Negrut

Eram dupa cateva luni de cautare a lui Rex.Rex a fost ciobanescul german care mi-a disparut dupa 3 ani … il culesesem de pe strada, mort de foame si plin de purici…L-am cautat in tot orasul, am pus afise….in zadar…parca intrase in pamant…
Si a aparut el, Negrut…mic cat sa-mi acopere podul palmei, fara ochi, plangand, dupa ce fusese aruncat impreuna cu alti trei fratiori pe un maidan…fusese norocos…era singurul care mai era in viata…mi l-a adus o cunostinta care-l gasise plangand de foame…Au urmat cateva luni de rabdare si grija…nu stiam cum sa-l hranesc…intenetul nu era la indemana in acea perioada…biberoanele incalzite, mucilagiile de orez amestecate cu lapte si ceai au inceput sa faca parte din rutina zilnica…au trecut 7 ani de atunci si nu-mi vine sa cred cand il vad acum…mare, negru, cu blana stralucindu-i de sanatate…era un petic de blana de dimensiunea actuala a urechii lui…il luam dupa mine la job intr-un rucsac…colegii glumeau si-mi ziceau “hai, ce mai astepti?!…n-auzi?…treci la alaptat!” cand se trezea si incepea sa planga…nici azi nu realizez cum am reusit sa-l cresc pe Negrut…am trecut prin emotii cand am fost la un pas sa-l pierd din cauza ca fiind prea mic si slabit s-a imbolnavit, dar Dumnezeu a facut un miracol…a ingaduit ca Negrut sa traiasca…A crescut si nu regret o secunda alegerea de a-l adopta…am crescut odata cu Negrut…in rabdare, bunatate, iertare, toleranta, liniste, iubire neconditionata…