acum 14 ani

Intrebari si raspunsuri »

Cum imi pot reveni mai repede dupa moartea cainelui?

Am avut o fetita, era Boxer, :( dar din pacate mi-a murit acum 3 ani….. si acum cand ma uit la poze cu ea plang, eram cele mai bune pretene, jucam ascunsa cu ea ..va rog frumos daca se ofera cineva sa ma ajute, o sa-i multumesc toata viata.

59 raspunsuri

Ce intelegi prin ajutor? Un alt boxer care sa o poata inlocui?

Hmm…ma bucur ca esti sufletista, inseamna ca ti-ai iubit animalul.
Si acel animal ar fi foarte fericit sa stie ca vei adopta un catel si il vei face prietenul tau. Este cea mai buna solutie sa o uiti pe boxeritza, crede-ma!
Sunt mii de catei care asteapta, trebuie doar sa vrei.
Si..poti adopta chiar 2, daca vrei, o sa vezi ce fericita vei fi!!
-Mihai-

Cel mai bine e sa umpli golul sufletesc cu un alt animal, dar nu tot de aceeasi rasa.
Si eu am avut un caine, cainele care m-a determinat sa ma fac medic veterinar.A murit cu o zi inainte sa-mi dau licenta.Nu stiu cum am avut puterea sa-mi inhib durerea pe moment, stiind ca o am de dat un examen care ma va face sa lupt pentru semenii ei.
Dupa ce am luat licenta am plans-o 1 saptamana, gandindu-ma cat de mult mi-a schimbat viata acest caine.
Dupa ea mai avut inca 2 caini:ciobanesc german cu blana lunga care a murit la socrii mei intoxicat cu stricnina-asta a fost durerea care ma facut sa ma protejez mai mult sufleteste pentru ca suferinta a fost mai mare comparativ cu prima pierdere pentru ca avea doar 2 ani si s-a chiniut 2 ore pana cand a murit (eu cu sotul meu fiind in Bucuresti) si un pekinez pe care l-am salvat la cabinet de parvoviroza si pe care proprietarii nu l-au mai vrut.
M-am bucurat de personalitatea fiecaruia.Asta m-a facut sa trec mai departe.
Nu-ti recomanad sa-ti iei un animal din aceeasi rasa pentru ca-ti va aduce aminte si vei face comparatie de multe ori cu celalat pe care il plangi inca.
Adresa mea daca te mai pot ajuta cu ceva:

cred ca daca iti vei lua un caine asemanator,sau daca vei adopta un caine maidanez vei avea parte de multa iubire si astfel vei uita durerea provocata de moartea cainelui…

Draga Maria, da doamne sa fie vorba de un alt boxer, caci de altfel nu pot sa-mi imaginez cata incompetentza poate tolera site-ul asta….

nu conteaza ce rasa de catel iti iei, dar golul trebuie umplut. Ai iubire de daruit si e pacat sa se risipeasca. Boxerita are locul ei in inima ta si n-o sa i-l ia nimeni niciodata. Vei iubi un alt catel, nu mai mult sau mai putin, ci doar altfel. Si eu cred ca e bine sa iei alta rasa. Eu am avut o canisha pe care am iubit-o enorm si am plans mult dupa ea; acum am o scottish-a si nu pot sa imi imaginez viata fara ea. Fiecare caine are calitatile lui si pentru ele ii iubim. Cred ca daca mi-as fi luat tot o canisha as fi facut fara sa vreau comparatii intre cele doua si nu mi-ar placea sa cred ca una e mai buna decat cealalta. Oricum cred ca cel mai bun lucru este sa iti iei un puiut dragut dintr-un adapost

Imediat dupa ce mi-a murit cainele am realizat ca nu stiu sa traiesc fara el, pur si simplu. A fost singura constanta din viata mea, m-a insotit pretutindeni mai mult de jumatate din viata, in ultimii 6 ani ii dadeam medicamentele in 2 si apoi in 3 prize zilnice, de f mult timp imi planificam vacantele si orarul in functie de nevoile lui, pana in ultima clipa am luptat si am luat decizii pt el. Tot ce ma inconjura avea legatura cu el, toti prietenii ne stiau nedespartiti, tot ce realizasem se intamplase avand acest caine alaturi, in timpul vietii lui. Bine a spus un bun prieten, ca simte ca i-a murit un coleg de facultate – cel mai intelept coleg.
Am ramas cu 9 caini extrem de diferiti, dar in fiecare din ei il regasesc putin pe lider, pentru ca fiecare a fost crescut si educat in prezenta lui. Multimea animalelor care depind de mine m-a obligat sa respect rutina zilnica.
Apoi, la scurt timp, am gasit o punga cu 7 catei de cateva ore si eforturile supraomenesti de a-i tine in viata nu mi-au mai lasat timp sa ma gandesc la depresie. Daca inainte ma trezeam cautandu-l pe cainele meu drag, in primele saptamani ale acestor 7 micuti dormeam bustean in reprize foarte scurte si apoi o luam de la capat cu formule de lapte, bai, samd. Incet dar sigur, m-am convins ca viata ne ofera compensatii pentru tot. Si ca e natural ca animalul pt care noi suntem dumnezeul sa moara inaintea noastra. Inca incerc sa invat sa traiesc fara tovarasul meu, dar acum sunt convinsa ca intr-o zi voi reusi acest lucru – si ma felicit ca nu m-am protejat egoist refuzand sa adopt si sa ajut alti catei. Sunt impacata cu trecutul si ma simt privilegiata ca am avut atatia ani alaturi un caine care m-a invatat sa privesc viata prin ochii sai, cu mai multa empatie, intelepciune si compasiune.

nu vreu un boxer doar sal inlocuies ….boxeri sunt o rasa foarte iubitoare jucausa si desteapta tot timpu knd vad un boxer plang de durere k eu nu imi permit sami iau unu…….

cel mai bine este sa salvezi un animal de pe strada,care are nevoie de tine si de iubirea ta !

