni mai răi când încep să îşi piardă simţul auzului. Acest câine va răspunde, de asemenea, negativ la comenzi sau ordine dure, aşa că trebuie să îi vorbeşti frumos şi fii calm.

5 comentarii

AM AVUT O CATEA ROTTWEILER CAND AM NASCUT SI COPILUL MEU A CRESCUT ALATURI DE EA, NU A AVUT NICIOADATA TENDINTA SA-L MUSTE DIN POTRIVA ERA FOARTE PROTECTIVA CU EL. ESTE UN CAINE FOARTE ASCULTATOR SI NU AM DUS-O NICIODATA LA DRESAJ, DOAR TREBUIE SA TE IMPUI IN FATA CAINELUI SA STIE CINE ESTE STAPAN, SUNT O RASA DE CAINI FOARTE INTELIGENTI, AVEAM INCREDERE SA LAS COPILUL CU EA SI CAND ERA MIC IL IMPINGEA CU BOTUL SA NU CADA DIN PAT, IUBESC ASCEASTA RASA SI O RECOMAND ORICUI ARE SPATIUL NECESAR DEOARECE AU NEVOIE DE MULT SPATIU SUNT CAINI MARI

eu am un rottwailer si am zece ani nu mi se pare un caine foarte violent este foarte istet si nu a fost dresat dar este foarte sociabil cu alti oameni dar inca nu stiu ce ar face daca ar intra cineva la noi in curte si nu am fi acasa

eu personal am un pitbull.copilul de 3 ani aproape se joaca cateva ore pe zi cu cainele dar nu s-a intamplat nici un accident nedorit.doar o simpla zgariatura pe picior dar nu stiu daca de la caine sau de la gard(nu urmaresc cainele si copilul daca se joaca).cainii pitbull au o rezistenta fizica si PSIHICA foarte mare.ceea ce conteaza la aceasta rasa este crescatorul.asa cum este si la rasa rottweiler.eu as recomanda ca rasa de talie mare si perfect pentru copii rasa terra nova.as recomanda dresajul cainelui daca cainele face parte dintr-o rasa de talie medie sau mare iar din rasele mici nu as alege rasele hiperactive

Salut,
am si yo bull terrier alb cu negru am un fratior de 3 ani care se jaoca cu el si niciodata nu am avut probleme cu cainele si cu fratelemeu

un caine de rasa cane corso mi-a salvat viata.
am fost sa-l plimb iar un rotwailer probabil pierdut de cineva ma atacat iar cainele meu s-a luptat cu el pana cand unu din ei a decedat, castigator find cane corso, dar chiar daca la omorat pe rotwiler a suferit cateva rani destul de gve ,dar sa insanatosit
Este cel mai loial caine!!!!!!!!!!!!si o sa-i raman indatorat