Codita

Acum ceva timp orice persoana care ar fi avut intentia sa-mi faca cadou un caine, ar fi trebuit sa treaca peste o bariera ridicata de mine….si totul a inceput intr-o zi de vara.
Temperatura de iulie, ridicata…….eu plictisita dupa o zi de munca. Investitiile, facute de mine in bani, nu au adus o ridicare a nivelului de trai si a trebuit sa -mi iau un servici pe timpul vacantei. Greu, o munca nu tocmai ideala….dar interesanta. In una din zilele acelea calduroase, o vecina (persoana inca necunoscuta pentru mine) a venit la mine sa ma intrebe daca pot sa o imprumut de bani necesari pentru eutanasierea unui catel de 6 saptamani. Un maidanez, nascut pe plaiurile cartierului meu, dragut, vesnic vesel…………….dar acum cu picioarele din fata paralizate. Era imposibil, daca te-ai fi uitat in ochii lui, sa nu te indragostesti de el. Nu am inteles de ce sa-l “vaccineze”. Nu prezenta nici o rana, era vesel……………..dar nu se putea folosi de picioarele din fata. Am cerut sa-l vad si am asigurat-o ca niste deparazitar intern si vitamine, de orice fel, va face din el un catel frumos. I-am explicat ca o sa-l iau eu pentru sora mea……………si dupa 3 saptamani de tratament am ramas cu ………….ea. Este o EA de 4 ani draguta, vesela care vesnic imi arata cand este trista sau vesela, este langa mine cand vin acasa si ……….doarme in pat, in locul meu, cand sunt plecata la serviciu.
Este primul caine pe care l-am crescut si eu m-am adaptat la viata ei , iar ea la programul meu.
Ma iubeste fara sa-mi puna conditii……………………si convetiuieste cu pisoiul meu de 11 ani, baiat si el de tomberoane …………..