am cautat ajutor la voi, dar nu l-am prea gasit. acum o luna si 4 zile ne-a murit catelusul nostru drag care era mult prea tanar pentru a ne parasi. incercam din rasputeri sa trecem peste aceasta pierdere, dar nu putem.Pufu este un subiect tabu, crezand ca ne protejam unii pe altii( eu, sotul si fata), insa simt ca asta ne apasa si mai tare.In fiecare saptamana ne ducem la marmantul lui si cam asta e tot ce facem impreuna, in rest, suferim separat si asta se vede pe noi dar nu avem nici unul curaj sa vorbim. Nu stiu ce trebuie sa facem ca sa putem merge mai departe fara el.Alt catel nu se pune problema ( nu avem putere ) mai ales ca el chiar era special, facea lucruri pe care nu le-am vazut la alti catei.Imi doresc din tot sufletul sa ne gandim la el cu drag, nu cu durere. Durerea nu trece orice am face, e mult prea mare si simt ca-l suparam dar….ce putem face oare? Ajutati-ne, va rugam cu sfaturi(stiu ca sunt multi care au simtit ca noi si ne pot ajuta din experienta) in afara de “luati-va altul” care este total exclus din mintea noastra.Ti-am fost de mare ajutor….poate doar sa nu te simti singura…nu credeam ca poate fi atat de dureros

absolut niciun catzel nu va putea lua lokul ei,fiecare e unik an felul lui….poti lua 10,vei face comparatie mereu cu cea care a fost…..ancet…ancet durerea se va stinge dar niciodata nu o vei putea uita,si crede-ma stiu ce spun,am trecut prin ce treci u,al meu a murit acum 12 ani,iar imaginea lui o voi avea mereu an minte….ati doresc multa bafta !!!!

Nu iti vei reveni pana cand nu iti vei oferi dragostea catre un suflet nevinovat de catelus maidanez.Citeste ,sunt atatea anunturi de adoptii.Succes sa iti gasesti jumatatea;)

ce frumos vorbeste popa Maria…eu trec printr-o situatie foarte grea cu o pichineza de 2 luni are lipsa mare de calciu si risc sa o pierd plang numai cand ma gandesc nu mai suport sa o aud ca plange…plange intruna…eu am zis ca daca moare nu imi voi mai lua niciodata un catel pentru ca ma consider vinovata de tot ceea ce i se intampla nush daca chiar sunt dar eu asa ma simt…o iubesc enorm si ma rog in fiecare zi sa nu i se intample ceva mai rau cu toate ca imi trece prin cap ca poate ar fi mai bn daca ar muri pentru ca s-ar scapa de chinuri…o doare labuta foarte rau…ma simt dezamagita,trista si fara speranta…si simt o iubire imensa fata de acest sufletel nevinovat…o ador

am o poveste incredibila de crezut de cei care nu iubesc animalele :( puiul meu care l-am avut timp de 14 ani mi-a murit anul trecut pe 23 aprilie .
De atunci am o durere de neimaginat, nimeni si nimik nu imi va umple golul din inima mea,el era jumatatea inimii mele,acum este sfasiata de durere
Prietenul meu m-a scos din camera cand puiutul meu isi dadea sufletul,se spune ca nu e bine sa stai si m-am intors cam dupa circa 20 min ca nu mai stiam minutele si orele de durere,dar dupa spusele prtnului meu….m-am dus la el si am pus capul pe pieptul lui si deodata sa inebunesc..nus tiam ce se intampla ,am crezut k am inebunit …a inceput inimioara lui din nou sa ii bata pentru 2,3 secunde ..cateva batai doar pentru mine sa imi arate cat de mult m-a iubit.
Stiu,pare de necrezut dar cei care au parte de aceste suflete dragi stiu ca aceste miracole se intampla

Cum iti poti reveni mai repede dupa moartea cainelui? Ce doresti? Sa nu mai suferi? Suferinta face parte din viata, si ea, poate mai mult ca orice, ne aminteste ca trebuie sa traim. Nu poti sa nu suferi! Daca n-ai suferi nu l-ai fi iubit. Singurul lucru care ne este disponibil in acele momente este sa acceptam ca nu mai este, sa nu il mai cautam prin casa, prin gradina, prin parc. A PLECAT! Odata ce am aceeptat ca trupul lui a trecut in nefiinta, abia atunci vom simti ca este inca langa noi. In sufletul nostru, in visele noaste, in amintirile noastre. Cainel a murit? NU. Traieste mai departe si ESTE CU NOI, atat doar ca trebuie sa stim sa auzim , ascultam, mirosim, simtim. Sufletul lui va pleca de langa noi abia cand vom intelege ca nu a murit si ca ne asteapata sa venim in lumea lui sa ne jucam impreuna ca altadata.
Si eu am trecut prin asa ceva acum 3 an. Pe data de 16 august 2008, intro dimineata racoroasa de vara, a plecat. Cat am suferit? Nu se poate descrie in cuvine. Am intrat in depresie 2 luni de zile. Nu ma mai interesa NIMIC. Atunci imi doream numai sa fiu cu el. Nici azi nu stiu de ce a murit.Avea 7 ani. Il chema Albedo. Schnauzer urias era. In aceste 2 luni sufletul cainelui a incercat sa ajungAa la mine sa imi spuna ca NU este mort. Insa eu refuzam sa cred. Pentru mine, atunci, moartea era realitatea ultima. Era capat de linie! Nimic nu mai exista dupa moaste! Nu credeam in Dumnezeu si nici in viata dupa moarte. CAT M-AM INSELAT!.Ceea ce mi s-a intanplat, dupa ce am reusit sa accept ca si-a intrerupt existenta pe acest pamant in acea zi, este de domeniul paranormalului. Insa de atunci sunt CONVINSA ca cei ce pleca de langa tine nu au murit, ci ii vei reintanli, atunci cand va trebui sa parasesti si tu aceasta lume. Nu este singura noastra existenta, iar pe cei pe care ii iubim ii vom revedea. Asculta-ti sentimentele, traiestele cu sufletul si vei intelege ceea ce putini dintrte noi accepta. SUFLETUL CELUI CE A PLECAT VA RAMANE LANGA NOI ATATA TIMP CAT ESTE NECEAR. CAND NE LINISTIM SI ACCEPTAM SUFERINTA TRECERII IN NEFFINTA AL CELUI CE NE-A FOST ATAT DE DRAG, SE VA RIDICA LA CER. ATUNCI VOM FI PREGATITI SA MEGEM MAI DEPARTE!
p.s Acum am un maidanez de 2 ani. Il cheama Vipo.

