Nu am sa va spun…

Nu am să vă spun o poveste ca multe altele din oraşul ăsta al nostru, o poveste cu cîini ai nimănui… de fapt, ai noiştri, ai tuturor.
Nu am să îmi vărs aici tot năduful (doamne, şi ce-aş mai face-o !) pe edilii ăştia ai noştri care ne promit marea cu sarea cînd vin iar cînd pleacă lasă lucrurile mai rău.
Nu am să vă spun povestea despre cum un brav concetăţean de al nostru, ca mulţi alţii de altfel, gîndeşte (scuzaţi, am folosit un verb nepotrivit cetăţeanului respectiv), crede că rezolvă problema aruncînd o căţea cu puii ei, 5 la număr, undeva în Bucureştiul ăsta mare, oriunde altundeva numai să nu-l mai deranjeze pe el.
Nu am să vă povestesc cum s-au găsit unii “nebuni” (printre care mă număr şi eu) care să-i hrănească, să încerce să-i protejeze de frig şi cum s-au găsit evident alţii care să-i injure şi să-i ameninţe pe cei dintîi şi cel mai rău, s-o hăituiască pe biata caţeluşă cu puii ei, să-i blocheze toate căile de acces spre cele cîteva colţişoare unde s-ar putea înghesui unii în alţii puţin mai protejaţi de vînt şi ploaie.
Nu am să vă povestesc cum le-am facut o cuşcă unde să se adăpostească, în care şi-au petrecut fericiţi o singură noapte pentru că nişte “binevoitori” au luat-o şi au aruncat-o.
Nu am să vă spun… ba da, asta am să vă spun, am să vă spun cît de mult am îndrăgit-o pe această căţeluşă atît de blîndă, atît de iubitoare şi protectoare cu puii ei. Atunci cînd cineva le aduce de mîncare îi lasă pe ei să mănînce şi îi spraveghează, cînd unul schelălăie se duce repede la el, aleargă de la unul la altul de parcă i-ar număra tot timpul să se asigure că sunt toţi. Este atîta nelinişte în privirea ei încît ţi se rupe sufletul. Puii sunt ca şi copiii, se hîrjonesc, au încredere în toată lumea, sunt foarte drăgălaşi. Au trecut aproape 2 luni. Între timp un pui a dispărut, nu ştiu ce s-a întîmplat cu el. Am apelat la Vier Pfoten, au luat-o, au sterilizat-o şi au adus-o înapoi. Cît de speriată a fost şi cît a suferit, numai ea ştie. Eu ştiu cît de mult s-a bucurat cînd şi-a reîntîlnit puii. Dar povestea ei nefericită continuă.
Nu am să vă spun că şi în clipa asta în care vă scriu, stau cu inima cît un purice să nu li se întîmple ceva rău. Nu am să vă spun nimic din toate acestea.
Doar am să vă rog din tot sufletul să mă ajutaţi să găsim o soluţie să-şi afle un loc al lor pe lumea asta unde să fie iubiţi şi să nu mai fie hăituiţi.