Rex, saritorul de garduri

Acu 2 ani ne-am gandit ca vrem si noi un catel( eu si sotul, pe atunci doar prieten) , ne-am gandit sa cumparam un catel de rasa mica, dupa sa luam de la ecarisaj dar nicicum nu reuseam sa ajungem pentru ca e aiurea programul, pana la urma am renuntat. Dupa cateva luni ne-a zis un prieten ca cineva are un catel pe care nu-l mai pot tine si am zis sa mergem sa-l vedem.
Ne-a intampinat un metis de cooker care mai mult seamana a beagle, slabut( era mai slab decat pisica vecinei), dar care dadea din coada cu tot corpul, si din a-l vedea am ajuns a merge cu el acasa. A durat cateva luni sa ne punem pe picioare, sa luam calciu, sa rezolvam o infectie, sa ne dezvatam de ros tot ce prindem in cale, de la mobila la mainile noastre.
Au trecut 2 ani de atunci, avem un copilas de catel care este cel mai alintat de pe pamant, care sare garduri de 1 metru jumatate fara sa-l atinga, si noi fugim in pijama pe gradina dupa el, care stie sa deschida geamuri daca e lasat singur acasa, si nu e la el acasa, si care lasa copiii sa ii ia lemnele din gura fara macar sa clipeasca. Un catel care a fost pana la mare cu trenul , si care a strabatut tara in lung si in lat si a latrat la toti cainii si caii de pe drum( magarusii, oile si vacile sunt scutite)
El e Rex, rozulina noastra, care ne face oricand ziua mai frumoasa. Si orice s-ar intampla cu el va ramane vesnic langa noi pentru ca numele lui e inscris pe verighetele noastre!