poate ca postarea mea vine cam tarziu dar acum am dat peste acest site cautand si eu sa ma alatur oamenilor care trec prin suferinta pierderii unui sufletel iubit.poate pina acum durerea ti s-a mai atenuat(vad ca a trecut ceva timp de la postare).din nefericire si eu mi-am pierdut catelusa.era o catelusa pitbull minunata alb cu negru.am avut-o 11 anisori si viata noastra a fost binecuvintata de prezenta ei.am atitea amintiri minunate cu ea pt care sint asa recunoscatoare..era confidenta mea si intelegea foarte multe lucruri.in primul rind nu suporta sa te vada suparat.venea imediat sa te pupe si daca ne mai certam intre noi prin casa la fel venea sa ne impace.nu suporta cearta.ne-a dat niste lectii extraordinare de iubire,toleranta si iertare.ne-a invatat sa ne bucuram de fiecare moment frumos si de lucrurile simple din viata.acum 6 saptamani s-a ridicat ingerasul meu la ceruri.a facut o torsiune de stomac si in cateva ore a fost moarta cu toate ca am ajuns cu ea la spital foarte repede(eu locuiesc in olanda).au bagat-o in operatie insa medicul a hotarit sa o eutanasieze pe masa de operatie pt ca stomacul ei era necrozat.nu stiu cum s-a intamplat.am o mie de ganduri si intrebari fara raspuns.toti stapinii de cainisori ar trebui sa stie despre aceasta afectiune pentru ca este o mare urgenta veterinara.daca dati un search pe google veti gasi si factori de risc(obiceiuri alimentare,rasa) si simptomele specifice.e foarte important sa se ajunga cu cainele cat mai repede posibil la un spital veterinar de urgente.cateva ore pot fi fatale.scriu asta in speranta ca la un moment dat aceasta info poate ajuta.e bine sa stii dinainte.eu nu am stiut.
e foarte greu sa treci prin asa ceva si eu cred ca in timp suferinta se mai atenueaza dar nu dispare complet niciodata,acum depinde si de persoana.este important sa nu negam suferinta si sa vorbim despre animalutul pierdut cu familia, prieteni, si cu oameni care au trecut prin aceeasi experienta.asta ajuta foarte mult.eu am dat peste un site unde se poate aprinde o luminarica in memoria fiintelor dragi http://www.lightacandle.co.uk/showall.html#footer.mie mi se pare ceva foarte frumos si spiritual.pe mine ma ajuta chestiile astea in procesul de acceptare.mi-e tare greu in continuare,urlu,pling,citesc.eu am optat pentru incinerare si am cenusa ei intr-o urna.mereu vorbesc cu ea.si mai tin un jurnal in care scriu amintiri despre ea.pe mine lucrurile astea ma ajuta.primul si singurul meu caine si prieten sincer si devotat.mi-e dor de limbuta ei pe fata mea si de alte milioane de lucruri pe care le faceam impreuna dar stiu ca ea va exista mereu in sufletul si in amintirea noastra.pentru cine simte nevoia sa vorbeasca despre acest lucru sau sa ne ajutam prin a ne impartasi durerea adresa mea de mail este

La inceput e socul…apoi durere..timpul vindeca ranile..ramanem cu amintirile dar viata merge inainte..daca ai iubit un caine care nu mai e, nu cred sa nu mai tii si la altul care apare din nou in viata ta.

Luni, 12 martie, ora 21,15, a murit cel mai drag si iubit membru necuvantator al nostru :Ody ! Neasteptat, brusc, s-a dus undeva , intr-un loc pe care as dori tare mult sa-l aflu. Este absolut cumplita durerea ! L-am crescut aproape 12 ani, l-am iubit, l-am rasfatat…, a fost , efectiv, “copilul” nostru. Intelegea tot, era vesel sau trist, in functie de imprejurare. Doar ca nu a vorbit…., in rest, era ca si noi, cu bucurii, dureri, satisfactii, dar, mai presus de orice, ne-a iubit neconditionat ! Ceea ce nu s-ar putea spune despre anumiti oameni. Incercam sa ne revenim cat de cat…, este insa extraordinar de greu. Sotul este acum in spital, la Cardiologie a suferit un soc ( a murit pe piciorul lui ). Mi se spune sa adopt un altul…. Dar, sincer, nu as vrea sa mai trecem prin ac trauma. vom incerca sa depasim momentele ac cumplite si ne vom aminti de el cu dragoste mereu. In fiecare seara ii aprind o lumanare si ma rog pt sufletelul lui. Ata este tot. Nu doresc nimanui sa simta si sa treaca prin asa ceva .Va admir si va respect pe toti cei care iubiti animalutele !!!!! Vera

Dumunica 22 aprilie ,mi-a murit cel mai frumos caine si cel mai destept, pe care l-am avut vreodata .Sambata a latrat,a mancat,a baut apa .Iar dimineata l-am gasit mort in cotetul lui .Nici acum dupa doua zile de la moartea cainelui meu REx ,nu pot sa-mi revin,nu stiu ce sa fac,ca plang in continu dupa el.Cand veneam de la servici,ma simntea ca vin ,si se bucura ,cand intram pe poarta ,era bucuros,si primul lucru care il faceam ,era sa ma duc mai intai la el si sa-l imbratisez si sa-l mangai,apio el se uita in ochii mei ,incercand defiecare data sa-mi spuna ceva pe limba lui ,dupa care imi dadea labuta in semn de respect.o sa-mi fie dor de el ,foarte mult timp,parca si curtea este pustie si fara viata.Desi mai am un caine pechinez ,de doua zile el nu mai are pofta de viata din cauza ,ca prientenul lui canin a murit .Am fost la medicul veterinar si ia dat un diagnostic ,ca fiind boala batranetii la caini.De un timp el nu mai auzea si vedea intetosat,si lua ametelile si lesina.Nici acum nu pot sa accept moartea cainelui meu Rex.

In viata toti avem avantaje si dezavantaje , traim la inceput cu bucurii si cand vine sfarsitul care nu il dorim devine foarte foarte dureros. Ieri 14 Iunie 2012 mi sa ridicat la ceruri cel mai scump si iubit catelus care l-am iubit enorm de mult , era un Teckel Soricar si avea 17 anisori si 2 luni cand sa stins….ne este atat de dor de el si ii simtim lipsa in casa foarte mult . A fost un caine foarte energic , plin de viata , jucaus cu toate ca avea si partile rele ca orice catelus…durerea este nespus de grea. Va ramane mereu in sufletul si inima noastra!

In noaptea de 13 spre 14 iunie 2012 a plecat “Gilda mea”, sufletelul meu drag. Era o catelusa maidaneza aciuata la casa noastra de la tara, de anul trecut, in mai. Fusese a unor vecini, a facut un pui si vecinii au decis sa-l pastreze pe el si s-o alunge pe ea. Au dus-o departe, intr-un alt sat, de unde s-a intors peste un an, dar nu au mai primit-o inapoi. Umbla pe ulita satului, la mila cui se nimerea si uite-asa a ajuns la noi. Asta s-a intamplat anul trecut… A devenit fetita mea si eram nedespartite. As fi vrut s-o pot lua la oras, dar am acasa doua pisici, am vrut s-o dau unor prieteni de aici, dar m-am gandit ca as mai vedea-o rar, asa ca, in decembrie, cand si parintii mei s-au retras de la tara si s-au intors in oras, l-am rugat pe un vecin sa aiba grija de ea. Mergeam acolo cand puteam si destul de des, deoarece am ales sa extindem si sa renovam vechea casa. Ea cunostea deja sunetul motorului, nici nu pueam bine piciorul pe pamant, din masina, si aparea. Avea o cusca, la vecin, dar statea mai mult in curtea noastra si se imprietenise cu muncitorii. Intotdeauna aveam ritualul nostru, inainte de a intra in casa, de a face orice altceva. Intr-o saptamana, doua, casa ar fi fost gata, am fi luat si noi concediu si am fi mers la ea. Ma gandeam deja ca la iarna o voi lua acasa, la bloc, cu pisici cu tot, ca nu as mai suporta sa ma despart de ea. Iar joi dimineata… a cazut cerul pe mine si de atunci nu-mi mai revin. Gilda mea a fost ucisa chiar de cainii vecinului, pe care i-am hranit si eu si pentru care am platit tratamentul, la veterinar, cand au fost bolnavi, acum cateva saptamani. Nu se stie de ce si care din ei (cateaua si doi catelandri, ce pareau inofensivi) a ucis-o. Poate toti trei… A gasit-o vecinul “mursecata” in fata portii noastre. Nici macar nu a gasit de cuviinta s-o ingroape. A pus-o intr-un sac si a dat-o gunoierilor.
Sunt bolnava, nici nu ma pot uita la pozele cu ea, nici nu stiu cum voi mai putea merge “acasa”, va fi urat si pustiu fara sufletelul meu. Imi vine sa plang tot timpul, mi-e dor s-o strang in brate, mi-e dor de labutele ei albe si de ochisorii ei cafenii, dintre care unu era cuprins de albeata… Mi-e dor de petele maronii din blanita si nu pot concepe, nu pot intelege, nu ma pot resemna… Mai era atat de putin si am fi fost din nou fericite… Eu ce fac acum, fara “Gilda mea”?!

Sincer?
Nu cred se poate uita in nici un fel faptul ca ai avut un prieten necuvantator care te-a iubit neconditionat. Am avut o bishonita Doly de 3 ani care din pacate a murit in noaptea de 23spre 24 iulie 2012, inexplicabil. Am dus-o la sterilizat pe 21 iulie 2012, o operatie cat se poate de banala, si dupa 2 zile a murit in somn.Voi trai mereu cu vina in suflet ca eu am dus-o acelui doctor veterinar ,si am platit destul de mult, sa o omoare pe Doly.Am vrut ce era mai bun pt ea.Nu a catadicsit sa-mi raspunda “de ce”, “cum a fost posibil”.Dimineata cand l-am sunat ,distrusa , si i-am spus ce s-a intamplat mi-a raspuns sec ,”imi pare rau, se mai intampla”.Oare imi voi reveni vreodata? Cum sa-i spun eu fetitei mele de 11 ani ca Doly nu mai e.Era un membru al familiei.De doua zile plang si ma amagesc cu gandul ca e doar un vis urat…dar nu este…
In amintirea lui Doly 2008-2012.

Eu v-as spune sa incercati sa treceti peste,da stiu,e greu si mie mi- greu sa trec peste,dar daca nu trecem peste cainele nu se odihneste in pace.ei bine cainele tau nu se odihneste in pace de3 ani,singura metoda pentru a se odihni accepta ca a murit daca il iubesti fa asta pentru el,sunt maria,si stiu prin ce treci tu gandestete acumfiindca cainele tau a murit mai ai un inger pazitor.

Inteleg e foarte greu sa-ti pierzi cainele, dar sa pierzi ambii caini care ti-au marcat copilaria in acelasi an la interval de 3 luni e chiar de nesuportat. Primul caine un schnauzer corcit, cel mai rau caine pe care l-am vazut, nu cred ca exista prieten sau ruda care sa fi scapat de muscatura lui, a murit la 13 ani de batranete in Mai. Cel de-al doilea caine nu stiu ce rasa era exact dar nu parea maidanez, era alb cu urechi maro la vreo 40 kg, deci foarte mare. Era foarte jucaus si plin de viata si in comparatie cu celalalt foarte bland si sociabil, se juca toata lumea cu el. De cand a murit primul caine in mai, cel alb nu mai iesea din cusca, parca suferea dupa amicul lui, nu manca, nu bea apa. Chestia asta a durat o luna dupa care parca isi mai revenise un pic, dar brusc la inceputul lui iulie a inceput sa schiopateze pentru ca la sfarsitul lui august sa fie complet paralizat. La veterinar mi-au spus ca e faza terminala, deci nu am ce sa-i fac. M-am impacat cu ideea, desi se chinuia cumplit sa-si faca nevoile, neputand sta in picioare. Il gaseam murdar de propriile fecale, dar nu m-am descurajat l-am spalat tot timpul, am incercat sa-i fac un ham sa-i usurez situatia dar nu prea a dat roade. O saptamana intreaga a refuzat sa manance sau sa bea apa, si pe 24 august a murit. Nu inteleg de ce a murit asa brusc, desi avea doar 5 ani facea 6 curand. Probabil ca ar fi trebuit sa-l eutanasiez cand a paralizat dar nu m-a lasat inima. Ca sa treci peste asa ceva e greu, dar nu imposibil desi de uitat nu ai cum. Am foarte multe poze cu ei impreuna, o sa le inramez si le pun prin casa ca sa-mi aduc aminte de clipele frumoase petrecute cu ei. Acum am ramas cu o pisica de 3 ani, dar curtea mi se pare goala, de parca ar lipsi ceva. Cand ajung acasa inca ma mai uit in cusca sau sub masa din obisnuinta. Acum vreau sa-mi iau un caine si sigur o sa imi iau doar ca nu l-am gasit inca. Toate cele bune si respect pentru toti iubitorii de animale!

Pe data de 31 august a plecat de langa mine ingerasul meu drag. Un cocker de aproximativ 5 ani care s-a stins intr-o zi. Nu pot descrie in cuvinte prin ce trec de atunci. Caut in disperare dovezi ca viata nu este in zadar iar moartea nu este decat o trecere. Vreau sa cred ca acolo, undeva sufletul lui este linistit si fericit. Cu fiecare clipa care trece simt ca innebunesc din ce in ce mai mult de durere si de dor…

in noaptea de 10 noiembrie mi-am pierdut printesa intr-un accident de masina o mica neatentie i-a fost fatala,a fost un soc pentru mine s-a intamplat atat de repede incat nu ma pot acomoda cu gandul ca nu mai este,ma invinovatesc prea mult pentru ce s-a intamplat,mi se rupe sufletul de durere,plang ,ma linistesc apoi o iau de la capat,orice fac imi aduce aminte de ea,oriunde ma uit o vad pe ea,mi-as da ani din viata doar sa o am inapoi,imi este foarte greu sa accept ca nu mai este,o strig si nu vrea sa imi raspunda:(((….m-a afectat atat de mult incat nu as putea sa adopt altul,nu as putea sa iubesc altul sa ma joc sau sa il vad in pat la caldura stiind ca ea este in pamant…sper doar ca in timp sa pot invata sa merg mai departe fara ea

Ma bucur ca am dat de acest site si sa pot sa imi impart si eu povestea oarecum…cainele meu Metis Peckinez pe nume Dixi a murit azi noapte dupa 2 zile chinuite in care nu putea sa respire cum trebuie..dupa simptome mi-am dat seama ca de la o raceala banala..avea 14 ani..a fost copilul casei..am crescut alaturi de el..in trecut a fost muscat in zona gatului de un Canne corso care nu era tinut in lesa..si s-a infectat..a facut ca o tumoare..a fost opera..s-a facut la loc..a avut tub de drenaj..mereu statea langa meama sa il mangaie si sa elimine prin acel tub ce era de eliminat..si ca printr-o minune asa dintr-o data s-a vindecat toata zona..s-a retras tot..era “ca nou” era iar vioi..nush..a trecut prin atatea si acum de la o raceala sa nu poti respira..veterinarul i-a facut antibiotice..pana ieri cand ma uitam la un film si l-am auzit dintr-o data ca a urlat si a cazut lat..l-am chemat pe tata..ii iesea pe nas si pe gurita spuma cu ceva rosu..sigur pneumonie ceva..lichid la plamani :(..si l-am sters cu tata..era lesinat..cu limbuta intr-o parte..si parca isi revenise putin..l-am pus pe labute si se uita la noi :( si respira rapid..si dupa 20 de minute eram cu tata langa el..a ridicat capu si a urlat iar si a cazut lat a dat cu capu de pamant :( si atat a fost..si mai mult lichid din nasuc :( ma simt asa aiurea…e ciudat si foarte trist sa vezi toate astea pana in ultimul moment :( i`ll miss him so much..a mei plang ca niste copii..nu vor sa mai auda de alt caine

si eu am avut o catea :(( o chema linda am crescuto de mica.. si mia murit acum 3 zile … a paralizat ca era prea grasa , nu mai putea umbla cu picioarele din spate deloc si am duso la veterinar si iam facut radiografie si mio zis veterinaru ca nu mai are ce sai faca ca are si febra nu-si putea face treburile si ca ar fi o varianta sa o eutaniasieze .. si eu nu am avut altceva de ales si am accptat ,decat sa se chinuie… si mam uitat la ea si parca i curgea lacrimi :(( parca stia ca urma sa moara:(( am pupato si mam dus afara si am lasato la veterinari sa o eutanasieze si dupa aia sao bage la climatoriu… si acuma cand intru in casa nu pot uita cum venea la mine … si mi se pare foarte goala casa si imi aduc aminte ca nu mergeam nicaieri fara ea …:((((( imi era ca o sora:((…si e naspa ca cu cat e mai intelegator cainele si cuminte si destept cu atata iti pare mai rau dupa el:(( si nu stiu cum sa o pot uita:(( cine ma poate ajuta add:dj_bass.low22

In noaptea de 28 spre 29 iunie mi-am pierdut catelul ,pe Pepper , un schnauzer mijlociu care pe 8 septembrie ar fi implinit 12 ani.Totul s-a intamplat atat de repede ,intr-o saptamana , incat nu pot sa realizez ca nu mai este. Nu stiu daca a gresit medicul veterinar in care timp de aproape 12 ani am avut deplina incredere , daca am gresit eu ca nu am mai cerut si o a doua opinie medicala. Pe langa imensa durere sufleteasca ma chinuie si aceste intrebari.Nu stiu sa traiesc fara el.Mi-a adus numai bucurii , mi-a dat echilibru in momentele dificile , mi-a daruit neconditionat iubire.Casa este pustie fara el; il caut si nu il gasesc , il strig si nu imi raspunde si plang , plang ……….Am senzatia ca nimeni din familie nu imi intelege durerea si ca nu sufera la fel ca mine.Ma duc singura la mormantul lui si plang coplesita de o durere ce nu poate fi descrisa.Imi vine sa urlu de durere si ma ciupesc ca poate ma voi trezi din acest cosmar!
Simt ca impartasindu-mi aici gandurile sunt inteleasa mai bine , dar remarc in acelasi timp ca solutii nu sunt si fiecare isi traieste diferit durerea atat ca intensitate cat si ca intindere in timp si dupa moartea cainelui nu iti mai poti reveni pentru ca moare si ceva din tine !
Multumesc Biancai pentru site-ul lightacandle.Accept orice sfat in afara aceluia de a imi lua alt caine !
Denisa

azi noapte mi-a murit si mie baiatul meu, catelusul mau leo…totul imi aduke aminte de el…plang inkontinuu…mi-e foarte doe de el…

Cainele meu a murit cand a facut fix 2 ani , nu era batran . Dumnezeu a vrut sa il ia si la luat. Era rasa Terier . Imi pare foarte foarte foarte rau de el . Nimeni nu il poate inlocuii.

nici un sfat nu-ti poate alina suferinta dupa prietenul cel mai drag, cainele tau.Lacrimile sunt singura recompensa pentru un suflet care stie sa iti aline supararile si stie sa se bucure pentru tine , neconditionat. Pe catelusa mea Fatima , o voi iubi atat cat voi trai, regret profund ca ne-a parasit …Stelele din ochii ei sa-i lumineze calea in universul etern. Citesc aici ca este o solutie sa iti iei un alt caine… Eu as propune ca daca ne-am uni cei care scriem aici , am putea face un adapost si atunci am compensa o asa mare pierdere si durere . Va respect durerea pentruca stiu ce simtiti . In amintirea frumoasei si bunei mele prietena FATIMA.

Astazi s-a implinit o luna de cand iubirea mea,Milka, o catelusa teckel,m-a parasit.A avut 12anisori si inimioara ei nu a vrut sa mai bata,chiar daca am mers la medic si facea tratament.Nu stiu cum o sa fie peste o luna, doua , zece, dar acum e groaznic.Nu pot sa traiesc fara ea.Ma duc la lucru, dar abia astept sa vin acasa si sa stau eu ,cu gandurile mele si cu ea.As vrea sa nu mai sufar atata, sa accept ca nu mai e, pentru ca ea sa se poata odihni in pace.Nu am ce face decat sa ma rog la Dumnezeu sa imi dea puterea de a merge mai departe, cu ea vesnic in inima mea.

Am avut si eu un catelus,maidanez…:( Il aveam de 11 luni,si ieri am vazut un anunt cu o fata care zicea ca doneaza 6 catelusi.

Mama mea nu a vrut 3 catei,deoarece mai aveam 2…asa ca in timp cand mergeam sa-l luam pe acela din aia 6…l-am dus si pe al nostru,si l-am lasat printr-un sat. :((((

A alergat dupa noi,se simtise prost in zia,anticipa exact ca o sa fie ceva rau pentru el…si plangea cand l-am lasat prin zona de unde am luat celalalt catelus,bine zona era populata……si numai pot scrie ca ma bufneste plansu,si aseara am bocit de la 12 la 2.

Cainele nou este tot maidanez,cam lup-maidanez = corcitura cum ii zice,dar acum 2 ani mi-a mai murit unul,tot de talie mica…si l-am uitat in vreo 4-5 zile,nu de tot…doar asa sa nu mai plang in fiecare zi,sper sa intample si acum asa.

Un sfat,o parere ? :)

Buna ziua
sant un barbat de 35 ani , locuiesc in Bucuresti sectorul 4 , dar simt nevoia sa sa va scriu despre pierderea pe care o am din data de 08.09.2014 , este vorba de catelul mamei mele si al
meu care se numea Rexulica un catel baiat din rasa dachshund gasit in 2007 pe stada fiind batut ,trist si infometat , insetat,dornic sa traiaca iubea viata enorm.. mama mea este ce a care l a gasit a mers cu el la doctor spanandu I ca are varsta in jur de 5-6 ani ; ma urma peste tot iubea iesitul la plimbare iubea si cunostea majoritatea oamenilor cei care iubesc cateii in special copilasii care toti il mangaiau si stigau “Rexulica Rexulica! ce faci?” el dand din codita si bucurandu se ca,
copilasii il plac pot spune ca si eu l am ingrijit cum
am putut de bine l am plimbat de cate ori a doritr in fiecare zi fara sa l tin legat on vreo lesa a facut tot ce a dorit ,am reusit sa gasesc chiar si o fetita cu care a avut un puisor I am oferit doar mancare sanatoasa l am magaiat si l am pretuit enorm in fiecare zi sincer traind cu acest gand ca intr o
zi il voi pierde…cateii au viata mai scurta decat oamenii , acun 6 luni a inceput sa se umfe in burtica la veterinar ni s a spus ca este cam batran si are ascita si este cardiac ; pe data de 08.09.2014 la ora 19 stand in pat a avut parte de un tremurat teribil eu l am luat in brate si l am trezit l am scos pe balcon rugand pe Bunul Dumnezeu sa l mai lase langa mine ,intradevar si a revenit a deschis ochisorii m a
privit pierdut iar eu I am spus sa mai astepte pe mama,dansa fiind plecata urma sa vina pe la 19:30.Cand mama a sosit I am povestit totul dansa a inteles… cu toate astea simteam ca in acea noapte Rexulica va pleca dintre noi,intradevar la ora 00:25 minute a venit la mine cu ultimile sale puteri si s a lasat mangaiat de mine pe caput pentru ultima oara cum obijnuiam sa ilmangai si a inceput sa aiva simptome grele ca si cum inghitea limbuta l am luat in brate disperat dar stiam ca va muri l am dat mamei mele in speranta ca isi va reveni ……Rexulica a murit cu ochisorii atintiti spre noi , a ramas cu ochisorii deschisi …aceasta este marea mea durere de nesuportat sant neputincios disperat lipsit de bucuria data de Rexulica am nevoia sa vorbesc cu oameni care iubesc animalele intradevar si le pretuiesc cu adevarat .
Multumesc.

Gabriel . Titus .G

mie miau murit 4 catei si tot nu miam revenit au murit ba calcati de masini ba de alti caini miau murit de 2 3 ani si tot nu miam revenit doar cand ma cand gandescu la ei plang

ca sa scapati de depresie incercati sa va uitati la lucruri amuzante

Eu personal nu cred ca se poate revenii la o stare de spirit ca inainte de ati muri prietenuk,iubitul tau catel. Am 70 de ani pe coco o aveam de 10 ani, o fetita de caniche alba ca zapada cu niste ochi negrii duiosi si calzi. Sa ma ierte dumnezeu si fratii mei, dar nu am suferit atat de mult dupa parintii mei cum sufar dupa iubitica mea coco. Santem distrusi eu nevasta si fata.As fi fost in stare sa-i dau de la mine un organ numai sa mai traiasca.Usor de spus fi tare, ai sa treci peste asta,indiferent cat timp va trece durerea ramane de ne alinat. ma iertati ca nu ma pot abtine si plang tot timpul .Ce sa fac,mi-e frica si de sotia mea sin de fata mea sa nu patim ceva.

Eu personal nu cred ca se poate revenii la o stare de spirit ca inainte de ati muri prietenuk,iubitul tau catel. Am 70 de ani pe coco o aveam de 10 ani, o fetita de caniche alba ca zapada cu niste ochi negrii duiosi si calzi. Sa ma ierte dumnezeu si fratii mei, dar nu am suferit atat de mult dupa parintii mei cum sufar dupa iubitica mea coco. Santem distrusi eu nevasta si fata.As fi fost in stare sa-i dau de la mine un organ numai sa mai traiasca.Usor de spus fi tare, ai sa treci peste asta,indiferent cat timp va trece durerea ramane de ne alinat. ma iertati ca nu ma pot abtine si plang tot timpul .Ce sa fac,mi-e frica si de sotia mea sin de fata mea sa nu patim ceva.

Am avut si eu un baiat Apis era o frumusete de catel, pana intro noaptea de sambata 04 aprilie 2015 cand a fost calcat de o masina. vreau sa spun ca ma iubea enorm de mult chiar cu cateva ore inainte sa fie lovit de masina am iesit afara din casa si ma lins pe picioae. Oriunde plecam se tinea dupa mine daca inchideam poarta sarea gardul.Mentionez ca era corcit de ciobanesc maremma cu maidanez si trebuia sa implineasca 3 ani pe 31 mai 2015.In fiecare zi plang numi pot revenii stind ca nu mai exista. Nu stiu ce sa fac sa trec de acesta durere mare care este in sufletul meu.

Buna seara!
In disperarea mea de a trece peste aceasta durere profunda, am gasit acest site.
Prietenul meu drag avea aproape 5 anisori, il chema Baby Ghidushicu’, iar viata i-a fost brusc curmata intr-un accident, lovit de o masina. Mi se rupe sufletul numai cand scriu despre asta. Totul s-a intamplat ieri, cand m-am intors acasa, plecata fiind timp de doua zile, l-am gasit intins pe asfalt. Durerea a fost cu atat mai mare cu cat tragedia nu se intamplase de mult timp, fusese lovit la cap, lovitura ce i-a fost fatala, dar nu murise demult, fapt pentru care ma invinovatesc, ma tot gandesc daca ajungeam mai repede acasa poate mai era inca in viata.
Nu pot sa concep viata fara el. L-am iubit prea mult si nu mi-am imaginat ca voi ramane fara el asa curand si in modul acesta. Regret enorm ca nu mi-am putut lua ramas-bun de la el…Nu pot sa nu ma gandesc la el si sa nu izbucnesc in lacrimi. Era un membru al familiei, doar k nu vorbea, era ascultator, jucaus, afectuos si intelegator…oooof..
Adrian, tu cum ai reusit sa depasesti momentul?

In timp ce va scriu plang cu sugituri….catelul meu avea 14 ani cand a fost lovit de o masina si….a murit in circa 10 secunde. Mama iesise cu el la plimbare si a venit cu el in brate …deja murise.
Nu pot sa descriu durerea pe care o simt. Plang non stop de 4 zile. Efectiv e casa goala fara el. Sunt disperata.
Acest catel ne-a unit familia, ne-a invatat pe toti ce inseamna iubirea neconditionata. Nu ii placea sa ne vada ca ne certam, venea si latra si ne pupa pe toti.
Se bucura neconditionat cand unul din noi venea acasa. Noaptea isi impartea timpul sa doarma cu toti. Doamne, ce suflet scump! Ce dor sfasietor imi e de el! Casa e goala fara el, totul imi aminteste de el. Nu mai pot de dorul lui….nu imi pot scoate din cap momentul in care l-am ingropat….

Sunt distrusa, sfasiata de durere.Acum 3 zile , catelusa mea iubita, ingerul meu, sufletul meu si viata mea , a murit.Avea doar 1 anisor si 3 luni.Mi-au otravit-o criminalii, monstri fara inima.
Nu mai pot de durere, nu mai pot..as vrea sa mor ca sa pot fi impreuna cu ea.O caut peste tot prin casa, dar nu mai e..o chem, dar nu mai vrea sa vina la mine.In fiecare colt al casei o vad, o vad peste tot.Cand ma duc in dormitor, imi vine sa mor, urlu de durere ca ea nu mai este sa doarma la pieptul meu.Plang in continuu si nu ma mai pot opri, nu pot opri lacrimile de durere, o durere care as vrea sa ma omoare sa pot sa fiu cu sufletelul meu cel drag.Nu mai poooooooooooot, nu mai pot!!!!!!
Cum sa mai pot trai eu fara iubirea ei, cum mai pot trai fara sa ii vad ochisori scumpi, cum mai pot trai fara sa o pot tine in bratele mele, CUM ????????????????????Spuneti-mi cum?
Daca nu voi muri, sigur voi innebuni de durere.
Ajutati-ma !!!!!Va rog, ajutati-ma.

Aseara mi+a murit cea mai scumpa fetita, Pusa, pisica mea in varsta de 11ani. Ieri am fost in stare de soc, abia azi realizez ca nu mai e, ca nu o voi mai vedea niciodata, si imi este foarte dor de ea. A murit sub ochii mei ,la medic, Imi reprosez ca nu am facut tot ce trebuia pentru ea, ca nu am dus’o mai repede la medic, desi nu prezenta semne de boala, a facut insuficienta renala. Afost fetita mea, ei ii spuneam toate supararile, toate bucuriile, cu ea am impartit si camera, ea ma astepta cand veneam acasa, simtea de la distanta cand urma sa vin si ma astepta la usa. Acum cand scriu acest mesaj plang, si nu pot sa imi reprim durerea. Dumnezeu sa o aiba in paza si sa aiba grija de ea.

Plouă și afară și în sufletul meu.Știți, eu nu pot avea copii, dar îl aveam pe el. Băiatul meu! Când a împlinit 7 ani, mami l-a dus și l-a plimbat în curtea școlii. Luna tecută îi spuneam veselă că ne vom scoate buletinul…Acum…Cui să spun…ce să spun? Că nu mai e? Că mi-am îngropat copilul? Cei din jur spun că trece, că a fost doar un câine…așa cred ei…Dar eu am rămas cu sufletul gol. Am rămas fără inima mea…am rămas singură.

Cum trecem peste o asemenea durere? De tot cred ca niciodata. Sufletul meu pereche, Roy, a plecat mult prea repede in stele (11 ani, 7 luni si 4 zile), la sfarsitul lui Iulie. A fost sufletul, copilul,partenerul meu peste tot: acasa, in masina, la serviciu…In fiecare zi spuneam “Doamne iubeste-l si ai grija de el!”. A murit cum nu mi-as fi imaginat vreodata la cat de mult l-am cocolosit: lovit de masina. Nu numai ca plang dar in singuratate urlu de durere. Nu ma astept la cei din jur sa inteleaga durerea mea, ci doar sa ma lase sa mi-o traiesc asa cum pot. Mie mi s-a spus ca am facut un atasament mult prea puternic fata de puiul meu drag si nu e bine. Nu stiu! Stiu doar ca nu mai e cu mine si mi-e ingrozitor de greu. Sa ne ajute D-zeu pe toti cei care am iubit si iubim atat de mult aceste suflete. Va doresc liniste si pace in suflet asa cum imi doresc si eu!

Si eu am fost si sunt profund indurerata..pe 2 sepembrie 2018 m a parasit sufletul meu, ingerasul meu numai de 2 luni si putin cane corso, la o saptamana dupa vaccinurile obligatorii..Dupa ce i s a facut rau am fugit cu ea inapoi la veterinar, mi a spus ca e doar o raceala, i a facut antibiotice, brusc si a revenit spre nespusa mea bucurie, apoi a revenit cosmarul vomita intruna si nu manca nici apa nu mai bea..in 2 zile s a dus..am vrut s o duc la perfuzii nu am putut iesi din localitatea izolata..
sunt coplesita de o durere ce nu poate fi descrisa…Am citit undeva ca Dumnezeu a creat totul pentru existenta si nu pentru moarte. Asteptam un cer nou si un pamant nou in care ne vom intalni cu totii.Vom invia cu totii..Inverea lui Hristos e pentru toata faptura, pentru tot cosmosul..Sa asteptam cu nadejde deci sa inviem cu totii si sa ne intalnim in rai cu ingerii nosti care nu sunt departe de noi doar putin mai incolo….va imbratisez strans, impartasind aceeasi durere imensa, incercand sa spun ca si Apostolul >ajuta Doamne necredintei mele>

Ca multi de aici am gasit aceste povestiri triste in incercarea mea de a gasi un mod sa trec peste moartea catelusei mele. Printesa mea si copilasul meu drag si iubit la care i-am pupat burtica si labutele din prima zi si pana la sfarsit, si pe care am iubit-o din toata inima mea… a plecat, din vina mea, si asta e cel mai greu de suportat. Au atacat-o niste caini intr-un moment si oricat am incercat sa o scap din gura lor din pacate am reusit cand ranile au fost prea mari. Am operat-o dar ceva nu a mers bine se pare, si dupa 2 zile a plecat.Mi-am cerut iertare de la ea pana in ultima clipa, si mi-e atat de greu sa accept. Vreau sa merg si eu acolo unde e ea, nu vad viata fara ea.Nu poti vorbi cu nimeni pt ca lumea zice a fost un caine…ce atata caz. Pt mine a fost copilasul meu si dragostea mea si m-a iubit enorm. Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa ne gasim linistea aici, iar dincolo, oriune va fi sa ne revedem.

Sunteți minunați și va admir și ma bucur enorm ca vad atâția oameni care își iubesc nespus sufletele pure de lângă ei, azi l-am îngropat pe scumpul și iubitul meu Muffi și încă nu îmi vine sa cred ca asta se întâmplat, e un coșmar, nu mai are rost sa spun ca era special, avea un caracter aparte și puternic și aproape uman în tot ceea ce făcea, nu am apucat sa ne luam adio asa cum as fi vrut, mi-am luat adio abia când lăbuțele lui erau deja prea reci și asta n-a durut și mai tare,îmi doresc sa fiu bine pentru ca cred ca el de acolo de unde e acum îmi simte starea și plâng de ore în șir cu mici pauze de pana și obrajii ma ustura iar ochii îmi ard, sper ca toti într-o zi sa fim bine și sa putem oferi iubirea noastră celor care au mai mare nevoie de ea, dar nimic nu va mai fi la fel pentru mine, va avea un loc special în inima mea pana când ne vom reîntâlni vreodată…

după 5 luni petrecute împreuna, a murit.. moarte fiind cauzată de o viroză. am crezut că pot trece peste, însă nu este așa. poate unii va gândiți ca este doar un animal dar când te atașezi de acel animal pur și simplu devine membru al familiei. păcat ca nu mi-am putut lua rămas bun. cred ca i-ar fi plăcut. era bolnava.. deodată începuse să respire sacadat și avea gura deschis. familia mea mi-a spus că e din cauza durerilor așa că am lăsat-o sa se odihnească însă când m-am întors la ea să o mângâi, era prea târziu.. mi-am luat rămas bun când era moarta, nici nu am putut sa o îngrop.. dar ce contează sunt amintirile. oricine trece prin asta, am un mesaj pentru voi: nu fiți triști ca s-a terminat, fiți bucuroși că a existat! exact așa mă simt eu, chiar dacă plâng mereu și mi se strica dispoziția când mă gândesc ca prietena mea cea mai buna nu mai e.. mă uit in locul in care a murit și fața mi se umple de lacrimi. nu o sa o uit niciodată, poate ca o sa îmi iau alt câine dar nu va fi nimic cu a fost, prima mea cățelușa, singura mea prietena, jucăușa, frumoasa, simpatica, drăgăstoasă.. nimic nu o sa fie la fel mai ales când vin acasă și nu mai e nimeni care să sară pe mine, să se joace cu mine, să mă muște, etc. este 2021, începutul anului, ea a murit pe 5.. și îmi pare rău ca nu am observat de mai de mult ca este bolnava, de când a început sa refuze mâncarea sau sa refuze sa se joace cu mine.. am observat ca avea spume la gura de pe 4 însă crezând ca e otrăvită i-am dat apa cu sare, zahăr și cărbune medicinal pentru ca era târziu și nu era nimeni pentru a o salva. începuse sa vomite sânge.. știam ca e grav, iar a doua zi am luat-o pentru a o duce la veterinar și deja era moleșita, nu putea sa stea in picioare, ii se închideau ochii.. când am ajuns i-a făcut ce avea nevoie și după doua ore, acasă, a murit. in camera mea, acum nu mai pot sa dorm acolo și da, sunt un copil dar durerea este mare. orice fac, îmi aduce aminte de ea.. orice. absolut orice. nu-i doresc nimănui să treacă prin asta. foarte dureros. aveți grija de câinii voștri și dacă aveți nevoie să vorbiți cu cineva, sunt chiar aici. cățelușa mea scumpă, nu te voi uita niciodată, sper că ești bine unde ești, sper că stii ca te-am iubit, te iubesc și o să o fac mereu, sper că vezi cât de mult sufăr și sper că stii cât de greu îmi este și îmi va fi fără tine. doar când mă gândesc ca ea nu mai e, încep să tremur. simt ca e imposibil, vreau să mor pur și simplu. doamne ai grija de ea!! te iubesc, lola! mai mult decât pe mine!